On The Road To Babadag Quotes

“Travel is no more than a relatively healthy form of narcotic, after all.”
― Andrzej Stasiuk, On The Road To Babadag: Travels in the Other Europe

“Sometimes I get up before sunrise to watch the way the dark thins out and objects slowly reveal themselves, the trees, the rest of the landscape. You can hear the river below and roosters in the village. The light of dawn, cold and blue, gradually fills the world, and it's the same in every place I've been.”
― Andrzej Stasiuk, On The Road To Babadag: Travels in the Other Europe

“I lack the imagination. For that reason I have to pack, stuff into my pockets odds and ends, passport, money, and go see what it's really like. Whenever the time of year or the weather changes, I have to pack up whatever I can't do without and visit all those places I've been before, to make sure they still exist”
― Andrzej Stasiuk, On The Road To Babadag: Travels in the Other Europe

“The future is fiction. It will come, of course, we hear about it all the time, but the old wisdom knows that only what is, and what was, exists. The rest does not, because no one ever saw it or touched it.”
― Andrzej Stasiuk, On The Road To Babadag: Travels in the Other Europe

“It drew us, because life is made of bits of the present that stay in the mind. The world itself, really, is made of that.”
― Andrzej Stasiuk, On The Road To Babadag: Travels in the Other Europe

“Sometimes it seems to me that things hold together only thanks to the borders, that the true identify of these lands and peoples is the shape of their territories in an atlas. It's a stupid thought, but I can't shake it.”
― Andrzej Stasiuk, On The Road To Babadag: Travels in the Other Europe

“Now it all seems so simple. Events intersect free of any logic of sequence; they cover space and time in an even, translucent layer. Memory re-creates them from the back, from the front, or sideways, but to them it makes no difference.”
― Andrzej Stasiuk, On The Road To Babadag: Travels in the Other Europe

“Sometimes I imagine a map composed only of the places I’d like to see once more.”
― Andrzej Stasiuk, On The Road To Babadag: Travels in the Other Europe

“That's why I drove there in the middle of February, patches of snow still on the fields. I had the strong feeling that somewhere between Sluejow, Wygwizdow, and Solec time had ground to a halt or simply evaporated or melted like a dream and no longer separated us from our childhood.”
― Andrzej Stasiuk, On The Road To Babadag: Travels in the Other Europe

“it gives me no rest, my wish to know the fate of all these scenes that entered my eyes and have remained in my thoughts. What happens to them when I am no longer there?”
― Andrzej Stasiuk, On The Road To Babadag: Travels in the Other Europe

“Overgrown, crumbling, tilted, full of cracks, returning to the soil. Paint fell from boards, plaster from walls. Unsupervised, matter was collapsing under its own weight.”
― Andrzej Stasiuk, On The Road To Babadag: Travels in the Other Europe

“Nagykállóra azért mentünk, mert - ahogy az útikönyvben olvastuk - "a hosszú, kísértetiesen üres tér végében" egy pszichiátriai kórház áll. Ez valami testét öltött metafora lehet, gondoltam, maga Kelet-Európa.”
― Andrzej Stasiuk, On The Road To Babadag: Travels in the Other Europe

“E vorba de aceeași materie, de același prezent care imită în mod eroic veșnicia; în autobuze se simte același miros de săpun și lapte atunci când țăranii pornesc la drum, aceeași meditație la umbra gardurilor pe băncile mâncate de cari, aceeași nepăsare și risipă a orelor, ceasurile pe post de podoabe, de bijuterii - la urma urmelor, timpul e doar o formă de veșnicie accesibilă simțurilor, din care îți poți tăia porții după cum dorești.”
― Andrzej Stasiuk, On The Road To Babadag: Travels in the Other Europe

