Roata plăcerilor Quotes

“Sigur, intuiţia morţii proprii (care este un
fapt tîrziu, o descoperire uimită, cum de nu
mi‑am dat seama ?) produce în minţile noastre măcar o tresărire : „Aha, peste x ani, sau peste x zile, sau peste un ceas, sau peste un minut, sau peste o secundă, sau chiar acum, nu voi mai fi, iar acest univers indiferent, care n‑a constatat niciodată prezenţa mea în cuprinsul lui, nu‑mi va constata nici absenţa. Asta este !”.
Dar, de obicei, intuiţia cu pricina nu devine o obsesie, nu cădem în nevroza aşteptării, dimpotrivă, trăim ca şi cum nu vom muri niciodată şi nu ne gîndim clipă de clipă la sfîrşit, cum cerea stăruitor acelaşi Lucius Annaeus Seneca, într‑un „exerciţiu spiritual”.”
― Valeriu Gherghel, Roata plăcerilor: de ce n-au iubit unii înţelepţi cărţile?

“Din cîte am observat, lumea din jur, omenirea, ca să spun vorbă mare, umanitatea (și în sens colectiv, dar și în sens distributiv) urăsc din răsputeri buna dispoziție. Nu voi pricepe niciodată de ce.... Am constatat (și constat zi de zi și clipă de clipă) că numita omenire scormonește, caută, dorește, vrea din tot sufletul și din toată inima și cu toate puterile să se simtă cît mai rău. Vrea să geamă sinistru. Să sufere. Să dispere pe culmi ca E.M. Cioran. Vorba unui hîtru: dacă nu se simte rău, nu se simte bine.”
― Valeriu Gherghel, Roata plăcerilor: de ce n-au iubit unii înţelepţi cărţile?

“...gîndirea și spontaneitatea se exclud. Gîndești numai dacă refuzi primul răspuns găsit la o întrebare chiar dacă este răspunsul corect și în pofida faptului că este răspunsul corect. A gîndi înseamnă a identifica un răspuns în plus, o ipoteză suplimentară, un rest.”
― Valeriu Gherghel, Roata plăcerilor: de ce n-au iubit unii înţelepţi cărţile?

“...citim... mult prea rar de plăcere, ca bătrînul Montaigne pe Plutarch, ca Flaubert pe Montaigne, ca Nabokov pe Flaubert. Într-o lume tot mai agitată și sleită, în care timpul și banii nu ne mai ajung, uităm plăcerea, nesocotim principalul și ne purtăm ca asceții de odinioară, deși nu există nici un cîștig filosofic în suferință...”
― Valeriu Gherghel, Roata plăcerilor: de ce n-au iubit unii înţelepţi cărţile?

“De gîndit, n-ai gîndit prea des dintr-un motiv foarte simplu: ai primit toate răspunsurile cu mult înainte de a-ți fi pus o singură întrebare de unul singur. Și, oricum, nici un profesor nu te-a învățat să formulezi propoziții interogative, deși în școli ai studiat erotetica, logica întrebărilor și răspunsurilor.”
― Valeriu Gherghel, Roata plăcerilor: de ce n-au iubit unii înţelepţi cărţile?

“Atenția distributivă (spre mulțimi și adunări, către omenirea în întregul ei) nu folosește la nimic. Nu-mi plac deloc pamfletarii, polemiștii, lupii moraliști, „marii mîncători de clar de lună”, ei trăiesc cu iluzia că oamenii pot deveni mai buni decît sînt (ei, lupii, fiind oricum desăvîrșiți), cu condiția să-i critici apăsat. Greșit! Nimeni n-a învățat niciodată nimic din predicile vigilenților.”
― Valeriu Gherghel, Roata plăcerilor: de ce n-au iubit unii înţelepţi cărţile?

“În deosebire de literatorii elegiaci, de mînuitorii de adjective capitale, vreau să scriu în așa fel încît să obțin la sfîrșitul textului meu măcar un surîs. Dacă nu-mi ating țelul, dacă nu binedispun, dacă nu înseninez, mă îndoiesc de talentul meu personal. N-am primit talant. Ori n-am fost în stare să-l înmulțesc. Fac degeaba umbră pămîntului.”
― Valeriu Gherghel, Roata plăcerilor: de ce n-au iubit unii înţelepţi cărţile?

“Aceasta era (și mai este) regula. Poeții au bărbi înfoiate, plete în valuri, prozatorii au chelie (de-o pildă Dostoievski, Flaubert, Musil, Saramago, Rushdie, nu știu dacă ați observat. (...)poeții sînt eficienți, prozatorii placizi. Poeții sînt lirici, prozatorii cît se poate de prozaici. Poeții sînt medievali, prozatorii burghezi. Poeții buni suferă de nevropatie anxioasă, de tuberculoză, prozatorii de reumatism, artrită, gută și hemoroizi.”
― Valeriu Gherghel, Roata plăcerilor: de ce n-au iubit unii înţelepţi cărţile?

“Să cităm doar ceea ce ne face și ne ajută să gîndim. Altfel citatul nu are nici un rost.”
― Valeriu Gherghel, Roata plăcerilor: de ce n-au iubit unii înţelepţi cărţile?

“Dintr-o pricină inefabilă, mulți cititori renunță cu totul la cărțile noi, nici nu vor să mai audă de ele, se opresc la Roșu și negru, la Suflete moarte, la Crimă și pedeapsă, la Proust, și se mîndresc cu asta, de parcă ar fi realizat cine știe ce ispravă inedită. ''De la un timp, nu mai citesc, ci re-citesc'' , transcriu la întîmplare dintr-un eseist reputat. Nu este singurul eseist reputat care a spus asta. Altcineva a mărturisit: ''La vîrsta mea, sînt bine plasat pentru a nu citi decît din plăcere... A citi de plăcere inseamnă să recitești''.
Am mai vorbit (voi mai vorbi, subiectul mă preocupă intens) despre cei care decid, la un moment dat, printr-o iluminare subită, să nu mai citească absolut nimic nou, deși eu nu-i cred pe cuvînt întru totul. Și nu-i înțeleg prea bine. Ca autori venerați, clasici in viață, cum ar veni, care trăiesc din scris (la scris nu renunță, în schimb, nici unul), n-ar trebui să-și dorească prea tare astfel de cititori. Cineva, un filosof cu umor, a spus pe bună dreptate: ''Fiindcă eu însumi sînt un scriitor in viață, activ, nu-mi doresc ca omul obișnuit să nu mai cumpere și să nu mai citească deloc cărți noi''. ( 13 cărți pe care nu le-a citit nimeni, cu excepția noastră.)”
― Valeriu Gherghel, Roata plăcerilor: de ce n-au iubit unii înţelepţi cărţile?