Cel mai iubit dintre pământeni vol. 2 Quotes

“Dacă omul ar acorda morții măcar un minut pe zi de meditație, conflictele în care ar fi implicat și-ar micșora importanța și soluțiile cele mai rele l-ar speria mai puțin, ar fi oricum mai îndrăzneț și s-ar bucura mai mult că există. Suntem însă făcuți să nu putem concepe în noi înșine că am putea muri, să simțim adică, nu doar să gândim, că murim în minutul acela, că totul s-a sfârșit, fiindcă altfel știm prea bine că într-o bună zi va trebui să pierim. Ei, da, gândim, dar această bună zi o să fie cândva, nu acum, până atunci, ehe, mai e! și continuăm, prizonieri ai forței noastre vitale, să mărim nemăsurat, cu secretă și puternică lupă, gesturi și cuvinte care ne chircesc sufletul.”
― Marin Preda, Cel mai iubit dintre pământeni vol. 2

“Da, zisei, povestea care se repetă, temerea de totdeauna care rupe vraja, şi o rupe când el , când ea, cine iubeşte mai puţin .”
― Marin Preda, Cel mai iubit dintre pământeni vol. 2

“(...) dar analogiile, deși ne ispitesc totdeauna cel mai tare și ne chinuie cel mai mult, sunt și cele mai false dintre toate ispitele care ne fascinează spiritul.”
― Marin Preda, Cel mai iubit dintre pământeni vol. 2

“Fiindcă tocmai ascultam astăzi la radio un fel de prelegere, pe care individul o ținea cu aerul cel mai firesc din lume că spune ceva util și rațional: cum să ne organizăm timpul liber! Fără să-și dea seama că farmecul timpului liber tocmai în asta constă, să nu-l organizezi, fiindcă din clipa aceea a încetat să mai fie liber. Timp liber înseamnă să faci ce vrei, adică să dai curs în voie oricărei tentații, fără sentimentul de culpabilitate că în felul acesta îl pierzi, acel timp. Sigur că în timpul tău liber poți organiza, să zicem, o excursie, dar numai dacă ai chef. Ai zice că nici nu merită să iei în seamă asemenea prostie, dar sunt și oameni care după orele de muncă nu simt bucuria disponibilității, ci un fel de vid, cu atracție spre ceea ce „organizează” alții, aranjamente, întâlniri undeva, și tocmai lor li se adresa individul de la radio, în loc să-i lase în pace să descopere singuri ceea ce i-ar încânta să facă. Ideea din subtext era, desigur, grijulie, nu cumva omul fără timp liber organizat să facă vreo prostie, să agațe vreo fată pe stradă, să se îmbete sau să facă scandal. Aici e temerea: perfecta organizare a vieții omului de mâine, cu diminuarea puterii imaginative și dispariția artelor.”
― Marin Preda, Cel mai iubit dintre pământeni vol. 2

“Da, zisei, a spus adineauri ceva foarte adevărat, că omul nu mai e același după ce descoperă ceva. Asta într-adevăr ne poate neliniști: dacă nu mai e același, e în bine sau în rău? Înainte omul era mai mult un aventurier în căutarea fericirii, astăzi a devenit un aventurier în spirit, vrea neapărat să afle, cu mijloacele științei și nu prin pură speculație filozofică, cine e, ca să poată ști ce-o să devină. Dar deja această aventură ne costă, - o insecuritate mai mare, pe care nimic n-o compensează, fiindcă marile puteri au pus mâna pe acele descoperiri ale savanților, cu ajutorul cărora își pot nimici adversarul în câteva minute. Cu această perspectivă, e clar că nu mai putem contempla, fermecați, Orionul. Dar nu mai putem da înapoi, e prea târziu! Unii spun asta cu exaltare: nimeni nu mai poate da înapoi roata istoriei, incluzând în asta și progresul științelor, o binefacere! Da, dar și o neliniște mai mare. Cum o să ieșim din această aventură fără precedent, chiar în ipoteza că omenirea va ști să înlăture amenințarea bombei cu hidrogen?”
― Marin Preda, Cel mai iubit dintre pământeni vol. 2