“Din Constanța se merge prin Valu lui Traian, cu căsuțe mărunte, scăldate în caniculă, cu măgari costelivi, sub privirea antediluviană a femeilor bătrâne în negru, care fixează vidul prăfos. Dacă ar fi să cobori într-un asemenea loc, n-ai mai găsi puterea să pleci. Prezentul durează aici de o veșnicie. Așa se explică toate acele nume de eroi, răsculați, conducători, voievozi și politicieni: Nicolae Bălcescu, Mihail Kogălniceanu, Cuza Vodă, Vlad Țepeș, Mircea Vodă, Ștefan cel Mare, Dragoș Vodă, Ștefan Vodă, Alexandru Odobescu și încă Independența și Unirea, și Valea Dacilor. Nu e nimic acolo. Numai sate împrăștiate prin toată stepa de-a lungul șoselei 3A sau puțin mai departe. În peisajul plat, abia de răsar puțin deasupra liniei orizontului. Capre, lanuri de porumb, cai înhămați la căruțe, siluete aplecate ale oamenilor pe câmp, aceleași mișcări efectuate de o sută, de două, de trei sute de ani, ba dintotdeauna, la fel de neschimbate ca și mișcările animalelor. Și doar acele nume care trebuie să pună în mișcare timpul încremenit, să-i confere sens și direcție.”
― Andrzej Stasiuk, On The Road To Babadag: Travels in the Other Europe

“Până la trecătoarea Gutâi erau zece kilometri și acolo, la nouă sute optzeci și șapte de metri înălțime, lumea se frângea pur și simplu în două. Acolo, la aproape un kilometru deasupra nivelului mării, continuitatea se rupea și își făcea de cap neantul. Memento sarcastic, Baia rămăsese în urmă, iar pe partea cealaltă, pe pantele nordice, într-un mod straniu, dăinuia trecutul. Desești, Hărnicești, Giulești arătau ca niște vise sculptate în lemn. În dantelăraia de lemn a caselor, porților și gardurilor se afla închisă enormitatea timpului, bogăția lui nesfârșită. Pentru a tăia, a perfora, a dăltui și a elibera totul din formele inițiale fusese nevoie de o veșnicie. Această minune a răbdării trebuie să se fi împlinit într-un alt timp, căci cel normal, cu care avem noi de a face, pur și simplu nu ar fi încăput toate acele gesturi individuale necesare pentru construirea acestei Arcadii de lemn. Nici orele, nici minutele nu puteau cuprinde nașterea acelei nebunii liniștite a formelor. Părea că totul pur și simplu crescuse, că este continuarea evoluției lente a nervurilor și a corolelor, că natura renunțase la formele ei de până atunci în favoarea unora care seamănă cu gospodăriile omenești. Da, era o nebunie, un basm maramureșean în genul a O mie și una de nopți, o Sagrada Familia dendrologică, și tot așa până la Sighet, unde se lăsase deja înserarea, despărțită prin culmea Piatra Goală de restul lumii.”
― Andrzej Stasiuk, On The Road To Babadag: Travels in the Other Europe

“Le admiram prezența nespus de vie în peisajul monoton și somnolent al orașelor și satelor slovace. Căci era ca și cum toți ar fi așteptat obosiți să le treacă ziua, de parcă ar fi fost cufundați într-un soi de siestă ambiguă a climei temperate, ascunși în spatele perdelelor lor, în spatele tufișurilor de trandafiri cățărători din grădini, în spatele geamurilor mașinilor care treceau pe ascuns, în interioarele sufocante ale caselor cenușii, și numai ei, tuciurii și damnați, se lăsău în voia unei astfel de vieți, profitând din plin de lumea aceasta și de existența lor trecătoare în ea. Așadar caut mereu cu privirea acoperișurile ruginite, roșcate și dârele albăstrui lăsate în aer de fumul de pin. Și peticele de argilă goală, bătătorită, unde niciodată nu crește nimic, deoarece sursa lor de energie sunt mișcarea permanentă, umblatul, vizitele veșnice, petrecerile nesfârșite sub cerul liber, poveștile transmise din gură în gură și privirile care scrutează totul în jur, căci pământul și lumea sunt ale nimănui și nimeni nu are dreptul să le țină numai pentru sine.”
― Andrzej Stasiuk, On The Road To Babadag: Travels in the Other Europe

