Fluturele negru Quotes

Rate this book
Clear rating
Fluturele negru Fluturele negru by Radu Paraschivescu
412 ratings, 4.11 average rating, 32 reviews
Fluturele negru Quotes Showing 1-1 of 1
“Din tot ce-am văzut, m-au zguduit mai cu seamă gurile celor întemnițați. În negrul lor stă groaza cea mai adâncă pe care mi-a fost dat s-o văd. Nu cred să fie o mai bună redare a iadului decât prin gura deschisă a unui ostatic. Mai cu seamă a unuia pus la cazne. Tablourile lui Arcimboldo sunt scorneli jucăușe pe lângă hăul ăsta de catran și pucioasă, închis la sfârșit sub capacul cărnii. Toată hidoșenia lumii încape acolo, între două buze despre care n-ai habar dacă s-au umflat de sete sau de pumni. Și poți oare, ca artist, să nu pui așa ceva pe pânză? Poți să te ascunzi după gândul ieftin că lumea vrea ca arta să însemne doar bine, frumos și culori vesele? Dacă lucrurile ar sta în felul acesta, ar trebui ca oamenii să nu se mai uite la nimic altceva decât la smerenia lui Sanzio și la fecioarele lui Botticelli. Dar nu-i așa. Și dacă până acum n-a avut nimeni îndrăzneala să cerceteze frumusețea urâtului, sunt hotărât să fac eu pasul ăsta în numele tuturor. N-au decât să creadă despre mine că răscolesc mlaștina din om, că mă dau de-a dura prin noroiul vieții și că ar fi trebuit să-mi duc zilele într-o peșteră.”
Radu Paraschivescu, Fluturele negru