Silviu Iliuţă's Blog, page 41
April 28, 2021
In starsit, un primar destept!
Cu putina vointa si inteligent, arborii vechi nu mai sunt taiati, ci mutati. Poate ar trebui sa vada asta si desteptii de primari de prin toata tara.
Dominic Fritz:
„Când am aflat că șantierul de pe Calea Bogdăneștilor presupunea tăierea tuturor copacilor, am decis, împreună cu viceprimarul Ruben Lațcău, să salvăm arborii cu valoare dendrologică. Am pus pe hârtie un plan pentru extracția în siguranță și mutarea lor într-un nou parc pe care îl facem în zonă.
Ieri am mutat șase copaci, cel mai greu a fost teiul de 12 metri din imagini, care are o însemnătate aparte pentru unul din locuitorii din zonă, Florin Costin Ciocan, a cărui poveste o redau aici:
„Când s-a născut fiica noastră, am plantat în fața casei un tei.
În urmă cu câteva luni au început lucrările de reabilitare a străzii, pomii existenți urmau să fie tăiați și alții plantați conform proiectului.
Acum 2 săptămâni am citit într-un articol că “funcționarii primăriei încearcă să salveze câțiva arbori valoroși” și a apărut o rază de speranță. Pentru noi, teiul nostru era cel mai valoros așa că am făcut o solicitare pe aplicația mobilă a Primăriei Timișoara.
Solicitarea a ajuns la Direcția de Mediu la două doamne extrem de drăguțe care au rezonat cu povestea noastră și au început demersurile pentru salvarea teiului.
Să strămuți un arbore de 12 metri n-a fost simplu deloc. A fost nevoie de buldoexcavator, macara de 18t, blocarea circulației, mutarea unor cabluri și refacerea branșamentului de apă (pagube colaterale ).
Teiul a fost strămutat câteva sute de metri într-un viitor parc. Sperăm să se prindă și să-i bucure și pe alții cu umbra și mirosul lui mulți ani de acum înainte.””
April 27, 2021
La Academia de Politie s-a introdus materia „Pensat”
„Pensatul acasa va fi proba de examen!” a declarat Purtatorul de Cuvinte al Minsterului de Interne.
„Tot mai multi politisti se penseaza si fac asta in timpul programului, asa ca am hotarat sa se predea la Academia de Politie pensatul. De fapt, autopensatul. Se vor da note pentru corectitudine, iar elevii pot invata pe neveste. Acem si o profesoara dura de tot, se numeste Geta Unchi cu Gel Sprankene, p renumita influencerita pe zona manichiura-pensat.”
Mare e gradina facebook! (260)
Mozito, buba libre, din astea…
Geony, Satu Nou, 1.85, merg la sala si umblu si cu costumul de ginerica si cu cel de sport la mine.
In acelasi timp. PS: am sosete Nike asortate! Mov.
Asa se intampla cand cei de la WOWbiz au mai putina scoala decat manelistii despre care scriu.

Mi-a placut aia: „puterea mea vine din ceai!” Pacat ca l-ai pierdut. (Ceaiul, in caz ca a fost prea grea.)

Nu e acelasi lucru, ca steaua aia care apare ana loca ei si o alocueste are o luminita care clipoceste mai putin. Daca anchizii lumina la ecranu de telefon si nu te mai uiti an geam sa vezi reflexia, o sa vezi ca dispare si stelilii!
De Silviu Iliuta–cronicipebune
Pfoai, de cand ma gandesc la asta! Dar ma streseaza.
FOLLOW SI LIKE PE FACEBOOK: Silviu Iliuta–cronicipebune
Fragment: „Nu am înţeles niciodată de ce când îi este rău unui om, cineva se oferă să îi aducă un ceai.
– Ce ai, frate?
– Cancer!
– Aaaa, stai liniştit că am un ceai de tei… vindecă tot!
Mai nou e un curent, ierburile tămăduitoate sunt peste tot: Mănâncă acum trei legături de pătrunjel pe zi şi scapi de ciroză!
– E de tei, sigur o să îţi facă bine, Silviu.
Să-mi bag picioarele, e din ăla bun, de TEI!!! Ăsta vindecă tot!
– Sunt convins, eu şi când am avut pneumonie, tot cu ceai mi-a trecut.
– Ai rămas glumeţ! Ca atunci când eram mică, îmi spune.
Se apropie de mine, cu halatul desfăcut. Toată căldura pielii sale radiază înspre mine. De sub halatul ei ies unde şi mirosuri, ca acelea care îi făceau pe Tom şi Jerry să plutească. În traducere, pentru cei care au sărit direct la desenele cu roboţi: „Boss, era bine rău androida, frate! Te vrăjea ca un Bakugan din ăla care scuipă energie!“.
E prea aproape!
Începe să îmi maseze mâna dreaptă, la încheietură. E bine.