“Și cu toate acestea singurătatea care ne face semne de departe, semne prietenești, ale unei tandreți infinite, nu ne sperie (pe unii îi sperie, fiindcă frumoasa zeiță nu-ți promite nimic care nu există în tine însuți)...”
― Marin Preda, Cel mai iubit dintre pământeni vol. 2

“N-o să trăiesc cât lumea și n-o să mor de două ori, se mai spune. E un gând de om, legat de viața plină, singura care există și care continuă și după noi, în timp ce ticălosul e pedepsit să se sperie necontenit. De aceea îi e atât de groază să rămână singur în tăcerea odăii sale. Dacă mor, îi vine lui gândul, n-o să mai pot înfuleca și bea la nesfârșite petreceri, n-o să mai pot să țes intrigi împotriva altora, n-o să mai pot să-mi aduc în pat în fiecare noapte altă muiere. Ticălosul e legat de viață, nu „și-o trăiește”, cum e el ferm încredințat, căci viața înseamnă și moarte, or cu moartea el nu e în regulă, deși o sfidează tot timpul gălăgios și cinic... Se mai spune că adesea ticălosul are somnul adânc și liniștit și că puțin îi pasă de îndrăznețele lui fărădelegi comise peste zi. Cine n-are conștiință n-are nici tulburările ei. N-aș crede! Conștiință are orice om, în sensul propriu al ticălosului, zace în întuneric. Ei și? Nimeni nu-i garantează că o mică întâmplare, un fapt neînsemnat, un gând viclean care i se șoptește la ureche de către un alt ticălos (unul mai mare!) nu i-o va trezi când îi va fi lumea mai dragă. Hm! dar ticălosul se poate și îndrăgosti și poate fi și respins, poate avea un copil care să-i moară, poate cădea la pat și poate fi strâns fără milă în cleștele implacabil al suferinței îndelungi cu sfârșit doar în moarte. Ni se poate răspunde că și virtuosul poate avea aceeași soartă și dragostea lui poate fi respinsă, și copilul lui poate muri și că microbul, virusul sau cancerul nu aleg. Da, dar conștiința lui nu va fi surprinsă. Nu va intra în derută că e respins în dragoste, își va iubi copilul și în moarte (nu va fi disperat că nu l-a iubit în viață, că n-a avut grijă de el, că l-a abandonat mizeriei fizice și morale). Cât despre propria lui suferință în boală și în ghearele morții nici atunci nu va fi surprins, căci el îi cunoaște demult pe acești inamici implacabili, în timp ce ticălosul se crede nemuritor și îl va apuca în acele clipe groaza cea mare. Da, ni se poate răspunde, dar am avut virtuoși chinuindu-se pe patul morții și ticăloși murind fericiți în brațele unei femei sau în toiul unui chiolhan... E adevărat, există și virtuoși chinuiți și ticăloși care jubilează o viață întreagă și mor fără chinuri în câteva secunde. Dar cine îți garantează că vei avea acest rarisim noroc să fii mereu ferit de chinurile conștiinței și să închizi ochii pentru totdeauna strângând în brațe o muiere? Dimpotrivă, infinit mai multe șanse sunt să dai, nepregătit, de belea... Și pe urmă cine spune că a fi virtuos înseamnă să nu strângi în brațe o muiere și să nu iei parte la un chiolhan? Da, dar felul cum o face un ticălos are o coloratură aparte... El inspiră o veselie de care amintindu-ți te apucă întâi o vagă neliniște, apoi o insuportabilă greață...”
― Marin Preda, Cel mai iubit dintre pământeni vol. 2