“Rugina, sărăcia metalului mort și disperarea tehnologiei decăzute. Containere, coșuri industriale, conducte, benzi transportatoare, linii de legătură, hale cu geamuri sparte și pecinginea instalațiilor în peisajul verde. Era duminică, dar nimic nu părea să indice faptul că toate acele mașinării vor prinde viață, în mod miraculos, luni. Nimic nu părea să arate că se vor ridica la cer și vor dispărea fără urmă. Probabil că aveau să dăiunie aici la infinit sau până când țiganii s-ar fi îndurat să le desfacă bucățele, dându-le la schimb pe țigări, alcool, podoabe pentru femeile lor și dulciuri pentru copii, sau până când ar fi încropit din tot ce se afla acolo niște vehicule nepământești cu care să se miște prin întreaga Europă, pentru a trezi în rândurile populației, la fel ca altădată, o frică superstițioasă amestecată cu invidie și admirație. Cândva, un țigan bătrân fusese întrebat de ce țiganii nu au propriul stat. "Dacă statul ar fi fost ceva bun, fără îndoială că țiganii ar fi avut și ei unul." Așa a spus. Așa că Europa unită e făcută parcă pentru ei, deoarece se vrea ceva mai bun decât statul, un spațiu mult mai potrivit pentru a te muta din loc în loc și pentru a trăi decât îți oferă o singură țară.”
― Andrzej Stasiuk, On The Road To Babadag: Travels in the Other Europe

“Nimeni nu ne-ar opri și nimeni nu s-ar uita strâmb la noi dacă ne-am ține departe de șoselele principale. În locurile acelea există o multitudine de drumuri uitate de lume. E suficient să cotești puțin într-o parte și timpul deja își încetinește curgerea, de parcă ar scăpa de sub privirea cuiva vigilent. Se uzează cu lentoare, la fel ca veșmintele celor care călătoresc în căruță. Ceea ce pare bun de aruncat la coș dăinuie, mocnește și se înnegrește până la sfârșit, până în clipa când existența se preschimbă, pe nesimțite, în neant.
Îi văd cum străbat stepa Câmpiei Panonice, Transilvania și Banatul, ca și cum acolo s-ar fi născut și s-ar fi întors, parcă, acasă de la târg, dintr-o vizită, de la munca la câmp sau din pădure. Timpul se dă în lături în fața lor ca aerul și se închide apoi la loc, imediat ce au trecut. Animalele fac timpul să-și recapete vechea formă. Ele sunt vii, dar nu-i distrug materia delicată.”
― Andrzej Stasiuk, On The Road To Babadag: Travels in the Other Europe

“Simțeam că timpul, perceput până atunci în forme omenești, se revarsă și revine la forma lui inițială. Aici, la Sulina, era omniprezent ca umezeala din aer. Mistuia casele și vapoarele, tocea chipurile și peisajul, paharele din baruri și mărfurile din magazine. Pur și simplu ardea, mistuia învelișul delicat al minutelor, orelor și zilelor și lua în stăpânire întregul spațiu, toate lucrurile văzute și nevăzute, ba chiar și gândurile oamenilor. Drumul de-a lungul țărmului ducea printr-un maidan pustiu și fără copaci. Epave de vapoare, remorchere și cutere rugineau în nisip. Un miros de bălegar plutea deasupra zonei ca o ceață fierbinte.”
― Andrzej Stasiuk, On The Road To Babadag: Travels in the Other Europe

“Din anul 1322, când Europa le-a remarcat pentru prima oară prezența undeva în peninsula Peloponez, aproape că nu se schimbaseră. Europa a dat viață unor națiuni, regate, împărății și state care și-au trăit viața, apoi au decăzut. Preocupată să se dezvolte, să își extindă teritoriile și să crească, nu a putut să-și imagineze că se poate trăi în afara timpului, în afara istoriei. Între timp, țiganii au săvârșit această minune. Au privit mereu cu zâmbet sarcastic la paroxismele civilizației noastre și, dacă au luat ceva din ea și pentru sine, acel ceva erau gunoaiele, deșeurile, casele părăsite și pomana. De parcă restul nu ar fi avut pentru ei nicio valoare.”
― Andrzej Stasiuk, On The Road To Babadag: Travels in the Other Europe

“With events that have passed there is no problem, provided we don't attempt to be wiser that they are, provided we can't use them to further own own ends. If we let them be, the turn into a marvelous solution, a magical acid that dissolves time and space, eats calendars and atlases, and turns the coordinates of action into sweet nothingness. What is the meaning of the riddle? What is the use to anyone of chronology, sister of death?”
― Andrzej Stasiuk, On The Road To Babadag: Travels in the Other Europe

