Pădurea spânzuraţilor Quotes

“Numai când e singur omul cu sufletul său, numai atunci există un echilibru între lumea lui cea mică dinăuntru şi restul universului; îndată ce intervine realitatea de-afară, omul devine o jucărie neputincioasă, fără voinţă adevărată, mergând încotro îl mână puteri şi hotărâri străine de fiinţa lui...”
― Liviu Rebreanu, Pădurea spânzuraţilor

“Am citit undeva, excelenţă, zise Apostol cu glasul de adineauri, că inima omului, în primele săptămâni ale vieţii embrionare, se află nu în piept, ci în cap, în mijlocul creierilor, şi că de-abia pe urmă coboară mai jos, despărţindu-se de creier pentru totdeauna... Ce minunat ar fi, excelenţă, dacă inima şi creierul ar fi rămas împreună, îngemănate, să nu facă niciodată inima ce nu vrea creierul şi mai cu seamă creierul să nu facă ce sfâşie inima!”
― Liviu Rebreanu, Pădurea spânzuraţilor

“Vei pricepe multe lucruri nevăzute, căci viaţa şi lumea sunt pline de taine grele. Să năzuieşti mereu a dobândi stima oamenilor, şi mai ales pe a ta însuţi. De aceea sufletul tău să fie totdeauna la fel cu gândul, gândul cu vorba şi vorba cu fapta, căci numai astfel vei obţine un echilibru statornic între lumea ta şi lumea din afară! Ca bărbat, să-ţi faci datoria şi să nu uiţi niciodată că eşti român!...”
― Liviu Rebreanu, Pădurea spânzuraţilor

“Iubirea trăieşte veşnic, fără început şi fără sfârşit... Prin iubire cunoşti pe Dumnezeu şi te înalţi până la ceruri...”
― Liviu Rebreanu, Pădurea spânzuraţilor

“Dumnezeul iubirii a ucis mai multi oameni decat toti ceilalti zei impreuna !”
― Liviu Rebreanu, Pădurea spânzuraţilor

“Acuma îşi dă seama că iubirea adevărată, adâncă, mântuitoare n-a cunoscut-o, ci numai ura, sub diverse forme... I s-a părut că-i sunt dragi toţi cei de un neam cu dânsul şi, îndată ce n-a găsit în inimile lor ura lui, dragostea s-a împrăştiat ca pulberea în adierea vântului... Iubirea adevărată nu moare niciodată în sufletul omului, ba îl însoţeşte şi dincolo, până în sânul nemărginirii... Dar iubirea nu poate prinde rădăcină în inima mânjită de ură, şi în el ura trăia mereu, ca un cui ruginit, uitat în carne vie...”
― Liviu Rebreanu, Pădurea spânzuraţilor

“Inceputul si sfarsitul e Dumnezeu, fiindca habar n-avem de unde venim si unde mergem si, prin urmare, inlocium intunericul cu un cuvant mare si gol...”
― Liviu Rebreanu, Pădurea spânzuraţilor

“ربما بدت لك أفكاري أحلاماً جوفاء، و لكن هل تعتقد أنني أستطيع مواصلة الحياة دون أن أشغل نفسي بهدف؟ أحياناً أصف نفسي بالحماقة و مع هذا فلا أستطيع أن أتوقف.”
― ليفيو ربرينو, غابة الموتى

“لقد قرأت ذات مرة يا صاحب السعادة أن قلب الجنين البشري يكمن خلال الأسابيع القليلة الأولى في رأسه.. في منتصف المخ.. و في مرحلة متأخرة يبدأ القلب في النزول شيئاً فشيئاً منفصلاً عن العقل، كم كان يكون رائعاً يا صحاب السعادة لو أن القلب و العقل ظلا شيئاً واحداً حتى لا يفعل القلب ما يحرمه العقل، أو يأمر العقل بعمل لا يرضى عنه القلب!”
― ليفيو ربرينو, غابة الموتى

“المغالاة في القومية أمر كريه - أليس كذلك يا أبي؟ من واجب الإنسان أن يحب وطنه و لكن دون أن يشعر بالكراهية نحو بقية الشعوب.”
― ليفيو ربرينو, غابة الموتى

