Descântecul ploii Quotes

“Oamenii au ajuns să se vâneze unii pe alții, să caute greșelile altora, să ridiculizeze. Mai rare sunt prieteniile adevărate.”
― Sorina Popescu, Descântecul ploii

“Te-am visat de atâtea ori încât am început să cred că ești mereu în preajma mea, trăiești cu mine în sufletul meu.”
― Sorina Popescu, Descântecul ploii

“-Ce înseamnă pentru tine iubirea?
-Tu pe de-antregul, o reprezentare unitară, fără abstractizări inutile.
-Poate un om să fie simbolul unui sentiment, să ocupe spațiile goale din sufletul celuilalt?
-În accepțiunea mea, da, poate. Dar tu cum vezi iubirea?
-Iubirea e cuprinsă în ploile pe care tu și eu le respirăm, în spațiile tridimensionale pe care le proiectezi cu pasiune, duse prin firele de iarbă ce ne sărută gleznele..”
― Sorina Popescu, Descântecul ploii

“Nimeni nu este perfect, Izabela. Uneori devenim judecătorii oamenilor nu pentru că am fi perfecți, ci pentru a le arăta lor cum sunt în realitate, fețele hidoase pe care unii le ascund sub măștile pe care le poartă. Mă tem că uneori după măștile acelea se furișează propria noastră umbră, orgoliile infatuarea, lipsa de moralitate...”
― Sorina Popescu, Descântecul ploii

“Ploi despletite, rebele... Eternele ploi incinse cu salcii la brau, ratacite prin harfa de ierburi.”
― Sorina Popescu, Descântecul ploii

“Dincolo de fereastra se aflau brazii inalti, smaltuiti in cerul de smoala. Isi puse halatul de baie si iesi pe balcon. Incepuse sa ploua marunt. Dadu drumul halatului sa-i cada la picioare. Se lasa cuprinsa in bratele ploii.”
― Sorina Popescu, Descântecul ploii

“Ce suntem noi doi? Doua puncte unite printr-o linie de dialog ce apoi se frange in numeroase urcusuri si coborasuri. Un binom compust din doi termeni separati de semnul plus sau minus. O segregatie pe care am alcatuit-o impreuna, de la al carei amvon dragostea pledeaza pentru liniste si pace, se inalta deasupra noastra, a lucrurilor marunte.”
― Sorina Popescu, Descântecul ploii

“Tu esti atras de formele concrete, palpabile, mie imi place sa ma las purtata inauntrul lor, sa le inteleg substanta, in stare de lichefiere, alcatuirea lor sinergetica, sa rezonez din interiorul lor catre tine.”
― Sorina Popescu, Descântecul ploii

“Ajung sa-l parafrazez pe Ambrose Bierce si sa-l cred. Casa devine un edificiu gol, impersonal, ridicat pentru a fi locuit de om, sobolan, gandac... cand tu traiesti inafara acelui edificiu totul devine fad, ca o camera de hotel. Eu capat insusirile sobolanului ce se retrage in galeriile lui subterane, iese doar pentru o gura de aer proaspat, purificator, cauta printre resturi o bucatica de cascaval din care sa se hraneasca. Arhitectura de care ma ocup nu-i decat un aranjament din beton si sticla astfel dispus incat sa capteze inauntru tot mai multa lumina. Tu esti fereastra casei mele prin care patrund razele de soare. In edificiile proiectate de mine incerc sa trasez traiectorii, sa descifrez calea inafara. Esti totodata ploaia de primavara ce imi bate la uşa, imi potoleste dogoarea...”
― Sorina Popescu, Descântecul ploii

“Ma pasioneaza sinopsiile. Percep jocul senzual al luminii, obsesie pe care eu am multiplicat-o indeajuns incat sa fiu orbita de imagini saturate de stralucire. Incerc sa imi inchipui cum se reflecta razele tridimensional ce imi proiecteaza diferite nuante de culori, in forme alungite sincron, simetrice, asa cum faceam in joaca, folosindu-ma de un ochean de jucarie de care am fost fascinata in copilarie.”
― Sorina Popescu, Descântecul ploii

“Umbrele se strecoara precum serpii printre frunzele ruginite de toamna… Toamna aceea, cand ai plecat departe de mine, eu n-am s-o pot uita vreodata. Sta smaltuita in inima mea în forma de frunza.”
― Sorina Popescu, Descântecul ploii