“O, dacă ar fi să-l credem pe filozoful român, numai rața nu ratează, un om, adică, oricine ar fi el, are totdeauna ceva de ratat, totdeauna descoperă că a vrut ceva, chiar fără să știe precis ce anume, i-o spun alții la urmă când nu mai e nimic de făcut, chiar dacă el ar dori să nu știe. Au acest obicei scumpii noștri semeni, să înregistreze cum arătai tu odinioară, să ghicească, să intuiască acel lucru pe care ai dori să-l realizezi, să-l țină minte peste ani și într-o bună zi să-ți spună cu dispreț: ratatule! Ești un ratat! Chiar un ideal cu totul mărunt, foarte modest, aprinde pe chipul purtătorului lui o mică aură și când această aură piere, adică o anumită licărire a privirii, o anumită tinerețe a chipului, atunci se observă (fiindcă la cei ce reușesc le rămâne parcă veșnic pe chip tinerețea când au avut idealuri) și ratații sunt pierduți; chiar cei dragi nu se pot abține să nu spună soțului, fratelui sau prietenului: ești un om de nimic. Îi scapă într-o zi soției, care a acumulat multe nemulțumiri împotriva ta de-a lungul anilor, chiar dacă ai fost un soț model și ai muncit din greu să-i ții pe toți... Sau: n-a fost nimic de capul tău, alții au făcut și au dres. Aici, în mediile de jos, ratarea se confundă adesea cu nereușita, care poate foarte bine să țină în picioare un om fără noroc, care să nu se considere adică un ratat. Nu-i pasă. Nu e vina lui! Mai apropiată cauzei ratării e parabola cu talantul îngropat, când alte tentații decât acelea de a-ți fi urmat drumul pe care ți-era dat să-l urmezi te-au învins fără vina nimănui.”
― Marin Preda, Cel mai iubit dintre pământeni vol. 2

“Vroiam să verific dacă siguranța mea de sine, reînvierea mea neașteptată nu erau o simplă excitație, o simplă reacție de apărare împotriva loviturii pe care o primisem, căci știam că foarte adesea singurătatea spulberă certitudini adânci, născute de prezența altora, în fața cărora suntem siliți să bravăm, stăpâniți de o dorință obscură de a stârni în ei îndoiala, deși știm bine că asta nu mai folosește la nimic...”
― Marin Preda, Cel mai iubit dintre pământeni vol. 2

“Ai dreptate, îi spusei, puțini acceptă să se întoarcă la gradul zero al conștiinței noastre și acceptând brutalitatea existenței să nu renunțe la idealurile lor, dar să fie totuși preveniți că aceste idealuri sunt irealizabile...”
― Marin Preda, Cel mai iubit dintre pământeni vol. 2

“N-aveam însă de ce să mă plâng, fiindcă avusesem totuși la timp revelația disarmoniei vieții în care eram atras. Putea fi și mai rău, ba chiar răul total, adică să nu am nicio revelație, să trăiesc într-o perpetuă nedumerire și suferință și să mă trezesc prea târziu, când n-aș mai fi avut douăzeci și șapte de ani, ci patruzeci sau șaizeci.”
― Marin Preda, Cel mai iubit dintre pământeni vol. 2

“Devenisem visător sub privirile ei încărcate de ură. Simțeam această ură ca pe-un drog care mă făcea melancolic, melancolie detașată, liniștită, asemănătoare celei care ne cuprinde când ne gândim îndelung la moartea noastră. Ei, da! Va fi și asta, așa suntem făcuți, să nu trăim la infinit, să nu devenim stupizi în exuberanțele noastre. O despărțire e o astfel de repetiție a morții cu avantajul enorm că totuși continuăm să trăim și să avem parte de multe bucurii simple, cum ar fi faptul uimitor de a merge pe jos, de a simți seara un fel de uitare de sine și de a ne părăsi lumii somnului, de a bea un pahar de vin și mai ales de a ne surprinde că mai putem să râdem, să mâncăm cu poftă și chiar să ne culcăm cu o femeie. Unii spun că asta înseamnă a supraviețui, că adică de fapt ai murit o dată și ești bun mort și acum faci doar umbră pământului. E adevărat, dar nu întru totul.”
― Marin Preda, Cel mai iubit dintre pământeni vol. 2

“Să nu crezi ce ţi se spune şi să nu te miri dacă ceea ce ţi se spune se adevereşte într-o zi că n-a fost minciună sau prefăcătorie.”
― Marin Preda, Cel mai iubit dintre pământeni vol. 2

“Pentru că deşi eşti copilul meu, eşti orb , ca şi ăla, trufaş, vai de trufia voastră, nu ştiţi pe cine iubiţi , nu ştiţi pe cine luaţi, nu ştiţi cine vă mănâncă zilele”
― Marin Preda, Cel mai iubit dintre pământeni vol. 2

“Şi în clipa aceea simţii o intensă dorinţă să-i pun mâna pe cap s-o mângâi şi apoi s-o strâng de gât”
― Marin Preda, Cel mai iubit dintre pământeni vol. 2