Regressus Quotes

“Când nu mai există speranță, mintea își construiește propriile strategii.”
― Sylvie Danielle Matias, Regressus

“Un om de rând s-ar simți nemuritor dacă și-ar permite o oră, într-o zi ploioasă, să se uite afară și să încerce să numere picăturile căzute pe frunze, să asculte șoaptele naturii, cum aceasta îi zice să nu se teamă, că totul este în grija ei.”
― Sylvie Danielle Matias, Regressus

“Nimeni nu știe cine sunt, unde m-am născut, unde am trăit, pe cine am iubit și ce am pierdut.”
― Sylvie Danielle Matias, Regressus

“Mi-am făcut prieteni cu vise mari pe care apoi i-am părăsit în depresie și disperare când și-au văzut visele călcate în picioare unul câte unul, la fiecare bătaie de pendul.”
― Sylvie Danielle Matias, Regressus

“Am crezut că înțelesesem și învățasem să controlez legile dure ale vieții, dar chiar dacă reușești să le eviți o perioadă, viața îți întoarce cartea cea mare și te bate cu propriile arme. Nu există Zeu care să controleze legile Vieții. Viața în sine este o eternitate aparte, independentă, atotputernică, care toate le vede și le schimbă. Nu există stabilitate, siguranță, predictibilitate în viață. Odată învățată o lege, viața o schimbă, iar cine nu se supune, pierde.”
― Sylvie Danielle Matias, Regressus

“băiatul acesta cu părul bălai şi ochii mari şi albaştri, cu pomeţii dolofani şi rozalii, cu cei câţiva pistrui mici pe năsuc şi cu pielea perfectă ca de porţelan, era magic. Cel mai frumos suflu din Univers. Stelele se învârteau pe cer deasupra creştetului lui, Soarele răsărea pe genele lui, iar păsările cântau acum doar pentru el.”
― Sylvie Danielle Matias, Regressus

“Mi-am zis atunci că nu este posibil pentru un spirit să devină atât de negru. Dar pentru Alexandru era posibil pentru că trăise o viaţă de războaie şi crime, ca apoi o alta de spirit în umbra unei alte vieţi, ca din nou să se întoarcă la o viaţă goală, fără iubire şi fericire. Viaţa lui a fost un şir infinit de singurătate şi disperare. Un suflet măreţ într-o lume mică şi meschină, unde nu a putut străluci. Când lumina nu poate lumina în întuneric, se transformă în umbră.”
― Sylvie Danielle Matias, Regressus

“- Nu e aşa greu să renunţi la un Imperiu de nisip! Poate a venit timpul ca Alexandru să cucerească un imperiu mult mai mare.”
― Sylvie Danielle Matias, Regressus

“...înalt, cu umerii laţi, părul lung şi cârlionţat, revărsat în bucle bogate peste umeri, culoarea morcovului şi a focului, sprâncene stufoase roşiatice, o barbă ruginie, pomeţii puternici la fel ca şi maxilarul. Era un bărbat călit în lupte şi războaie, o prezenţă regească. Respira forţă şi autoritate prin fiecare por al corpului lui brăzdat de cicatrici. Purta haine din piei de animale, iar pe umeri o blană groasă. Braţele groase erau descoperite, iar la încheieturi avea nişte brăţări late de metal pe care le folosea drept scut, după zgârieturile adânci imprimate în ele. Pieptul masiv era acoperit de o platoşă din piele tăbăcită, la fel de brăzdată de lovituri menite să-i ia viaţa. Picioarele musculoase îi erau goale sub materialul gros similar cu „kilt”-ul scoţian. O parte din acest material îi era trecut peste spate şi prins peste umărul drept cu o broşă uriaşă reprezentând capul unui cerb cu soarele răsărindu-i printre coarnele îmbârligate.”
― Sylvie Danielle Matias, Regressus

“credeai că şcoala îţi poate da răspunsuri? Nu, viaţa îţi dă răspunsuri. Şcoala este ca să te înveţe să citeşti şi să scrii, restul este umplutură”
― Sylvie Danielle Matias, Regressus

“…Doctorul mă avertizase că odată ce îmi voi folosi puterile dobândite împotriva oamenilor, nu mai există cale de întoarcere. Ori îi cucereşti, ori îi omori, pentru că umanitatea nu tolerează lucrurile pe care nu le înţelege. Şi atunci devin distrugători şi răi”
― Sylvie Danielle Matias, Regressus

“Mi-a luat faţa în palmele lui cu atâta gingăşie că am tresărit. Avea mâinile calde şi fine. Chipul atât de chipeş al lui Ştefan era la doar un deget distanţă de faţa mea. Mă privea cu ochii lui albaştri atât de intens, parcă încerca să-i folosească ca mijloc de comunicare în locul vorbelor. Între noi vorbele erau vulgare, murdare; noi ne înţelegeam suflet la suflet, respiraţie în respiraţie, cu privirile încătuşate. Buzele frumos conturate nu s-au mişcat ca să-mi vorbească, dar privirea lui mă întreba, mereu aceeaşi întrebare: „Cine sunt eu?”
― Sylvie Danielle Matias, Regressus

“Un lucru era sigur în Univers: totul se schimbă, nimic nu se pierde, totul este într-o transformare constantă şi paradoxal nu există eternitate; nici chiar pentru zei. În simplitatea legilor universale, timpul zeilor se măsoară prin alte unităţi. Cumva, în adâncul inimii mele, ştiam că eternitatea mea nu era la fel ca cea a Universului şi continuam să fiu un simplu muritor în comparaţie cu bătrânul şi veşnic tânărul Univers.”
― Sylvie Danielle Matias, Regressus

“Am avut un moment de negare, de refuz, dar întreaga mea fiinţă ţipa să-l recunosc pe cel care îmi furase liniştea, îmi dăduse peste cap viaţa, îmi dăruise nemurirea, mă abandonase pentru a se întoarce mereu la mine. Cel care fusese mereu alături de mine dar în acelaşi timp păstrând distanţa. Îl recunoşteam prin fiecare celulă a fiinţei mele, corpul cu fiecare por al pielii mele dorea să accepte că era el, mereu şi pentru totdeauna. Lacrimi fierbinţi au început să mi se prelingă pe obraz. Le simţeam pe buze, sărate.”
― Sylvie Danielle Matias, Regressus