The Structure and Dynamics of the Psyche Quotes

“Solul nutritiv al sufletului este viaţa naturală. Cine nu o însoţeşte rămâne spânzurat în văzduh şi încremeneşte. De aceea atâţia oameni înţepenesc la maturitate, privesc în urmă şi se agaţă de trecut, în suflet cu spaima secretă de moarte. Ei se sustrag procesului vieţii cel puţin din punct de vedere psihologic şi râmân de aceea stană de piatră care ce-i drept, amintesc încă viu de vremea tinereţii, dar care nu pot stabili o legătură vie cu prezentul. De la mijlocul vieţii încolo rămâne viu doar acela care vrea să moară cu viaţa. Căci ceea ce are loc în ceasul tainic al amiezii vieţii este răsturnarea parabolei, naşterea morţii. Cea de-a doua jumătate a vieţii nu se numeşte ascensiune, dezvoltare, sporire, exuberanţă vitală, ci moarte, căci ţelul ei este sfârşitul. A-nu-ţi-voi-înălţimea-vieţii este totuna cu a-nu-ţi-voi-sfârşitul. Ambele înseamnă a-nu-voi-să-trăieşti. A-nu-voi-să-trăieşti este totuna cu a-nu-voi-să-mori. Devenirea şi pieirea sunt pe aceeaşi curbă.
Pe cât posibil, conştiinţa nu participă la acest adevăr incontestabil. Suntem de regulă prizonierii trecutului şi rămânem înfipţi în iluziile tinereţii. A fi bătrân este extrem de nepopular. Nu se observă, s-ar zice, că a-nu-putea-îmbătrâni e la fel de stupid cu a-nu-putea-ieşi-din-vârsta-copilăriei. Un bărbat de treizeci de ani, încă infantil, e de compătimit, dar un septuagenar juvenil, nu e încântător aşa ceva? Şi totuşi, ambii sunt perverşi, lipsiţi de stil, vicisitudini psihologice ale naturii. Un tânăr care nu luptă şi nu învinge a pierdut tot ce tinereţea are mai bun în ea, iar un bătrân incapabil să asculte taina izvoarelor ce susură coborând de pe piscuri spre vale este ceva absurd, o mumie spirituală, nimic decât o relicvă încremenită a trecutului. El stă alăturea de viaţa lui, repetându-se maşinal până la extrema uzură.”
― C.G. Jung, The Structure and Dynamics of the Psyche

“Marile probleme de viaţă nu sunt niciodată definitiv rezolvate. Dacă par vreodată rezolvate, atunci avem întotdeauna de-a face cu o pierdere. Sensul şi scopul acestor probleme nu par să stea în rezolvarea lor, ci în aceea ca noi să lucrăm necontenit la ele. Doar acest lucru ne fereşte de prostire şi de împietrire. Tot aşa şi rezolvarea problemelor vârstei tinere prin limitarea la accesibil are o valabilitate doar temporară şi, de fapt, nu durează. A-ţi cuceri o existenţă socială şi a-ţi transforma natura originară în aşa fel încât să intre mai mult sau mai puţin în această formă de existenţă este în orice condiţii o performanţă absolut considerabilă. Este o luptă lăuntrică şi exterioară comparabilă cu lupta vârstei copilăriei pentru existenţa Eului. Acea luptă se desfăşoară pentru majoritatea dintre noi de cele mai multe ori în obscuritate, dar văzând tenacitatea cu care ulterior sunt reţinute iluziile naive, supoziţiile, obiceiurile egoiste etc., putem măsura intensităţile folosite mai înainte pentru ca ele să fie produse. Şi la fel se întâmplă cu idealurile, convingerile, ideile călăuzitoare, atitudinile etc. care la vârsta tinereţii ne introduc în viaţă, pentru care luptăm, suferim şi învingem: ele sunt concrescute în fiinţa noastră, noi ne transformăm aparent în ele şi de aceea le continuăm ad libitum cu acea independenţă cu care tânărul îşi pune în valoare nolens volens Eul faţă de lume sau faţă de sine însuşi.
Cu cât ne apropiem mai mult de mijlocul vieţii şi cu cât izbutim mai mult să ne consolidăm atitudinea personală şi situaţia socială, cu atât ni se pare mai mult că am descoperit cursul corect al vieţii, idealurile şi principiile corecte de comportare. De aceea şi presupunem că ele au o valabilitate eternă şi ne facem o virtute din a rămâne mereu atârnaţi de ele. Trecem astfel cu vederea un fapt esenţial, anume că atingerea ţelului social se face în paguba personalităţii ca întreg. Multă, prea multă viaţă care ar fi putut să fie şi ea trătită zace poate în cămările cu vechituri ale unei amintiri prăfuite, uneori sub cenuşă mai licăresc cărbuni aprinşi.
Statistic, depresiile bărbaţilor în jurul vârstei de patruzeci de ani au o frecvenţă ridicată. La femei dificultăţile nevrotice încep de regulă mai devreme. În această fază a vieţii, adică tocmai între treizeci şi cinci şi patruzeci de ani, se pregăteşte o schimbare importantă a sufletului omenesc. Desigur, pentru început nu este o schimbare conştientă şi izbitoare, mai degrabă e vorba de semne indirecte ale unei schimbări care par să înceapă în inconştient. Uneori se petrece ceva ca o schimbare lentă de caracter, alteori se ivesc iarăşi însuşiri dispărute în copilărie sau înclinaţiile şi interesele de până acum pălesc şi în locul lor apar altele, sau - ceea ce e foarte frecvent - convingerile şi principiile de până acum, în special cele morale, încep să se durifice şi să se rigidizeze, iar spre cincizeci de ani se pot intensifica până la intoleranţă şi fanatism - ca şi cum existenţa acestor principii ar fi ameninţată şi tocmai de aceea ele ar trebui mai mult accentuate.
Nu întotdeauna la vârsta matură se limpezeşte vinul tinereţii, uneori se mai şi tulbură. Aceste fenomene se pot observa perfect la indivizii mai unilaterali. Uneori se ivesc mai devreme, alteori mai târziu. Apariţia lor e amânată adesea de faptul că părinţii persoanei în chestiune sunt încă în viaţă. Este ca şi cum faza de tinereţe ar fi fost necuvenit de mult prelungită.”
― C.G. Jung, The Structure and Dynamics of the Psyche

