El camino de las lágrimas Quotes

“La muerte de un ser querido, cualquiera sea el vínculo, es la experiencia más dolorosa por la que puede pasar una persona. Toda la vida, en su conjunto, duele. Nos duele el cuerpo. Nos duele la identidad y el pensamiento. Nos duele la sociedad y nuestra relación con ella. Nos duele el dolor de la familia y los amigos. Nos duele el corazón y nos duele el alma. En esta pérdida como en ninguna otra situación el dolor atraviesa el tiempo. Duele el pasado, duele el presente y especialmente duele el futuro.”
― Jorge Bucay, El camino de las lágrimas

“El duelo es el doloroso proceso normal de elaboración de una pérdida, tendiente a la adaptación y armonización de nuestra situación interna y externa frente a una nueva realidad.”
― Jorge Bucay, El camino de las lágrimas

“Me guste o no, voy a ser abandonado por cada persona, por cada cosa, por cada situación, por cada etapa, por cada idea, tarde o temprano, pero inevitablemente.”
― Jorge Bucay, El camino de las lágrimas

“Cada uno de nuestros duelos es único y cada manera de afrontarlos es irrepetible…”
― Jorge Bucay, El camino de las lágrimas

“Toda nuestra vida está signada de momentos donde desde la distancia o el aislamiento uno descubre sensaciones y moviliza emociones, que como dijimos son energía potencial al servicio de lo que sigue.”
― Jorge Bucay, El camino de las lágrimas (Hojas de Ruta)

“La mejor manera de afrontar y superar las pérdidas en nuestras vidas es ocupándonos en forma permanente de nuestra salud y de la felicidad que seamos capaces de crear a nuestro alrededor.
Solamente así se podrá tomar cada pérdida como lo que es, una parte de la vida y del aprendizaje.”
― Jorge Bucay, El camino de las lágrimas

“El envejecimiento (igual que la muerte) es una de las pocas características "democráticas" y ecuánimes de nuestra condición humana; algo que nos unifica y define a todos más allá de nuestras diversidades y de la realidad de un mundo tan cambiante”
― Jorge Bucay, El camino de las lágrimas

“A veces la vida está relacionada con soltar lo que alguna vez nos salvó.”
― Jorge Bucay, El camino de las lágrimas

“No hay pérdida que no implique una ganancia”
― Jorge Bucay, El camino de las lágrimas

“La palabra pérdida nos habla de la imposición que la vida me hace obligándome a conceder mucho más de lo que le estaría dispuesto a dar...
... Una especie de renuncia forzada a algo que hubiera preferido seguir teniendo”
― Jorge Bucay, El camino de las lágrimas

“Întotdeauna mi-a plăcut ideea acelor poeți care se referă la somn și la vis ca fiind spațiul absent unde se prelucrează aceste mici dolii cotidiene. Mă desprind în timpul nopții de ceea ce am lăsat în urmă și mă trezesc în fiecare zi cu câștigul pe care mi l-a lăsat ziua care a trecut.
Și spun câștig în sensul de sumă, și nu în sensul de progres sau bogăție. O spun ca mod de a stabili că acesta care sunt este cel din trecut, plus ceea ce am trăit, și acest tot este câștigul (chiar și atunci când, uneori, câștigul ar putea să nu fie deloc dezirabil).
Și este important să ne amintim că valorificarea acestui câștig este în mod necesar rezultatul de a-ți asuma o renunțare, de a accepta o pierdere, de a învăța să dai drumul.
Legați de amintirea menținerii și susținerii a ceea ce am fost, nu va exista nici o posibilitate de a crește, nici de a învăța, nici de a ajunge să fim cine suntem cu adevărat.”
― Jorge Bucay, Calea Lacrimilor. Cum să faci față despărțirilor și doliului

“Nu ascunde totul de teama de a obosi sau plictisi. Caută-le pe acele persoane în fața cărora te poți exprima așa cum ești. Nimic nu este mai nepotrivit și mai dăunător decât să-ți suspenzi emoția din cauza condiționării stupide a presupusei tale atitudini protectoare față de aproape.”
― Jorge Bucay, Calea Lacrimilor. Cum să faci față despărțirilor și doliului