“ليس أهم في الوجود من حياة الإنسان! بل على العكس فإن الإنسان يرقى فوق كل اعتبار حتى فوق العالم نفسه! ماذا تساوي الأرض بغير الإنسان يراها و يحبها؟ كل شموس العالم لا تؤدي وظيفة خيراً من أن تبعث الدفء ليحيا الإنسان.”
― ليفيو ربرينو, غابة الموتى

“Cineva s-a aşezat la masă, plin de încredere în cunoştinţele şi experienţele sale de viaţă, şi a decretat că oamenii trebuie să fie aşa şi aşa, că e bine când faci cutare lucru şi e rău dacă faci cutare. Şi în schema lui, acel cineva vrea să vâre cu sila sufletele vii, să le încătuşeze, parcă viaţa s-ar modela după dorinţele sau concluziile cuiva. Dar viaţa merge mereu înainte, nepăsătoare, sfâşiind nu numai sistemele savanţilor, ci chiar minţile oamenilor, plăsmuind în fiece clipă situaţii noi, idei noi, pe care fantezia liliputană omenească niciodată nu le va putea înţelege şi cu atât mai puţin prevedea.”
― Liviu Rebreanu, Pădurea spânzuraţilor

“يخيل إلي أنني عشت دهراً طويلاً عندما أفكر في كل ما قاسيت من آلام بينما يعيش بعض الناس سنين طويلة، و عندما يغلقون عيونهم يستطيعون أن يقولوا ببساطة أنهم لم يعيشوا على الإطلاق، كأنما كانوا طيور هجرة أو متفرجين لم يفهموا معنى الحياة، و يدفع القدر في الجانب الآخر بعض الناس إلى طريق المتاعب و يرغمهم على تحمل كل ألوان العذاب.”
― ليفيو ربرينو, غابة الموتى

“ليس الضرر فيما تقول و إنما في الأفكار التي تكمن وراء الكلمات..”
― ليفيو ربرينو, غابة الموتى

“فعندما يكون الإنسان صادقاً مع نفسه يستطيع أن يحقق التوازن بين عالمه الداخلي و العالم الخارجي، أما عندما يتدخل الواقع من الخارج يصبح الإنسان مغلوباً على أمره لا يستقر على رأي حاسم.”
― ليفيو ربرينو, غابة الموتى

“القانون - الواجب - القسم.. كلها لا يمكن أن تكون فيما إذا تحمل ضميرك وزر جريمة ما.. لا يوجد واجب في العالم يحتم على الإنسان أن يدمر الروح..”
― ليفيو ربرينو, غابة الموتى

“من المحتم أن يجيء النصر و لكن لا بد من أن تقوم ثورة عالمية عارمة.. و من خلال أنهار الدم المسفوك و الأرض المزروعة بالقبور سوف تمتد الأيدي لتصافح الثائرين ثم ترتد لتصفع الذين استغلوهم آلاف السنين.”
― ليفيو ربرينو, غابة الموتى

“-إن الحياة ترمي أثقالها على كواهلنا بحيث أعجب كيف نستطيع أن نحتمل الحياة.

- عندما يكون للإنسان هدف يستطيع أن يواجه كل الصعاب.

-هدفنا المثالي هو الله.. عندما يتحمل الإنسان مثلما تحملنا من الآلام لا يثق في أمل غير الله.”
― ليفيو ربرينو, غابة الموتى

“لا تولد الكراهية غير الكراهية، و لا يستطيع إنسان أن يبني فوق الحقد، إنه كمن يبني فوق المستنقع.”
― ليفيو ربرينو, غابة الموتى

“Sentimentele adevărate trebuie să reziste oricărei ispite.”
― Liviu Rebreanu, Pădurea spânzuraţilor

“Azi, din pricina lipsei de organizare, nouăzeci la sută cel puţin din munca creierului omenesc se risipeşte. Închipuieşte-ţi ce-ar fi când s-ar uni, printr-o organizare perfectă, sforţările mintale ale tuturor oamenilor spre aceeaşi ţintă!... Câţi oameni trăiesc azi pe pământ? Două miliarde, să zicem... Ei bine, ar mai exista oare necunoscutul dacă două miliarde de kilograme de materie cenuşie, într-un avânt comun, ar porni la asaltul porţilor închise?”
― Liviu Rebreanu, Pădurea spânzuraţilor

