Moartea căprioarei Quotes

“......................................................
Când, orb, iubești un adevăr de seamă
Nu-l vei putea sluji cu-adevărat.
Credința oarbă este cel mai tragic
Din relele ce-n om au înviat.
....................................................

- Douăzeci de ani”
― Nicolae Labiş, Moartea căprioarei

“Am iubit de când mă știu
Cerul verii străveziu,
Despletitele răchite,
Curcubeiele pe stânci
Ori pădurile adânci
Sub ger alb încremenite.
Mi-a fost drag pe bărăgane
Să văd fetele morgane
Ori pe crestele din munte
Joc de trăsnete rotunde,

Scurgerea cocorilor,
Pacea înălțimilor,
Semeția pinilor
Plini de scama norilor.

Am iubit iubirea pură,
Floare roșie pe gură
Și în inimă arsură,
În priviri zăpezi candide
Și-n piept voci necontenite.

M-a înfiorat ades
Tot ce gândurile țes
Pe al filelor polei
Dansuri repezi, legănate,
De pe arcuri înstrunate,
Săgetarea de idei...

Toată-această măreție
Ne-a fost dată din vecie...”
― Nicolae Labiş, Moartea căprioarei

“Mi-am tăiat în suflet temple,
Chip cioplit s-așez în ele,
Cerbii mei au să-l contemple
Adunați sub ploi de stele.

Brazii mei înalți și plopii
Sub poleiuri de zăpadă,
Înmulțit în mii de copii,
Chipul tău au să ți-l vadă.

Iar izvorul înserării
Oglindi-va-n ape pale
Arcul strâns al cugetării
De pe bolta frunții tale.

Peste stânci mi s-or desprinde
Flăcări verzi, când ai să treci,
C-o privire vei aprinde
Roua ierbii mele, reci.

Dacă alte lumi, plecată,
Cu-ai tăi pași ai să alinți,
Îți va fi și-atunci păstrată
Urma pașilor fierbinți.

Căci foșnindu-ți unduirea
Calmă,-a palmelor subțiri,
Mi-ai stins până și-amintirea
Trecătoarelor iubiri.

Doar o singură iubire
Lângă-a ta o mai păstrez -
Este prima mea iubire,
Ea mi-a dat în viață-un crez.

Ea, al vieții mele soare,
Încălzi-va din senin
Toate cântecele care
Ție am să ți le-nchin.

- Primele iubiri (2)”
― Nicolae Labiş, Moartea căprioarei

“Azi, iată, am văzut un curcubeu
Deasupra lumii sufletului meu.
Vin cerbii mei în goană să se-adune
Și cătră el privirile-și țintesc -
Un codru nesfârșit de coarne brune
În care mii de stele strălucesc.
Sosind din dunga zării de argint
Vin păsările-mi mari de sărbătoare
Și-nchipuiesc pe ceruri, fâlfâind,
Un ocean de aripi mișcătoare;
Întreaga lume-a sufletului, vie,
Palpită-ntr-o frenetică beție.

Azi sunt îndrăgostit. E-un curcubeu
Deasupra lumii sufletului meu.
Izvoarele s-au luminat și sună
Oglinzile ritmându-și-le-n dans,
Și brazii mei vuiesc fără furtună
Într-un amețitor, sonor balans,
În vii vibrează struguri străvezii -
Cristalurile cântecelor grele -
Și stropi scăpărători de melodii
Ca roua nasc în ierburile mele.
Eu curg întreg în acest cântec sfânt:
Eu nu mai sunt, e-un cântec tot ce sunt.

- Primele iubiri (1)”
― Nicolae Labiş, Moartea căprioarei

“Zâmbind printre-ale primăverii ruguri,
În taină, liliacul timpuriu
Întredeschise buzele din muguri.

Dar cerul s-a schimbat în plumburiu.
Zăpada, ploaia, uite, și-au dat mâna,
Alături bat cu pașii uzi țărâna,
De parcă primăvara n-a venit.
Țărâna s-a umflat, s-a-mbolnăvit,
A-ncremenit și-a căpătat pe față
Lucioase, triste pojghițe de gheață. [...]

- Liliacul timpuriu”
― Nicolae Labiş, Moartea căprioarei