Apoi, pentru că nu are o poziţie bună, se așază lângă mine, pe pat. E mai bine. Sper că profită de mine, măcar acum când sunt bolnav… ”
Toate trei volumele SE POT ACHIZITIONA NUMAI DE AICI. SAU FURA DE LA PRIETENI. Diverse variante de pachete pentru volumele 1, 2, 3: PE ACEST LINK
Fragment CARTE: „Prima amintire fericită a fost cu o felie de pâine cu unt. Ţin minte că într-o dimineaţă am găsit pe ea o feliuţă de salam care avea în componenţă urme de carne. După ce m-am uitat la ea circumspect, am dedus: dacă mama mi-a lăsat-o, înseamnă că e comestibilă. Era prima dată când am simțit gustul cărnii. Am scuipat-o. Îmi era frică. Apoi am vomat. Eram convins că în gura mea e o pulpă de câine sau o coadă de pisică. Sau diavolul. Dacă nu apucau să mănânce carne, tot ce puteau face oamenii era să inventeze povești despre ea. Pentru mine, poveștile despre diavoli, marțieni, despre Japonia, erau la fel de credibile ca și acelea despre carne. Toate vorbeau despre lucruri inaccesibile, necunoscute și foarte îndepărtate. Auzisem că există pe undeva, dar nu aveam nicio certitudine. Îţi spun: au fost ani buni în care m-as fi speriat la fel de rău dacă aș fi întâlnit un japonez pe stradă sau dacă aș fi văzut o bucată de carne în ciorbă. Îmi amintesc cum câte un copil din vecini venea urlând în fața blocului, ca în filmele lui Fellini: -Se dă ceva la Complex! Se dă ceva la ;
April 26, 2021
Un politist era la pensat si n-a mers la interventie
M-a lovit stirea asta, asa, de dimineata: „Un polițist din București a fost prins la pensat în timpul serviciului. Nu a putut interveni la o urgență pentru că era la salon.” (Digi 24)
Sarmanul om, concentrat la procesul lla care era supus, nu a bagat de seama apelurile repetate si a continuat ce avea de facut. Sefii au inceput o ancheta, iar el a fost dat de gol de cosmeticiana.
Doamne!
Bai, nu e normal sa se intample asa ceva! De aia sun de doua luni si nu gasesc un loc la gene.
Primul clip de manele in care joaca Iisus
Pac, sugestie la Ytube, pentru ca degeaba te uiti acolo numai la Jamie Oliver, daca esti roman primesti sugestii de manele pana iti ies pe nas.
Apare scris „by Costi”, ca la parfumuri, dar n-avem noroc. In sensul in care Costi, in loc sa vanda parfum la Obor, s-a hotarat sa faca o piesa noua. Si da-i!
Un fundal maro, un cacaniu deschis, deasupra caruia plutesc in deriva Costi Ionita si Jador.
„Te simt in fiecare zi
Aici langa mine sa ma ridici”
Pe bucata asta e baiatul cu nume frantuzesc si timbru de Rahova, suferind. Pe atmosfera cacanie, baiatul sufera de constipatie. Mai ies niste raze, omul plange, probabil il doare.
Strange din dinti, desi suferind, si-i da inainte cu piesa.
Apoi, ca sa fie treaba clara, cum ca e vorba de divinitate, in clipul de manea apare Iisus! In acest caz, figuratie speciala cu barba, probabil ales dintre dansatorii de manele de la clipurile amterioare.
Jador asta, care ii cere iertare lui Iisus din clip, cred pentru ca l-a silit sa-i asculte melodia la filmari.
„Ma iubesti cat nu merit
Multumesc ca ma ierti”
Doame, Tu, invata-ma sa nu-ti mai gresesc
Ma iubesti cat nu merit”
Nu cred ca l-a iertat, pentru ca daca il ierta, ii curma suferinta si il lasa fara voce. Apoi, pe ritm de manea, dar fara Loredana, Iisus din clip este rastignit. Probabil, daca era si Loredana, se imbraca la fel ca Madonna si dansa in jurul sau. Cred ca Loredana regreta acum ca n-a avut ea ideea aia sa se reinventeze profesional in primul clip romanesc de manele cu Iisus in el. Ghinion!
Ma scuzati ca va poluez cu pozele astora, dar am vrut sa intrati in atmosfera.
April 25, 2021
Adrian Minune despre melodia Loredanei: „Eu nu cobor atat de jos! Si am 1.10 metri.”
Adrian Minune: „Nici nu pot sa ma cobor la acest nivel, ceea ce e greu pentru ca eu sunt la un metru si zece de sol. In fine, m-a chemat Loredana la clip si i-am spus sexual asa. Textual. „Lore, decat sa cant rahatul ala, mai bine prefer sa pun mana pe o carte si sa citesc. Sa ma puna sa citesc o carte mare, de o suta de pagini. Atat de rau e! Mai bine prefer sa dau impozite la stat sau sa cant la o unta fara bani de lautari. Are si manelistii buni mandria lor, Lore, chiar nu poate sa cante asa in orice lalaiala. Intelegi, viata mea?”