“Dacă încercăm să extragem din varietatea aproape inepuizabilă de probleme individuale ale vârstei tinere ceea ce este comun şi esenţial, dăm de o caracteristică precisă care pare inerentă tuturor problemelor acestei trepte: este o agăţare mai mult sau mai puţin evidentă de gradul de conştiinţă al copilăriei, o împotrivire faţă de puterile destinului din noi şi din jurul nostru care vor să ne implice în lume. Ceva ar vrea să rămână copil, complet inconştient, sau cel puţin conştient doar de Eul propriu, să respingă orice alteritate, sau cel puţin s-o supună voinţei sale, să nu facă nimic, sau cel puţin să-şi impună cheful ori puterea. Aici e ceva din inerţia materiei, o perseverare în starea de până acum, a cărei conştienţă e mai redusă, mai strâmtă, mai egoistă decât aceea a fazei dualiste, în care individul este pus în faţa necesităţii de a recunoaşte şi accepta acel altceva, acea alteritate, ca fiind tot viaţa lui şi ca fiind un "tot-Eu".
Rezistenţa se îndreaptă împotriva lărgirii vieţii care este caracteristica esenţială a acestei faze. Această lărgire, această "diastolă" a vieţii, spre a mă sluji de o expriesie a lui Goethe, s-a instalat deja cu mult timp înainte. Ea începe odată cu naşterea, când copilul părăseşte limitarea foarte strâmtă din corpul matern, şi creşte neîncetat până ce atinge un punct culminant în starea problematică, atunci când individul începe să i se împotrivească.
Ce i s-ar întâmpla individului dacă s-ar transforma în acea alteritate, în acel altfel care este tot Eu, iar Eul de până acum ar dispărea pur şi simplu în trecut? S-ar zice că aceasta ar fi o cale perfect practicabilă. Se ştie, intenţia educaţiei religioase - de la lepădarea de vechiul Adam şi, mergând în jos, până la riturile de renaştere ale popoarelor primitive - este de a transforma omul în ceea-ce-vine, în nou, şi de a face să dispară vechiul.
Psihologia ne învaţă că în suflet nu există într-un anumit sens nimic vechi, nimic care să poată cu adevărat muri definitiv; chiar şi lui Pavel i-a rămas un ghimpe în carne. Cine se apără de nou, de străin, şi regresează în trecut este în aceeaşi dispoziţie nevrotică precum acela care, identificându-se cu noul, fuge de trecut. Singura deosebire este că unul s-a îndepărtat de viitor, celălalt de trecut. În principiu, ambii fac acelaşi lucru: îşi salvează îngustimea conştiinţei în loc să o dinamiteze prin tensiunea dintre contrarii şi astfel să edifice o stare de conştiinţă superioară, mai amplă.”
― C.G. Jung, The Structure and Dynamics of the Psyche

