Negustorul de începuturi de roman Quotes

“Cum să fac să nu o iau în brațe
când o văd trecând prin univers?

îmi fac o listă:
de pus mereu în buzunar un trotuar de rezervă, când o văd
că se apropie de mine scot trotuarul și trec pe partea cealaltă

mă prefac neatent, întorc capul spre zid mă zidesc în el
trec prin zid

sau:
mă întorc brusc și o iau la fugă înapoi, toată lumea va înțelege,
(am uitat ceva esențial, undeva, cu zece douăzeci treizeci
de ani în urmă, fug înapoi spre copilărie)

sau, și mai bine, când o văd că se apropie de mine
îmi ridic brațele, le transform în aripi, descopăr brusc
că sunt capabil să zbor, la revedere, Domnișoară
nu mai sunt obligat să mor dacă nu vă iau în brațe

sau, și mai bine, nu mă mai nasc, nu mai scriu nimic
nici măcar acest poem nu mai există

nu, nu pot să-i fac asta, ea trăiește cu un poem pe zi
mai bine mă prefac în poem
se va parfuma cu mine, se va lipi de mine la micul dejun
mă va citi poate de mai multe ori…”
― Matei Vişniec, Negustorul de începuturi de roman

“Atâta vreme cât mă aflu în fața computerului și scriu, am impresia ca viața mea îmi aparține integral. Nu o împart decât cu ecranul devenit un fel de oglindă abisală a ființei mele și cu tastatura pe care îmi alunecă degetele. De când am învățat să scriu după metoda oarbă, adică fără să mă uit la taste, existența mea a devenit un fel de pâlnie: mă scurg direct din creierul meu pe ecran.”
― Matei Vişniec, Negustorul de începuturi de roman

“Infinită domnișoară Ri, poemul care vă sărută sânii
Trebuie purtat o vreme la gât ca un șirag de perle.
Cuvintele poemului au nevoie de ceva timp
și de căldura care emană din sânii dumneavoastră
pentru a se trezi.
Apoi poemul va începe să se topească
asemeni unui colier de gheață
Cuvintele poemului vor lua forma sânilor dumneavoastră.
Timp de o noapte întreagă
veți avea sânii doldora de verbe, adverbe, de exclamații.
Puncte de suspensie și virgule incendiare
Se vor juca în mod inocent
Cu sfârcurile sânilor dumneavoastră.
s-ar putea sa auziți și unele chicoteli – nu le luați în seamă.
poemul care vă sărută sânii își pierde de obicei capul
când începe efectiv să vă sărute sânii.
ordinea cuvintelor și înțelesurile încep să se tulbure,
poemul scris pentru sânii dumneavoastră
nici nu se mai întoarce, de altfel, întreg
din aceasta experiență
iată-l: decimat, stors, cu obrajii în flăcări, epuizat
ca după o bătălie ratată.

Ce faci, nefericitule, îl întreb, ai sărutat sânii domnișoarei?
Poemul se bâlbâie, nici nu știe de unde vine întrebarea.
A devenit un ciudat instrument de inventat timp
O clepsidră formată din doi sâni.”
― Matei Vişniec, Negustorul de începuturi de roman