Cele mai tari oferte din magazinele patriei (265)
Fugiti sa prindeti! Cat mai apucati.
Un adidas, doi tenes, trei converse.
Stiu că există, dar tot nu vreau să mananc!
Ioneleeee, Gigeleeee, Dănuuut, incepe scoala! Hai si tu la noi la Carrefour să iti iei berică la ofertă! Să ai ce face in ora de mate!
Dacă esti prescolar, nu te ingrijora! Nu te neglijează nimeni!
Rabdă si tu pană la Crăciun, că am auzit că bagă votcă la biberon!
Nu cunosc niciun om de sticlă, dar vreau sa stiu: la dumneavoastră găsim cantar pentru Omul Păianjen sau Iron Man?
Cum? Nu aveti cantare? Doar prosoape?
Barbati la litru nu mai aveti?
April 24, 2021
S-a descoperit un drum roman vechi de 2000 de ani, mai bun decat autostrada
De aia nu e bine sa sapi pentru autostrazi in Romania,
ca mai gasesti cate un drum roman de acum 2000 de ani, conservat mai bine decat Bucuresti-Pitesti, si te fac stramosii de ras.
Sutoru, Salaj. monitoruldesalaj
Si ce credeti ca se intampla acum? Se face autostrada cu 20 de metri mai la dreapta, se lumineaza drumul si obiectiv turistic? Try again!
April 23, 2021
Cum si-a pierdut Loredana cel mai vechi fan
Cand eram mic, cred ca am avut vreo doi ani in care mi-am
dorit sa ajung actor. Artist. Sa cant. Nu-mi era prea clar, dar ceva pe acolo. Voiam sa fac oamenii sa se uite la mine la televizor, asa cum ma uitam eu la ei. La Toma, la Amza, Corina Chiriac, Angele, Dem, Puiu, Dida Dragan. Mai tarziu, au aparut Loredana, Runceanu si altele. Imi placeau reactiile alor mei cand ii vedeau. Rude, vecini, ne puneau sa facem liniste si stateau cu ochii beliti in televizoare, in putinele minute cand se difuzau varietatile. Cateva picaturi sambata seara, doua, trei picaturi duminica si de Revelion.
Pentru mine artistii erau sfinti. Afisele cu ei din Revista Cinema erau lipite pe oglinzile din casele vecinilor, Florin Piersic zambea de pe peretii bunicilor, iar Amza si Toma aveau deja camera lor la bunici.
Cand apareau ei, toata lumea se insenina pur si simplu. Moacele le zambeau si griul ala nenorocit care se lasase peste anii ’80 devenea mai suportabil.
Azi au difuzat la o emisiune tv cateva secunde, poate zece, din noua melodie a Loredanei. Dupa ce a ascultat putin, un senior, care pe vremuri asculta „Buna seara, iubite!” in bucla, care m-a urcat pe scena la Mamaia cand canta Loredana, care a condus 240 de kilometri pentru ea, mi-s zis:
-Doamne Fereste! Poti sa schimbi, te rog, ca vomit?
Asta am vrut sa zic. O fi piesa nr. 8 in trend pe plan mondial, s-o fi manelizat toata tara asta, poate ca toti „artistii” care scot acum trapanele, cacamanele si alte manele ascunse au impus acest trend. Poate ca unii o inteleg pe Lore ca e si a fost mereu o artista neconventionala, dar eu nu voi nu voi uita niciodata grimasa acestui om de moda veche pentru care calitatatea n-a insemnat niciodata „sa ai succes cu orice pret”. Voma lui din gat ti se datoreaza, Loredana, iar azi, daca iti pasa, ai pierdut probabil cel mai vechi fan. Pe tata.
Viata e cruda
Cum e, mai, sa fii fata, iesi la intanire cu baiatul asta..
Mare dragoste, frumos, istet, chiar ii poti ierta faptul ca ii miros picioarele pentru ca nu poarta ciorapi si ca nu stie cine e Sadoveanu. Se iarta, e simpatic, cool, modern, prietenele te vor invidia.
Te duci la coafor, la epilat, gene, sprancene, unghii, muncesti 15 ore si dai juma’ de salariu prin saloane. Si dupa o seara romantica, dupa o cina, un film si un plimbat de mana sub clar de Luna, in sfarsit, hotarasti sa il iei acasa, pentru o noapte ca-n filme.
Iar el e imbracat asa.
Azi, de Ziua Cartii, sunt cele mai mari reduceri din an
Cod de reducere: EXTRA 23
Silviu Iliuţă's Blog
- Silviu Iliuţă's profile
- 45 followers