“Departe de a fi o lume materială, realitatea este mai mult o lume psihică ce permite doar concluzii indirecte şi ipotetice privind natura materiei reale. Doar psihicul are o realitate nemijlocită, şi anume orice formă de psihic, chiar şi reprezentările şi gândurile ireale care nu se referă la nicio exterioritate. Numind aceste conţinuturi imaginaţie sau delir, nu le ştirbim cu nimic eficacitatea, ba chiar nu există niciun gând "real" care ocazional să nu poată fi înlăturat de un gând "ireal", operaţie prin care acesta dovedeşte o forţă şi o eficienţă mai mare decât celălalt. Mai mari decât primejdiile fizice sunt efectele uriaşe ale reprezentărilor delirante, cărora conştiinţa lumii noastre ar vrea să le refuze orice realitate. Mult lăudata noastră raţiune şi voinţa noastră peste măsură de supraevaluată se dovedesc ocazional neputincioase în faţa gândului "ireal". Puterile lumii care stăpânesc necondiţionat asupra întregii omeniri sunt factori psihici inconştienţi şi tot ele sunt acelea care produc conştiinţa şi, în consecinţă, acea conditio sine qua non a existenţei în genere a unei lumi. Noi suntem covârşiţi de o lume care a fost creată de sufletul nostru.
După asta se măsoară dimensiunea erorii pe care o face conştiinţa noastră occidentală atunci când îi atribuie sufletului doar o realitate derivată din cauze materiale. Mai înţelept este desigur Orientul, care consideră că în suflet este întemeiată esenţa tuturor lucrurilor. Între entităţile necunoscute ale spiritului şi materiei se află realitatea sufletului, realitatea psihică, singura realitate care ne este nemijocit cognoscibilă.”
― C.G. Jung, The Structure and Dynamics of the Psyche

“Înţelegem poate cel mai bine inconştientul, concepându-l ca pe un organ natural cu o energie productivă specifică. Dacă produsele sale nu sunt receptate de conştiinţă, ca urmare a refulărilor, apare un fel de retro-stază. o inhibiţie nefirească a unei funcţii oportune, la fel ca atunci când bila, produsul natural al funcţiei hepatice, este împiedicată să se verse în intestin. Ca urmare a refulării apar scurgeri psihice false. După cum bila trece în sânge, tot aşa conţinutul refulat iradiază în alte zone sufleteşti şi fiziologice. În isterie sunt perturbate în special funcţiile fiziologice, în alte nevroze ca fobii, obsesii şi nevroze obsesionale sunt perturbate mai ales funcţiile sufleteşti, inclusiv visele.”
― C.G. Jung, The Structure and Dynamics of the Psyche

“Conştiinţa superioară determină concepţia despre lume. Orice conştiinţă preocupată de cauze şi intenţii este o concepţie despre lume în germene. Orice spor în materie de experienţă şi cunoaştere înseamnă un pas înainte în dezvoltarea concepţiei despre lume. Iar o dată cu imaginea pe care insul gânditor şi-o creează despre lume se schimbă şi el însuşi. Omul pentru care soarele se roteşte încă în jurul pământului este altul decât acela pentru care pământul este un satelit al soarelui. Nu degeaba ideea de infinit a lui Giordano Bruno reprezintă unul dintre începuturile cele mai importante ale conştiinţei moderne. Omul pentru care cosmosul se află în empireu este altul decât cel al cărui spirit este luminat de viziunea lui Kepler. Cineva care nu e sigur dacă doi ori doi fac patru este altul decât cineva pentru care nimic nu e mai cert decât adevărurile apriorice ale matematicii. Cu alte cuvinte, nu e indiferent ce concepţie despre lume avem, căci noi nu doar creăm o imagine a lumii, ci suntem noi înşine retroactiv schimbaţi de ea.”
― C.G. Jung, The Structure and Dynamics of the Psyche

“Tot ceea ce experimentez este de natură psihică. Chiar şi durerea fizică este o imagine psihică reprodusă pe care o experimentez; toate senzaţiile, pe care mi le impune o lume de lucruri impenetrabile ce umplu spaţiul, sunt imagini psihice care reprezintă, doar ele, experienţa mea nemijlocită, căci doar ele sunt obiectul conştiinţei mele. Da, psihicul meu modifică şi falsifică într-o asemenea măsură realitatea, încât am nevoie de auxiliare artificiale spre a putea să constat ce sunt lucrurile din afara mea, să constat că de pildă un sunet este o vibraţie de lumină de o anumită frecvenţă, iar culoarea o anumită lungime de undă a luminii. Suntem în asemenea măsură învăluiţi în imagini psihice, încât nici nu putem pătrunde în esenţa lucrurilor din afara noastră. Tot ceea ce putem şti constă în materie psihică. Psihicul este esenţa cea mai reală căci este singurul lucru nemijlocit.”
― C.G. Jung, The Structure and Dynamics of the Psyche

“Others at such times simply hear their “other” voice. There are, indeed, not a few people who are well aware that they possess a sort of inner critic or judge who immediately comments on everything they say or do. Insane people hear this voice directly as auditory hallucinations. But normal people too, if their inner life is fairly well developed, are able to reproduce this inaudible voice without difficulty, though as it is notoriously irritating and refractory it is almost always repressed. Such persons have little difficulty in procuring the unconscious material and thus laying the foundation of the transcendent function.”
― C.G. Jung, The Structure and Dynamics of the Psyche (Collected Works of C. G. Jung)