“Există forme de doliu care, la prima vedere, par să se deosebească de celelalte. Este vorba despre durerea pe care o simt cei care, nutrind fantezia de a ajunge să aibă ceva, se trezesc într-o bună zi la realitate cu conștiința că nu vor reuși niciodată să aibă acel lucru.
În aceste cazuri, nu există nici o pierdere, pentru că nu poți pierde ceea ce nu ai avut. Și atunci... cum s-ar putea resimți acest lucru ca o pierdere?
Pare a fi o excepție. Pare a fi doliul pricinuit de faptul de a nu avea ceea ce nu ai avut niciodată.
Îmi spun că trebuie să fi avut ceva, ca să se justifice existența pierderii.
Îmi răspund că există, desigur, ceva ce am avut cu adevărat.
Am avut speranța.
Am avut fantezia.
Am avut visul.
Iar ceea ce pierzi când suferi este acea speranță, acea fantezie, iar dacă îți dai seama, va trebui să gestionezi doliul pentru a te despărți de acest lucru care nu mai este.
Un vis de-al meu nu este ceva care este posibil să fi fost, un vis al meu există în sine. Există în acest moment.
Iluziile mele, fanteziile și visurile mele, dacă sunt simțite și sunt conștiente, pur și simplu există.
Și mă pot agăța de visurile mele așa cum mă agăț de realitățile mele, așa cum mă agăț de relațiile mele.
Când realitatea îmi arată că acest lucru nu se va întâmpla, este ca și cum ar muri ceva și, așa cum se întâmplă și în cazul persoanelor, am tendința de a rămâne agățat de această fantezie.
Ca și în cazul realităților, ca și în cazul lucrurilor, trebuie să mă desprind.
Dar ăn acest scop trebuie să accept că lumea nu este așa cum vreau să fie, iar acest lucru implică un doliu care trebuie gestionat.
Trebuie să accept că lumea este așa cum este și că trebuie să mă împac cu faptul că este astfel.
Trebuie să accept că drumul meu drept nu presupune să am tot ceea ce visez.
Poate trece pe unde nici măcar nu mi-am imaginat.
Dar dacă nu îmi fac curaj să dau drumul frânghiei unui vis, nu voi putea să-mi continui traseul către mine însumi.”
― Jorge Bucay, Calea Lacrimilor. Cum să faci față despărțirilor și doliului

“Înțelepciunea populară sau inconștientul colectiv știe dintotdeauna că micile morți cotidiene și poate și cele mai cumplite episoade de moarte simbolizează interior procese de schimbare.
A trăi aceste schimbări înseamnă să avem curajul de a lăsa lucrurile să înceteze de a fi pentru a face posibilă apariția altor lucruri noi.
Gestionarea unui doliu înseamnă, prin urmare, să înveți să te desprinzi de ceea ce a fost înainte.
Aceasta se întâmplă atunci când mă tem de lucrurile care vin, când mă cramponez de lucrurile care există.
Rămân centrat pe lucrurile pe care le am pentru că nu am curajul de a trăi ceea ce urmează.
Mă conving că nu voi putea suporta durerea pe care o presupune dispariția, pentru a justifica modul meu de a mă agăța de tot ceea ce era înainte...
Iar din această perspectivă, în mod sigur nu voi putea cunoaște, nu mă voi putea bucura și nici nu voi trăi ceea ce urmează.”
― Jorge Bucay, Calea Lacrimilor. Cum să faci față despărțirilor și doliului

