Journal 1935-1944 Quotes

“Este în teatrul meu o înclinare spre delicat care îmi va interzice în mod absolut un mare succes. Câtă vreme voi juca pe clapa subtilului, nu voi ajunge să câștig publicul mare. Pagnol îmi arată că grosolănia nu e neapărat necesară, dar că vigoarea dramatică este indispensabilă. Dar pot să încetez a fi ceea ce sunt? Pot să realizez în mod deliberat ceea ce îmi lipsește? (…) Aș vrea să pot lua teatrul ca pe o industrie și să pot realiza o piesă cu un mecanism perfect . (sâmbătă, 2 ianuarie 1943)”
― Mihail Sebastian, Jurnal 1935-1944

“Fericiți oamenii cu idee fixă! Ei, cel puțin, își mai pot păstra calmul și mai pot crede că înțeleg.”
― Mihail Sebastian, Journal 1935-1944

“Ce qui me réjouit et m’émeut chez lui, ce sont sa jeunesse, son humour, son exubérance, aux ressources encore intactes. Avec quelle foi, avec quelle application il me jouait à l’accordéon toutes sortes de tangos et de fox-trot ! Y a-t-il un effort pour retrouver une joie en vérité irrémédiablement perdue ? Il m’a raconté ses jeux de cet été, avec Geo Bogza, qui était venu le voir. Ils jouaient au bateau. Blecher donnait le signal du départ et Bogza remorquait son lit. Ils avaient placardé un avis sur le mur : “Il est interdit de monter au mât et de cracher d’en haut dans la salle des machines.” Il m’a montré un album de photos. J’ai eu du mal à me retenir de pleurer devant une photo de lui à dix-sept ans – un admirable visage d’adolescent.
– J’étais beau gosse, hein ?
Je suis reparti vers quatre heures. Mais pourquoi n’ai-je pas osé l’embrasser, lui parler davantage, faire un geste fraternel, lui montrer d’une façon ou d’une autre qu’il n’est pas seul, qu’il n’est pas totalement et désespérément seul ?
Pourtant, seul, il l’est.”
― Mihail Sebastian, Journal 1935-1944

“Nici un moment nu le trece prin cap oamenilor astora ca triumful german aduce sclavia, propria lor sclavie. Deosebirea este insa ca, in timp ce lor le aduce numai sclavia, noua ne aduce moartea. E o deosebire care schimba in intregime felul de a privi lucrurile”
― Mihail Sebastian, Journal 1935-1944

“Sâmbătă, 16 septemvrie 1944

Nu sunt dispus să am decepții. Nu-mi recunosc un asemenea drept. Nemții și hitlerismul au crăpat. E deajuns.
Am știut totdeauna, până în adâncul inimii, că aș fi murit bucuros, ca să grăbesc măcar cu o fracțiune de milimetru prăbușirea Germaniei. Germania e prăbușită - și eu trăiesc. Mai mult ce pot cere? Atâția oameni au murit, fără să vadă cu ochii lor căderea bestiei! Noi, care suntem încă vii, am avut acest imens noroc.
Mai departe? Nu știu.
Mai departe, începe viața. Un fel de viață care trebuie trăită. Singurul lucru după care am tânjit a fost libertatea. Nu o nouă definiție a libertății - ci libertatea. După atâția ani de teroare nu mai avem nevoie să ni se explice ce înseamnă să fii liber. Asta știm - și asta nu se înlocuiește cu nici o formulă.
Sunt mizerii, sunt comedii, sunt imposturi. E Victor Eftimiu, cu nerușinarea, cu prostul gust, cu vulgaritatea lui eternă. E tânărul Macovescu, iacobin feroce, după ce a huzurit sub nemți. E Graur, obtuz, funebru și triumfător. Sunt mii de incidente sau întâmplări care te ofensează. E un înspăimântător spirit de conformism, nou ca orientare, vechi ca structură psihologică.
Dar, peste toate astea, rămâne singurul lucru adevărat, singurul care valorează și acoperă tot restul: nemții au crăpat.”
― Mihail Sebastian, Journal 1935-1944

“Cumpărat cu 1500 lei, câștigați serile trecute la poker, un quartet milanez de Mozart și al treilea concert brandenburghez de Bach. Ca să-mi fac și eu o bucurie în dimineața asta de primăvară, cu atâta soare, cu atâta tinerețe. Viața e undeva, alături de mine, în afară de mine.”
― Mihail Sebastian, Journal 1935-1944

“Sambata, 12 iulie [1941]
Orgecaim cu totii intr-o imensa, trista, intunecata multime - milioane, milioane, milioane - si moartea nu alege, nu asteapta.”
― Mihail Sebastian, Journal 1935-1944