“Nowhere, really, are special measures required for this, because those people who are least aware of their unconscious side are the most influenced by it. But they are unconscious of what is happening. The secret participation of the unconscious is everywhere present without our having to search for it, but as it remains unconscious we never really know what is going on or what to expect. What we are searching for is a way to make conscious those contents which are about to influence our actions, so that the secret interference of the unconscious and its unpleasant consequences can be avoided.”
― C.G. Jung, The Structure and Dynamics of the Psyche (Collected Works of C. G. Jung)

“The
limitation of consciousness in space and time is such an overwhelming reality
that every occasion when this fundamental truth is broken through must rank as
an event of the highest theoretical significance, for it would prove that the space-
time barrier can be annulled. The annulling factor would then be the psyche,
since space-time would attach to it at most as a relative and conditioned quality.
Under certain conditions it could even break through the barriers of space and
time precisely because of a quality essential to it, that is, its relatively trans-
spatial and trans-temporal nature. This possible transcendence of space-time,
for which it seems to me there is a good deal of evidence, is of such incalculable
import that it should spur the spirit of research to the greatest effort. Our
present development of consciousness is, however, so backward that in general
we still lack the scientific and intellectual equipment for adequately evaluating
the facts of telepathy so far as they have bearing on the nature of the psyche. I
have referred to this group of phenomena merely in order to point out that the
psyche’s attachment to the brain, i.e., its space-time limitation, is no longer as
self-evident and incontrovertible as we have hitherto been led to believe.”
― C.G. Jung, The Structure and Dynamics of the Psyche

“If I recognize only nat-
uralistic values, and explain everything in physical terms, I shall depreciate, hinder,
or even destroy the spiritual development of my patients. And if I hold exclusively
to a spiritual interpretation, then I shall misunderstand and do violence to the nat-
ural man in his right to exist as a physical being.”
― C.G. Jung, The Structure and Dynamics of the Psyche

“The psyche could be regarded as a mathematical
point and at the same time as a universe of fixed stars. It is small wonder, then, if,
to the unsophisticated mind, such a paradoxical being borders on the divine. If it
occupies no space, it has no body. Bodies die, but can something invisible and
incorporeal disappear? What is more, life and psyche existed for me before I could
say “I,” and when this “I” disappears, as in sleep or unconsciousness, life and psy-
che still go on, as our observation of other people and our own dreams inform us.
Why should the simple mind deny, in the face of such experiences, that the “soul”
lives in a realm beyond the body? I must admit that I can see as little nonsense in
this so-called superstition as in the findings of research regarding heredity or the
instincts.”
― C.G. Jung, The Structure and Dynamics of the Psyche

“But people who are not above
the general level of consciousness have not yet discovered that it is just as pre-
sumptuous and fantastic to assume that matter produces mind, that apes give rise
to human beings, that from the harmonious interplay of the drives of hunger, love,
and power Kant’s Critique of Pure Reason should have emerged, and that all this
could not possibly be other than it is.”
― C.G. Jung, The Structure and Dynamics of the Psyche

“Today the psyche does not build itself a body, but on the
contrary matter, by chemical action, produces the psyche. This reversal of outlook
would be ludicrous if it were not one of the unquestioned verities of the spirit of
the age. It is the popular way of thinking, and therefore it is decent, reasonable,
scientific, and normal. Mind must be thought of as an epiphenomenon of matter.
The same conclusion is reached even if we say not “mind” but “psyche,” and in-
stead of “matter” speak of “brain,” “hormones,” “instincts,” and “drives.” To allow
the soul or psyche a substantiality of its own is repugnant to the spirit of the age,
for that would be heresy.”
― C.G. Jung, The Structure and Dynamics of the Psyche

“The hypothesis of the threshold and of the unconscious means that
the indispensable raw material of all knowledge—namely psychic reactions—and
perhaps even unconscious “thoughts” and “insights” lie close beside, above, or
below consciousness, separated from us by the merest “threshold” and yet appar-
ently unattainable. We have no knowledge of how this unconscious functions, but
since it is conjectured to be a psychic system it may possibly have everything that
consciousness has, including perception, apperception, memory, imagination, will,
affectivity, feeling, reflection, judgment, etc., all in subliminal form.”
― C.G. Jung, The Structure and Dynamics of the Psyche

“For this purpose we must first make it quite clear to ourselves that all
knowledge is the result of imposing some kind of order upon the reactions of the
psychic system as they flow into our consciousness—an order which reflects the
behaviour of a meta-psychic reality, of that which is in itself real.”
― C.G. Jung, The Structure and Dynamics of the Psyche