“Pale and massive, he absorbed time like a sponge. Moved something, wiped something, adjusted something, but the future never came.”
― Andrzej Stasiuk, On The Road To Babadag: Travels in the Other Europe

“Il a fini par revenir à Rășinari. Devant la maison où il est né, on a placé son buste. La maison est de couleur rose passé. Elle a deux fenêtres à volets sur sa façade à pignon. Le mur est orné de corniches et de pilastres blancs. Le buste lui-même est posé sur un socle pas très haut. Le visage de Cioran a été rendu de façon réaliste et maladroite. Il aurait pu être sculpté par un artiste populaire imitant l'art de salon. Sa ressemblance avec le modèle mis à part, l'œuvre est « petite, modeste et sans qualités particulières », elle s'accorde bien cependant avec cette petite place de campagne. Tous les jours, des troupeaux de vaches et de brebis passent à côté. Elles abandonnent derrière elles leur odeur et leur chaleur. Ni le vaste monde ni Paris n'ont laissé la moindre trace sur ce visage. Il est tout simplement triste et fatigué. Des hommes semblables viennent s'asseoir au bistrot près du coiffeur et à côté du magasin sous la vigne. Tout a l'air comme si quelqu'un avait réalisé ici son rêve ou sa dernière volonté.
« Acel blestemat, acel spendid Rășinari »*.

*Ce maudit, ce splendide Rășinari (in « Histoire et utopie » de Cioran)
(p. 51)”
― Andrzej Stasiuk, On The Road To Babadag: Travels in the Other Europe

“[…] tout ceci était traversé par le son d'une clarinette, vibrant et plaintif, dans cette tonalité étrangère que l'on rencontre au sud des Carpates.

(p. 230)”
― Andrzej Stasiuk, On The Road To Babadag: Travels in the Other Europe

“Oui, ce premier jour en Roumanie, toute la tristesse du continent s'était abattue sur moi. Je voyais le déclin partout et ne parvenait pas à imaginer une renaissance.

(p. 21)”
― Andrzej Stasiuk, On The Road To Babadag: Travels in the Other Europe

“Un voyage du pays du roi Ubu au pays du vampire Dracula ne peut pas renfermer de souvenirs auxquels on puisse croire plus tard, comment on croit, par exemple, à l'existence de Paris, de Stonehenge ou de la place Saint-Marc.

(p. 22)”
― Andrzej Stasiuk, On The Road To Babadag: Travels in the Other Europe

“Babadag, de nouveau, comme il y a deux ans : le car fait un arrêt de dix minutes, le chauffeur s’éclipse, la marmaille fait la manche sans conviction dans la chaleur torride de midi, rien n’a changé. Seuls les billets de mille lei avec Eminescu ont disparu, remplacés désormais par de petits ronds en aluminium représentant Constantin Brâncoveanu.

(p. 308)”
― Andrzej Stasiuk, On The Road To Babadag: Travels in the Other Europe

“[…] le village de Sfîntu Gheorghe possédait en lui une sorte d'héroïsme résigné. Soumis aux éléments, plein de précarité, condamné à l'oubli, il se blottissait contre la terre ferme, tel un nid d’hirondelles.

(p. 227)”
― Andrzej Stasiuk, On The Road To Babadag: Travels in the Other Europe

“[…] le village de Sfîntu Gheorghe possédait en lui une sorte d'héroïsme résigné. Soumis aux éléments, plein de précarité, condamné à l'oubli, il se blottissait contre la terre ferme, tel un nid d’hirondelles.
(p. 227)”
― Andrzej Stasiuk, On The Road To Babadag: Travels in the Other Europe

“Un voyage du pays du roi Ubu au pays du vampire Dracula ne peut pas renfermer de souvenirs auxquels on puisse croire plus tard, comment on croit, par exemple, à l'existence de Paris, de Stonehenge ou de la place Saint-Marc.
(p. 22)”
― Andrzej Stasiuk, On The Road To Babadag: Travels in the Other Europe