Grădina alchimiștilor Quotes

“Cum îi spusese cineva, răzbunarea nu vindecă nimic, doar sapă un mormânt.”
― Ana-Maria Negrilă, Grădina alchimiștilor

“- Despărțirile scurte sunt și cele mai bune pentru suflet!”
― Ana-Maria Negrilă, Grădina alchimiștilor

“- Lumea asta, prietene Sander, este ca un ghem de lână, dar nu unul obișnuit, ci unul în care au intrat moliile, așa că nu mai există un singur fir, ci mai multe, strânse unele în altele. Poate pe vremea lui Noe sau a turnului din Babel firul acesta reprezenta generațiile aceluiași neam, dar, de când și-a băgat diavolul coada, avem mai multe neamuri care stau ghemuite unele peste altele, deși nu mai fac parte din aceeași seminție. Deci, ghemul este lumea aceasta, iar noi ne îngrămădim alături de alții și nu știm când putem da peste cineva care să mai fi trecut vreodată pe lângă noi, așa că e bine să ne purtăm de grijă și să ne punem stavilă gurii.”
― Ana-Maria Negrilă, Grădina alchimiștilor

“Dacă toți ar umbla cu adevărul pe buze, unde ar ajunge lumea asta? Mai ales că adevărul este ca o pasăre neagră, a cărei frumusețe se arată lumii numai când o rază de soare ajunge pe penajul ei și-l face să strălucească în mii de culori. Adevărul nu este pentru toată lumea. Adevărul doare!”
― Ana-Maria Negrilă, Grădina alchimiștilor

“- Un prieten este un al doilea sine, îi spuse Ugo, devenind brusc interesat și ridicându-și capul de pe brațe. […]
Așa zic filosofii, că doi prieteni sunt un singur suflet împărțit în două trupuri, doar că Miro nu mă avea doar pe mine, ci voia să fie prieten cu toți, așa că era precum hidra din Lerna cu un trup de șarpe și mai multe capete monstruoase. […]
- Sunt oameni care au o inimă mai largă, un suflet mai mare în care pot locui mai mulți prieteni.”
― Ana-Maria Negrilă, Grădina alchimiștilor

“Memoria ne poate juca feste, memoria este o prietenă blândă care șterge cu o cârpă toate amintirile dureroase, însă un jurnal va fi călăul care ne va aminti tot ce dorim să uităm.”
― Ana-Maria Negrilă, Grădina alchimiștilor

“Fusese învățat că frumosul era nepieritor ca atribut al lumii create de Dumnezeu, de aceea el trebuia să existe numai în prezența binelui și adevărului. […] Orice ființă își juca rolul pentru care fusese creată, iar acest lucru se întâmpla și cu animalele, și cu oamenii stârmbi, chiar dacă acest scop nu se revela cu ușurință muritorilor de rând […]
Anticii spuneau că existau lucruri frumoase prin ele însele, iar altele frumoase în funcție de alte repere. Monștrii înfrumusețau creația, fiind născuți prin voința divină […] Frumusețea apărea și mai strălucitoare comparată cu absența ei, la fel și bunătatea lumina în întunericul răutăților. Dacă n-ar fi fost bezna, prin contrast, lumina ar mai fi fost atât de atrăgătoare și dorită? Bunătatea ar mai fi fost prețuită într-o lume în care totul ar fi fost bun și frumos? Contrastul însemna că îți întorceai mai cu drag privirile de la chipurile drăcești spre cele sfinte, în timp ce doar șirurile angelice ar fi obosit la un moment dat, multiplicând la infinit aceleași trăsături?”
― Ana-Maria Negrilă, Grădina alchimiștilor

“Viața oamenilor era scurtă și plină de nenorociri, de la gălăgia ce înconjura nașterea, la liniștea eternă a mormântului. Stefano observase de mult timp că oamenii morți devin nemuritori, numele lor alunecă în legendă, iar, dacă sunt pomeniți de urmași, capătă trăsături supranaturale.”
― Ana-Maria Negrilă, Grădina alchimiștilor

“Gentile dorea nemurirea […] Ce era viața? Ca spuma mării se ducea. Gentile voia să devină o stâncă în calea apei sau să fie asemeni vântului sau luminii soarelui.”
― Ana-Maria Negrilă, Grădina alchimiștilor