“Identificăm faptul de a fi fericiți cu confortul, cu sucesul, cu gloria, cu puterea, cu aplauzele, cu banii, cu plăcerea, cu satisfacția instantanee; și nu părem deloc dispuși să renunțăm la vreunul dintre aceste lucruri. Nici măcar în schimbul fericirii. Știm că o mare parte a suferinței noastre provine de la ceea ce facem în fiecare zi pentru a avea aceste lucruri, dar nimeni nu ne poate convinge să renunțăm la ele.
Nimeni nu ne poate face să credem că vom înceta să suferim dacă vom face marele pas de a înceta să dorim.
Și, bineînțeles, este foarte clar.
Suntem ca alpinistul, cramponați de căutarea lucrurilor materiale, ca și cum ar fi coarda care ne va salva. Nu avem curajul să ne desprindem de acest mod de gândire pentru că ne închipuim că, fără bunuri materiale, ceea ce urmează este eșafodul, moartea, dispariția. Știm că ceea ce cunoaștem ne produce suferință, dar nu suntem dispuși să renunțăm la acest lucru. Ne este cunoscută ideea de a da drumul lucrurilor pentru a parcurge drumul mai ușor, și atunci nu avem nicio posibilitate de a înceta să suferim, pentru că, în afara frustrării, se instalează în noi o anumită contradicție.
Dar este necesar să admitem că, în ceea ce ne privește pe noi occidentalii, ne este imposibil să încetăm să dorim, deși mai știm și că este imposibil să ai la infinit și pentru totdeauna tot ceea ce dorești, pentru că nu suntem omnipotenți.
Cu alte cuvinte:
Nu încetăm să fabricăm dorințe.
Nici unul dintre noi nu poate și nici nu va putea vreodată să aibă tot ce dorește.
A dori și a nu obține este sursa suferinței.
Există vreo soluție pentru această capcană?
Cred că da.
Cheia se poate afla pe drumul învățării modului în care să intri și să ieși din dorință.
În acest sens, este necesar să dezvoltăm abilitatea de a dori fără a rămâne blocați în dorință, de a dori fără să ne agățăm așa cum se agață un alpinist de coarda care crede că îi va salva viața. Pe scurt, să învățăm să ne desprindem.”
― Jorge Bucay, Calea Lacrimilor. Cum să faci față despărțirilor și doliului

“Uneori, viața înseamnă să te eliberezi de ceea ce te-a salvat la un moment dat.
Să dăm drumul lucrurilor de care ne cramponăm, crezând că, dacă le avem, vor cotinua să ne salveze de la cădere.
Toți avem o oarecare tendință de a ne crampona de idei, de persoane și de trăiri. Ne agățăm de relații, de spațiile fizice, de locurile cunoscute, cu siguranța că acesta este singurul lucru care ne poate salva. Credem în „răul cunoscut”, după cum se spune în popor.
Și, deși ne dăm seama intuitiv că, dacă ne cramponăm de un anumit lucru, înseamnă să murim, rămânem totuși ancorați de ceea ce nu ne mai trebuie, de ceea ce nu mai există, tremurând de teama consecințelor închipuite ale desprinderii de acel lucru.”
― Jorge Bucay, Calea Lacrimilor. Cum să faci față despărțirilor și doliului

“Modul în care înțeleg eu implicarea este să te ancorezi în ceea ce se întâmplă în fiecare moment, iar nu în ceea ce urmează și cu atât mai puțin în ceea ce s-a întâmplat. A rămâne lipit de lucrurile de ieri este ca un soi de pact cu ceea ce a fost anterior. Înseamnă să trăiești agățat de trecut, făcându-ți griji pentru ce nu mai este.
Ce se întâmplă dacă încercăm să redescoperim relația noastră cu celălalt în fiecare zi?
Ce se întâmplă dacă decidem să susținem acest angajament numai pentru astăzi?
Ce se întâmplă dacă ne propunem să reînnoim angajamentul față de celălalt în fiecare zi, în loc să o facem o dată pentru totdeauna?
Pentru mulți dintre noi, temători, nesiguri, formali, aceasta ar transforma relația noastră într-o legătură light, cu prea puținî implicare, dar eu spun exact contrariul.
Cel mai implicat și mai asumat răspuns privitor la o legătură afectivă este pur și simplu să fim dispuși să nu ne atașăm de acea persoană, de acea situație, de acea relație. Dacă mâine ceea ce îți aduce atâta bucurie se termină, trebuie să fii capabil să iei decizia de a renunța, dar până când sosește acest moment (care poate nici să nu apară în viața ta), până când nu apare finalul, încearcă să fii NUMAI implicare.”
― Jorge Bucay, Calea Lacrimilor. Cum să faci față despărțirilor și doliului

