The Problem of the Puer Aeternus Quotes

Rate this book
Clear rating
The Problem of the Puer Aeternus (Studies in Jungian Psychology by Jungian Analysts, 87) The Problem of the Puer Aeternus by Marie-Louise von Franz
807 ratings, 4.23 average rating, 89 reviews
The Problem of the Puer Aeternus Quotes Showing 1-5 of 5
“The healing hero, therefore, is the one who finds some creative way out, a way not already known, and does not follow a pattern. Ordinary sick people follow ordinary patterns, but the shaman cannot be cured by the usual methods of healing. He has to find the unique way, the only way that applies to him. The creative personality who can do that then becomes a healer and is recognized as such by his colleagues.”
Marie-Louise von Franz, The Problem of the Puer Aeternus
“One has to be wounded in order to become a healer. This is the local image of a universal mythological motif, which is described in Eliade's book about the initiation of medicine men and shamans. Nobody becomes either one or the other without first having been wounded, either cut open by the initiator and having certain magical stones inserted into his body, or a spear thrown at his neck, or some such thing. Generally, the experiences are ecstatic – stars or ghost-like demons – hit them or cut them open, but always they have to be pierced or cut apart before they become healers, for that is how they acquire the capacity for healing others.”
Marie-Louise von Franz, The Problem of the Puer Aeternus
“There is a strange attitude and feeling that one is not yet in real life. For the time being one is doing this or that, but whether it is a woman or a job, it is not yet what is really wanted, and there is always the fantasy that sometime in the future the real thing will come about. If this attitude is prolonged, it means a constant inner refusal to commit oneself to the moment. With this there is often, to a smaller or greater extent, a savior complex, with the secret thought that one day one will be able to save the world; the last word in philosophy, or religion, or politics, or art, or something else, will be found.”
Marie-Louise von Franz, The Problem of the Puer Aeternus
“Domnul von Spat urăște somnul. Cum interpretați asta? El spune că, după ce-și va fi înfrânt complet dușmanii, nu o să mai existe somn, iar modalitatea de a-i înfrânge pe băieți ar fi aceea de a-i izola de sursa somnului.
Răspuns: instinctul de putere nu există în somn.
Da, în somn instinctul de putere e la podea. Suntem complet neajutorați și pasivi, deschiși pentru întreaga lume, goi în ceea ce ne înconjoară. Este o stare în care puterea e la podea și instinctul iese la suprafață, deci primul gând ar fi că von Spat trebuie să reprezinte conștiința, iar Fo, principiul inconștienței. Dar la o privire mai atentă, lucrurile arată puțin diferit. Domnul von Spat este și inconștiență, și anume aspectul inconștient, demonic, al conștiinței. Conștiența constă din ceva ce credem că știm, este o conștiință imediată. Deși nu prea știm ce este, avem sentimentul subiectiv că ceea ce este conștiența ne este bine cunoscut. Dar în spatele acestei conștiențe știute stă o inconștiență, cu alte cuvinte, în spatele eului și al întregului fenomen al conștiinței stă umbra, instinctul de putere și ceva demonic.
Nu trebuie să uităm niciodată aspectul demonic al conștiinței, el există. Începem acum să fim conștienți că realizările conștiinței noastre - realizările noastre tehnice - au aspecte distructive. Ne mișcăm spre constatarea că poate fi un dezavantaj conștiința și că se bazează pe inconștiență. Ceea ce mă face să-mi doresc cu pasiune dominația conștiinței asupra vieții este ceva inconștient. Nevoia, impulsul sau pasiunea pentru conștiință este ceva inconștient, precum ceea ce numim tradiție conștientă.
De exemplu, pentru un trib primitiv, propria tradiție este conștiință. Un novice dintr-un trib african - după ce a fost torturat, i s-au scos dinții etc. - este instruit privitor la crearea lumii, apariția răului, semnificația bolii, căsătoria cu femei dintr-un anumit clan, din anumite motive, iar asta este, pentru el, conștiință. Africanii spun că bărbatul este un animal înainte de a trece prin inițiere, asimilând astfel tradiția tribală. Neițiații sunt numiți animale, ceea ce demonstrează credința lor că obținerea unei atari cunoașteri este pasul de la inconștiența animală la conștiința umană. Cu toate acestea, pentru noi, care avem o tradiție diferită, învățăturile mitologice pe care le asimilează un tânăr primitiv par pură inconștiență. Mai mult, interpretăm respectivele învățături așa cum interpretăm visele; faptul că acest lucru este posibil ne arată că ceea ce înseamnă conștiință colectivă pentru un trib conține, în realitate, mult simbolism inconștient.
Mă refer la alte civilizații pentru a-mi ilustra punctul de vedere, pentru că poți observa o altă societate sine ira et studio, adică imparțial. Se întâmplă același lucru și în tradiția noastră religioasă. Putem spune că învățătura creștină conține conștiința noastră colectivă. Dar, la o privire mai atentă, vedem că ea e bazată pe simboluri ca zeul crucificat, Fecioara Maria etc. Dacă ne gândim la ele, la înțelesul lor și încercăm să le legăm de viața noastră reală, descoperim că nu știm cum, fiindcă sunt pline de inconștiență. Aflăm că exact acele aspecte cunoscute ale tradiției noastre spirituale rămân pentru noi un complet mister, din mai multe puncte de vedere, că nu putem spune nimic despre ele. Conștiința conține, așadar, un revers secret, care este inconștiența. Chiar asta e demonic la von Spat, și anume faptul că vederile conștiente se comportă ca și cum ele ar fi întregul răspuns. S-ar putea spune, probabil, că psihologia are acum sarcina de a releva acest aspect secret, distructiv al conștiinței și de a lupta împotriva lui.
Sper să ajungem cândva la punctul în care conștiința poate funcționa fără pretenția de a ști totul și de a avea ultimul cuvânt. Dacă ar putea fi redusă la o funcție, o funcție descriptivă, atunci oamenii ar înceta să facă afirmații definitive.”
Marie-Louise von Franz, The Problem of the Puer Aeternus
“Adesea, în timpul dezvoltării animei, probabil că tinerii au, în perioada școlară, o prietenă pe care o admiră, însă din cauza vârstei nu se pot căsători cu ea. Se căsătoresc apoi cu un alt tip, pentru ca mai târziu în viață - să zicem între patruzeci și cincizeci de ani - această imagine-anima admirată să revină, jucând, de obicei, rolul interior al celei care conduce la Sine. Acest aspect al animei preia rolul lui Beatrice a lui Dante, și anume cel al călăuzitorului spre secretul interior. Cealaltă parte a animei, proiectată asupra unei femei reale, este cea care îl atrage pe bărbat în căsătorie și viață. Așadar, se poate spune că există un aspect al imaginii-mamă a animei care conduce la căsătoria exogamă și, odată cu asta, de regulă, la angajarea în viața exterioară, și un aspect endogam al aceleiași imagini, care rămâne în interior, devenind mai târziu ghidul spre realizarea vieții interioare.”
Marie-Louise von Franz, The Problem of the Puer Aeternus