Geniu Pustiu - Nuvele Quotes

“Dumnezeule, ce puţine-s caracterele acelea care merită a se numi omeneşti.”
― Mihai Eminescu, Geniu Pustiu - Nuvele

“O! de-aș putea iubi. Înțelegi tu ce va să zică de-a nu putea iubi? A trece pin lume singur, mărginit în pași, în ochi, să te zvârcolești în strâmtoarea sufletului tău celui rece, să cauți a-l aprofunda și să vezi că e secat și că apele sale se pierd în nisipul secăciunei sociale, se ard de căldura unei societăți de oameni ce trăiesc numai din ura unuia către celălalt. A nu iubi nu-i nimica — a nu putea iubi e grozav.”
― Mihai Eminescu, Geniu Pustiu - Nuvele

“Mă transport în cer, pun aripi umerilor mei și părăsesc pământul, pentru ca să mă dau cu totul umbrelor divine — visuri care mă poartă din lume-n lume și mă izbesc din gândire în gândire. Mor pentru pământ, ca să trăiesc în cer.”
― Mihai Eminescu, Geniu Pustiu - Nuvele

“De-ai fi fost numai tu și eu în lume... ce mult ne iubeam eu și cu tine. Traversam codrii verzi pînă muream amîndoi unu-n brațele altuia, pentru ca în cealaltă lume să traversăm de braț, doi îngeri, stelele cerului.”
― Mihai Eminescu, Geniu Pustiu

“Ca un nebun sări Ioan, palid ca o stafie, de lângă mine, și-și apropie buzele lui de ochii moartei. Apoi capacul recăzu, pe funii fugea sicriul cel negru în noaptea pământului — și pe pământ nu mai rămăsese decât suvenirea cea amară a Sofiei. Mi-am închis ochii și-am visat... ce?... Nu știu. Când i-am redeschis, eram singur în cimitir. Luna revărsa printre arborii ninși și străluciți în haina lor argintie o lumină dalbă ca visul de vară, iar bătrânul cioclu arunca încet, nepăsător, melancolic bulgării ce sunau pe scândurile uscate ale sicriului. Un vis de moarte, de mormânt, iată tot.”
― Mihai Eminescu, Geniu Pustiu - Nuvele