The Concept of Time Quotes

“Since time itself is not movement, it must somehow have to do with movement.Time is initially encountered in those entities which are changeable, change is in time. How is time exhibited in this way of encountering it, namely, as that within which things change? Does it here give itself as itself in what it is? Can an axplacation of time starts here guarantee that time will thereby provide as it were the fundamental phenomena that determine it in its own being?”
― Martin Heidegger, The Concept of Time

“مشاهده‌ی تاریخ، که در اکنون برمی‌بالد و رشد می‌کند، فقط تکاپویی برگشت‌ناپذیر را در آن می‌بیند: همان چیزی که رها بود.”
― Martin Heidegger, The Concept of Time

“Timpul este un "cum" . Cînd ne întrebăm ce este timpul, nu trebuie să ne agăţăm grăbiţi de un răspuns ( de genul "asta sau asta este timpul" ), care să conţină mereu un "ce" . Să nu privim către răspuns, ci să repetăm întrebarea. Ce s-a întîmplat cu întrebarea ? S-a modificat. întrebarea "Ce este timpul ?" a devenit întrebarea "Cine este timpul ?". Mai exact : sîntem noi înşine timpul ? Sau, şi mai exact : sînt eu timpul meu ? Cu aceasta m-am apropiat cel mai mult de el şi, dacă înţeleg corect întrebarea, atunci o dată cu ea totul devine serios. Prin urmare, asemenea interogare este modul cel mai adecvat de a accede şi de a mă raporta la timp, ca la unul ce este "de fiecare dată al meu: Dasein-ul este atunci cel problematic.”
― Martin Heidegger, The Concept of Time

“En tanto el tiempo es en cada caso mío, existen muchos tiempos. El tiempo carece de sentido; el tiempo es temporal”
― Martin Heidegger, The Concept of Time

“Dasein-ul este fiinţarea caracterizată ca fapt-de-a-fi-în-lume. Viaţa umană nu este ceva precum un subiect care trebuie să facă cine ştie ce artificiu pentru a veni în lume. Dasein-ul, ca fapt-de-a-fi-în-Iume, înseamnă: a fi în lume în asa fel încît acest fapt de a fi să însemne: a avea mereu de-a face cu lumea; a zăbovi în preajma ei într-un anume mod, fie al executării, al îndeplinirii sau rezolvării a ceva, fie în modul contemplării, al interogării, al determinării contemplative şi comparative. Faptul de-a-fi-în-lume este caracterizat ca preocupare. Dasein-ul, ca fapt-de-a-fi-în-lume, este totodată fapt-de-a-fi-unul-laolaltă-cu-altul, de a fi cu ceilalţi; a deţine împreună cu alţii aceeaşi lume, a-l întalni pe celălalt, a fi laolaltă în sensul de a-fi-unul-pentru-altul. Însă acest Dasein este totodată pentru ceilalţi o simplă prezenţă, aşa cum este prezentă o piatră care nu deţine o lume şi care nu se preocupă de vreo lume. A fi unul laolaltă cu altul în lume, în sensul de a o avea laolaltă - acest fapt are o determinare ontologică privilegiată. Modul fundamental în care există lumea pe care Dasein-urile o deţin laolaltă este vorbirea. Vorbirea văzută în totalitatea ei: ca vorbire care se exprimă pe sine atunci cînd vorbeşte cu altul despre ceva. În spaţiul vorbirii are loc, cu precădere, faptul-de-a-fi-în-lume al omului. Acest lucru era cunoscut deja de Aristotel. În felul în care Dasein-ul, în lumea sa, vorbeşte despre modul în care se îndeletniceşte cu această lume a sa este implicată dintru început o explicitare de sine a acestui Dasein. Felul în care el vorbeşte ne arată cum anume se înţelege Dasein-ul de fiecare dată pe sine, ca ce anume se consideră el pe sine. În vorbirea unuia cu celălalt, în acel ceva despre care se stă de vorbă este cuprinsă de fiecare dată o explicitare de sine a prezentului în care are loc această convorbire. Dasein-ul este o fiinţare care se determină pe sine ca "eu sunt". Dasein-ului îi este constitutiv faptul-de-a-fi-de-fiecare-dată al acestui "eu sunt". Prin urmare, Dasein-ul, asa cum este el în faptul-de-a-fi-în-lume, este primordial şi Dasein-ul meu. El este de fiecare dată propriu şi, ca propriu, el este de fiecare dată. Dacă această fiinţare trebuie determinată în caracterul său de fiinţă,nu trebuie făcut abstracţie de faptul-de-a-fi-de-fiecare-dată care este "al meu". Mea res agitur. Toate caracterele fundamentale trebuie să se regăsească astfel în faptul-de-a-fi-de-fiecare-dată, înteles ca "de fiecare dată al meu".În măsura în care Dasein-ul este o fiinţare care sunt eu însumi şi totodată este determinat ca fapt-de-a-fi-unul-laolaltă-cu-altul, eu nu sunt, în primă instanţă şi la nivel mediu, eu însumi, ci ceilalţi; eu sunt cu ceilalţi, şi aceştia, la rîndul lor, cu alţii. Nimeni nu este, în cotidianitate, el insuşi Nimeni nu este ceea ce el este şi aşa cum este: nici unul şi totuşi toţi laolaltă. Aceştia toţi nu sunt ei înşişi. Acest Nimeni, de care suntem noi inşine trăiţi în cotidianitate, este impersonalul "se". Se spune, se aude, se optează pentru ceva, se dă curs unei preocupări. În înverşunarea dominaţiei acestui impersonal "se" rezidă posibilităţile Dasein-ului meu şi "eu sunt" este posibil pornind de la această nivelare. O fiinţare care este posibilitatea lui "eu sînt" este ca atare, cel mai adesea, o fiinţare dominată de impersonalul "se".”
― Martin Heidegger, The Concept of Time

“Prin Dasein înţelegem fiinţarea în fiinţa sa pe care o cunoaştem ca viaţă umană; adică acea fiinţare care, în faptul de-a-fi-de-fiecare-dată, ce este propriu fiinţei sale, suntem fiecare dintre noi înşine, pe care fiecare dintre noi o are în vedere în enunţul fundamental "eu sunt". Enunţul "eu sunt" este adevăratul enunţ despre fiinţă, despre caracterul de Dasein al omului. Această fiinţare este în faptul-de-a-fi-de-fiecare-dată ca "de fiecare dată al meu".”
― Martin Heidegger, The Concept of Time