Cavalerii florii de cireş Quotes

“Vreau să trăiţi din plin, viu, agitat, nervos, liber aceşti ani neasemuiţi, aceşti ani în care visul şi fantezia nu ţin seama de niciun obstacol, în care orice bătaie a inimii se dăruie întregii lumi.”
― Constantin Chirita, Cavalerii florii de cireş

“Dar el avea un sistem original de a scăpa de necazuri: în loc să se creadă persecutat de soartă şi urmărit de ghinion, îşi închipuia, dimpotrivă, că este cel mai răsfăţat copil al soartei şi aproape mereu încălţat în papucii norocului.”
― Constantin Chiriță, Cavalerii florii de cireş

“Vreau să trăiţi din plin, viu, agitat, nervos, liber aceşti ani neasemuiţi, aceşti ani în care visul şi fantezia nu ţin seama de nici un obstacol, în care orice bătaie a inimii se dăruie întregii lumi. Ştiu că multe dintre lucrurile şi fiinţele care vă înconjoară vi se par învăluite de taine, chiar dacă pentru restul lumii sunt de o simplitate liniară, elementară. Poate că vedeţi totul astfel dintr-un instinct de exagerare care aparţine numai acestei vârste, şi care vrea să transforme în efort grav, aproape tragic, orice gest, oricât de simplu ar fi el; e ceva frumos aici, pentru că totul se subordonează intenţiei sau dorinţei de a dărui foarte mult.”
― Constantin Chiriță, Cavalerii florii de cireş

“Nopţi dinaintea marilor plecări... Pînze albe, nesfîrşite, înălţate pe corabia unică a copilăriei... Te văd înfiorat, la ţărmul unui ocean de nelinişti şi depărtări; oricine ai fi, tu pentru mine porţi drapelul pur al copilăriei; şi-ţi simt toate spaimele, şi mai ales spaima depărtării, şi spaima ţărmului de dincolo, care vine numai la tine pe toate valurile... Nopţi dinaintea marilor plecări... Le-ai trăit şi le-ai visat de atîtea ori, şi dacă nu ţi le aminteşti, mi s-au dăruit mie, şi de aceea le aduc în clipa asta aici, ca să ţi le dau înapoi... mai întîi le-ai visat, multe zile, săptămîni, poate luni, zile multe în care ai învăţat preţul timpului mic, al orei şi al minutului. Zile multe în care te-ai dăruit tuturor mişcărilor, în care te-ai împrietenit cu toate gîndurile, în care ai fi vrut să închizi ochii şi să-i spui timpului mare: du-te! du-te mai repede! Vreau să vină noaptea cea mare... dar nu vine decît o noapte obişnuită, o noapte asemeni celorlalte, şi atunci rogi somnul să-ţi apropie pleoapele. Şi pleoapele se închid, dar mintea e încă plină de fulgere şi toate luminează clipite şi spaţii ciudate din marea călătorie. Ai vrea să dormi, să te cufunzi în moartea efemeră a somnului, să părăseşti timpul tău, să aluneci în timpul celălalt care înaintează fără tine, fără gîndurile tale, fără dorinţele tale, fără nerăbdarea ta groaznică. Dar somnul nu vine, fulgerele nu s-au stins de tot, fiorii n-au părăsit toate clopotele trupului tău.”
― Constantin Chiriță, Cavalerii florii de cireş

“...atât curtea, cât mai ales grădina şcolii, nesfârşită, ca orice spaţiu al amintirilor din copilărie...”
― Constantin Chiriță, Cavalerii florii de cireş