Two Friends Quotes

“It may seem strange, but the idea that Maurizio might also hold his own weapons, or even the same ones, did not occur to me. And yet I should have suspected that Nella and the Party could also be turned against me. But that is how we men are made: we see everything from our own point of view and have great difficulty imagining another perspective.”
― Alberto Moravia, Two Friends

“...the people--want to live in peace and to be loved for who they are, to fuck and be fucked. It means we are predestined by history to be the cuckolds of humanity...She betrayed us because we did not love her for who she is, without ulterior motives.”
― Alberto Moravia, Two Friends

“For the working man there is no abyss...that's why he jumps.”
― Alberto Moravia, Two Friends

“The Risorgimento hymn returned to his mind and with it the recognition of all that Italy had once been and which, even now, amid the decadence and carelessness, still remained tragically magnificent.”
― Alberto Moravia, Two Friends

“...simțea de fapt că, deși gândea ca ei, îi lipsea încă acea înflăcărare a inimii care topește rațiunile multiple ale minții în metalul unei convingeri unice. [...] Inima îi era înghețată și mintea sa nu știa să exprime decât îndoieli.”
― Alberto Moravia, Two Friends

“Părea să-l considere tot mai mult pe Sergio un soi de pierde-vară din categoria tristă și inertă, un intelectual adică, iar de data asta Sergio nu putea spune că nu are dreptate, era într-adevăr un intelectual din cea mai rea speță, credea, un om a cărui inteligență nu avea nimic creativ, nici util, ci servea doar ca să-l îmbolnăvească și să-l paralizeze ca o otravă rafinată.”
― Alberto Moravia, Two Friends

“Era vară; în camera lui, cu vedere spre curte, căldura era sufocantă, Sergio stătea întins pe pat, pe jumătate gol, cu cartea în mână, încercând să se concentreze asupra lecturii. Dar reușea doar în parte și atenția îi era distrasă cât se poate de ușor [...] Iar când citea i se părea, ca și atunci când se plimba sau făcea orice altceva, că îl făcea doar cu o parte din ființa lui, aproape mecanic, în timp ce o altă parte rămânea îndepărtată și tulburată, chiar dacă nu ar fi putut spune de ce anume. Găsea totuși un soi de plăcere jalnică, aproape morbidă în această viață solitară, tăcută, palidă, pasivă și își reproșa această plăcere ca o dovadă în plus a neputinței sale și a lipsei sale de încredere.”
― Alberto Moravia, Two Friends