“تحتاج الروح إلى زاد مستمر، و لكن من العبث أن يبحث الإنسان عن الزاد في عالم الحواس، لأنه لا يستطيع أن يجده في مكان آخر غير القلب، أما في مكان خاف أو في عالم آخر لا تبلغه عيون البشر الفانين و آذانهم.”
― ليفيو ربرينو, غابة الموتى

“فقد كان الأمل معلقاً بالمستقبل، و لاح له المستقبل مغلقاً بباب حديدي كبير أحكم رتاجه و قد أدمى يديه و هو يطرقه بعنف دون أن يستجيب له، و أفزعه الشعور بالعجز أما الحياة و زاد من ثورة أعصابه، و ترسب في أعماقه الشعور بالضآلة كدودة الأرض تتلوى بغير هدف، و تأكد أن حياة الإنسان لا تكتسب قيمتها إلا عندما يكون للإنسان هدف واضح يسعى إليه ليحقق التوازن بين عالمه الداخلي و العالم الخارجي.”
― ليفيو ربرينو, غابة الموتى

“إن قطرة من الماء تستطيع أن تبلي الصخر.”
― ليفيو ربرينو, غابة الموتى

“لقد كان محظوظاً إذ تدخل القدر، إن واجبه يحتم عليه أن يعيش و أن ينتصر، و الرغبة في الموت عندما يكون للإنسان مثل ليس إلا علامة على الجبن.”
― ليفيو ربرينو, غابة الموتى

“إننا نحتاج إلى أن نتألم بعمق.. من خلال الألم وحده يتولد الحب و النصر.. النصر الكبير الحقيقي أيها الرفاق! الحب!”
― ليفيو ربرينو, غابة الموتى

“Numai in fata mortii pricepe omul prețul vieții și numai primejdia îi oteleste sufletul”
― Liviu Rebreanu, Pădurea spânzuraţilor

“Am citit undeva că inima omului, în primele săptămâni ale vieţii embrionare, se află nu în piept, ci în cap, în mijlocul creierilor, şi că de-abia pe urmă coboară mai jos, despărţindu-se de creier pentru totdeauna... Ce minunat ar fi dacă inima şi creierul ar fi rămas împreună, îngemănate, să nu facă niciodată inima ce nu vrea creierul şi mai cu seamă creierul să nu facă ce sfâşie inima!”
― Liviu Rebreanu, Pădurea spânzuraţilor

“În suflet i se zvârcolea un iad cu limbi de foc atât de sfâşietoare, că în fiece clipă ameninţau să-i istovească toate izvoarele voinţei. Simţea iarăşi cum aleargă pe dunga prăpastiei şi ispita prăbuşirii îl pândea şi-l învăluia într-un nour de ceaţă în care mintea nu mai poate închega nici o hotărâre.”
― Liviu Rebreanu, Pădurea spânzuraţilor

“Îmi face impresia, când mă uit înapoi, c-am purtat în mine viaţa unui străin... Totdeauna mi-am închipuit sufletul omului ca o visterie cu odăi multe, unele pline de comori, altele deşarte. Mulţi oameni, cei mai mulţi, trăiesc toată viaţa în cămăruţele cele goale şi veşnic deschise, căci celelalte sunt zăvorâte cu lacăte grele, şi cheile lor zac tăinuite în focul chinurilor. Pe mine golul m-a înfricoşat ca şi întunericul. De aceea m-am străduit să găsesc cheile comorilor mele. Dar şi comorile sunt înşelătoare. Îndată ce ai descoperit una, râvneşti pe cele mai ascunse... Poate cea mai de preţ nu ţi-o dezvăluie decât moartea, şi totuşi o doreşti cu lăcomia avarului... O fi deşartă chiar râvna aceas- ta... Fără ea însă viaţa n-ar mai avea nici o valoare şi nu s-ar deosebi întru nimic de viaţa unei gângănii!... Azi simt c-am descoperit o comoară nouă şi trebuie s-o apăr cu orice jertfă!”
― Liviu Rebreanu, Pădurea spânzuraţilor