“Soluția pentru a nu suferi „mai mult” nu este să iubești „mai puțin”, ci să înveți să nu rămâi lipit de ceea ce nu există, când vine momentul separării sau al pierderii. Soluția este să te bucuri de acest lucru și să faci tot ce poți pentru a fi minunat, atât timp cât durează. Soluția este să trăiești din plin fiecare moment al vieții tale. Soluția este, în final, să nu trăiești mâine gândindu-te la ziua de azi care a fost atât de minunată, pentru că mâine va trebui să-ți asumi ceea ce se va întâmpla mâine, pentru a putea face și din acea zi o minune.”
― Jorge Bucay, Calea Lacrimilor. Cum să faci față despărțirilor și doliului

“Vivir esos cambios es animarnos a permitir que las cosas dejen de ser para que den lugar a otras nuevas cosas.”
― Jorge Bucay, El camino de las lágrimas

“Deseos, apego, anhelos y expectativas; he aquí las raíces de nuestro sufrimiento.”
― Jorge Bucay, El camino de las lágrimas

“somos quienes somos gracias a todo lo perdido y a cómo nos hemos conducido frente a esas pérdidas.”
― Jorge Bucay, El camino de las lágrimas

“Perdemos no sólo a través de la muerte sino también siendo abandonados, cambiando, siguiendo adelante.”
― Jorge Bucay, El camino de las lágrimas

“No vivimos en la realidad sino en nuestra imagen de ella.”
― Jorge Bucay, El camino de las lágrimas

“que el presente sea aún mejor que el pasado, no significa que yo no tenga que elaborar el duelo.”
― Jorge Bucay, El camino de las lágrimas

“Cuando creemos y confiamos en que de alguna forma se puede seguir adelante, nuestras posibilidades de avanzar se multiplican.”
― Jorge Bucay, El camino de las lágrimas

“Éramos como dos personas guiadas por un mismo deseo, como dos individuos con un único intelecto, como dos seres habitando en un solo cuerpo.”
― Jorge Bucay, El camino de las lágrimas

“Si bien es obvio, o debería serlo, que el duelo no es una enfermedad, podemos encontrar en las estadísticas médicas algunos datos inquietantes: – 90% de las personas sufren trastornos del sueño durante el duelo, – 50% padecen seudoalucinaciones auditivas o visuales, – 50% tienen síntomas similares a los que condujeron al fallecido a la muerte, – 4% de parientes cercanos fallecen en el primer año de duelo.”
― Jorge Bucay, El camino de las lágrimas

“Hay un duelo por delante en la vida de todo aquel que sufre una pérdida, que atraviesa un cambio, que deja una realidad para entrar en otra.”
― Jorge Bucay, El camino de las lágrimas

“ETAPAS DEL DUELO NORMAL 1. Incredulidad Parálisis Negación Confusión 2. Regresión Llanto explosivo Berrinche Desesperación 3. Furia Con el causante de la muerte Con el muerto, por abandono 4. Culpa Por no haberlo podido salvar Por lo que no hicimos 5. Desolación Impotencia Desasosiego Seudoalucinaciones Idealización Idea de ruina 6. Fecundidad Acción dedicada Acción inspirada Identificación 7. Aceptación Discriminación Interiorización”
― Jorge Bucay, El camino de las lágrimas

“Herida Duelo Vasoconstricción → Incredulidad Dolor agudo → Regresión Sangrado → Furia Coágulo → Culpa Retracción del coágulo → Desolación Reconstrucción tisular → Identificación y Fecundidad Cicatriz → Aceptación”
― Jorge Bucay, El camino de las lágrimas