Treptele bucuriei Quotes

Rate this book
Clear rating
Treptele bucuriei Treptele bucuriei by Ernest Bernea
29 ratings, 4.14 average rating, 3 reviews
Treptele bucuriei Quotes Showing 1-2 of 2
“Omul care a depăşit înţelegerea schematică şi uzuală a lucrurilor,
omul care nu se mulţumeşte cu formule abstracte atunci
când e vorba de realităţi concrete ce se impun, acela care
cunoaşte şi stabileşte o comuniune cu mediul său, omul acela
este în stăpânirea mijloacelor ce-l poartă către inima tuturor
lucrurilor.”
Ernest Bernea, Treptele bucuriei
“Înţelepciunea este o activitate dublă prin care omul devine
în primul rând cunoscător al datelor legate de existenţă şi
soarta sa, iar în al doilea rând devine un virtuos, un stăpân
pe propriile sale îndemnuri şi fapte. Om înţelept este acela
care deplin lămurit asupra existenţei sale în lume, în toate
legăturile fireşti născute din această condiţie specifică şi în
toate rosturile ce are de împlinit, faţă în faţă cu realitatea,
de la firul de iarbă la universul întreg, ştie mai mult decât
atât, ştie că gândul şi fapta sa sânt supuse unei discipline începând
cu stăpânirea de sine până la armonizarea sa în marea
existenţă.”
Ernest Bernea, Treptele bucuriei