Sărmanul Dionis Quotes

“Eu nu pot să nu te iubesc. Tu nu ştii de ce, şi nu ţi-o pot spune, şi cu toate astea chipul tău, umbra ce-ai aruncat-o pe pânza gândurilor mele este singura fericire ce am avut-o în lume.”
― Mihai Eminescu, Sărmanul Dionis

“...În faptă lumea-i visul sufletului nostru. Nu există nici timp, nici spațiu — ele sunt numai în sufletul nostru. Trecut și viitor e în sufletul meu, ca pădurea într-un sâmbure de ghindă, și infinitul asemenea, ca reflectarea cerului înstelat într-un strop de rouă.”
― Mihai Eminescu, Sărmanul Dionis

“Nu cumva îndărătul culiselor vieţii e un regizor, a cărui existenţă n-o putem explica?”
― Mihai Eminescu, Sărmanul Dionis

“Câţi oameni sunt într-un singur om? Tot atâţia câte stele sunt cuprinse într-o picătură de rouă sub cerul cel limpede al nopţii. Şi, dac-ai mări acea picătură, să te poţi uita în adâncul ei, ai revedea toate miile de stele ale cerului, fiecare — o lume, fiecare cu ţări şi popoare, fiecare cu istoria evilor ei scrisă pe ea — un univers într-o picătură trecătoare.”
― Mihai Eminescu, Sărmanul Dionis

“Trecut și viitor e în sufletul meu, ca pădurea într-un sâmbure de ghindă, și infinitul asemenea, ca reflectarea cerului înstelat într-un strop de rouă.”
― Mihai Eminescu, Sărmanul Dionis

“Tu ești ca o vioară în care sunt închise toate cîntările, numai ele trebuiesc trezite de-o mînă măiastră, și mîna ce te va trezi înăuntrul tău sînt eu.”
― Mihai Eminescu, Sărmanul Dionis

“Surâsul său era foarte inocent, dulce, l-am putea numi, şi totuşi de o profundă melancolie. Melancolia în vârsta lui este semnul caracteristic al orfanilor; el era orfan, o existenţă — cum sunt multe la noi — fără de speranţă şi afară de aceea determinat prin naştere la nepozitivism. În introducerea acestor şiruri am surprins unele din cugetările care-l preocupau în genere — şi c-un asemenea cap omul nu ajunge departe — şi mai cu seamă cel sărac — şi Dionis era un băiet sărac. Prin natura sa predispusă, el devenea şi mai sărac. Era tânăr — poate nici optsprezece ani — cu atât mai rău... ce viaţă-l aşteaptă pe el?... Un copist avizat a se cultiva pe apucate, singur... şi această libertate de alegere în elementele de cultura îl făcea să citească numai ceea ce se potrivea cu predispunerea sa sufletească atât de visătoare. Lucruri mistice, subtilităţi metafizice îi atrăgeau cugetarea ca un magnet — e minune oare că pentru el visul era o viaţă şi viaţa un vis? Era minune că devenea superstiţios? Adesa îşi închipuise el însuşi cât de trişti, cât de lungi, cât de monotoni vor trece anii vieţii lui — o frunză pe apă.”
― Mihai Eminescu, Sărmanul Dionis

“și parcă simțea mînuțele-i calde și înguste în mîinile lui, și parcă-i topea ochii sărutîndu-i, și parcă i se topea sufletul, ființa, viața, privind-o... vecinic privind-o.”
― Mihai Eminescu, Sărmanul Dionis

“Apoi îşiridică ochii şi privi visând în faţa cea blândă a lunii — ea trecea frumoasă, clară pe un cer limpede, adânc, transparent, prin nouri de un fluid deargint, prin stelele mari de aur topit. Părea că deasupra mai sunt o mie de ceruri, părea că presupusa lor fiinţă transpare prin albastra-i adâncime...”
― MIhai Eminescu, Sărmanul Dionis

“Înainte de a dormi, ea își împreuna mînile și, pe cînd stelele albe sunau în aeriane coarde rugăciunea universului, buzele ei murmura zîmbind, apoi capul ei palid de suflarea îndulcită a nopții cădea pe perine. Cine ar fi văzut-o astfel! Nimene —”
― Mihai Eminescu, Sărmanul Dionis

“Trecut și viitor e în sufletul meu, ca pădurea într-un sîmbure de ghindă, și infinitul asemene, ca reflectarea cerului înstelat într-un strop de rouă.”
― Mihai Eminescu, Sărmanul Dionis

“Trecut și viitor e în sufletul meu, ca pădurea într-un simbure de ghindă, și infinitul asemene, ca reflectarea cerului înstelat într-un strop de rouă.”
― Mihai Eminescu, Sărmanul Dionis

“On aperçoit au loin les tours étincelantes des églises de Iași, les maisons joliment chaulées, les vieux auvents que la lune naissante baigne d'une lumière violacée.”
― Mihai Eminescu, Sărmanul Dionis