Enigma Otiliei Quotes

“Ce-ai zice dacă am cădea deodată în cer? Nu ne-am mai opri.”
― George Călinescu, Enigma Otiliei

“Totuși, Felix nu s-ar fi încercat niciodată să scrie. Era așa de ambițios, încât nici nu putea să-și închipiu că n-ar ajunge a fi cel dintâi dintr-o ramură de activitate. Însă își dădu seama că, în artă sau literatură, succesul e adesea o chestiune de întâmplare.”
― George Călinescu, Enigma Otiliei

“Dumnezeu este cauza dintâi și scopul din urmă. Prin el, noi ne explicăm tot ce întrece puterea noastră de explicație și dăm un sens vieții.”
― George Călinescu, Enigma Otiliei

“- Înțelegi că am găsit în tine tot ce mi-a lipsit în copilărie, că iubirea mea e un lucru serios, nu cum crezi tu. Te iubesc, Otilia, nu glumi - continuă și mai exaltat Felix, săruând genunchii fetei ușor - nu vreau să cred că m-ai amăgit, că te-ai jucat numai cu mine, Vreau să fii a mea mai târziu, când vei porunci tu. Voi munci, voi răzbi în viață, dar cu tine și pentru tine. Tu te-ai jucat, Otilia, nu mă iubești cu adevărat!
- Nu, Felix, nu m-am jucat, te iubesc, dar și eu te iubesc în atâtea feluri, încât nu pot să analizez acum cât te iubesc ca frate și cât ca, cum să zic, iubită.”
― George Călinescu, Enigma Otiliei

“- Tu mă iubești? îl întrebă Otilia serioasă ca și când l-ar fi întrebat dacă e bolnav.
Felix mărturisi cu capul.
- Ce copil ești! Ți-am citit scrisoarea, dar am uitat, știi că sunt o zăpăcită. De ce să fugi? Ți-am spus eu că nu te iubesc?
Felix tresări deodată înfocat.
- Otilia, e adevărat? Mă iubești?
- Ei, ei, nu ți-a spus nimeni că te urăște.”
― George Călinescu, Enigma Otiliei

“- Ia să vedem pulsul, domnișoară! Hm! slab, abia perceptibil! Anemie mare. Știu eu ce-ar trebui să faceți!
- Ce? întrebă avidă Aurica, cu mâna rămasă încă în mâna lui Weissmann.
- Amor!”
― George Călinescu, Enigma Otiliei

“- Mă întrebi de ce te privesc! Sunt cuprins de un sentiment ciudat. Prezența ta aici mă face fericit, te-am așteptat cu încredere, te-am visat, dar sunt chinuit de întrebări. Dacă mi-ai spune neted că nu mă iubești, aș fi amărât cum nu poți să-ți închipui, totuși m-aș resemna, fiindcă aș socoti că tiranizez făcând prea mare paradă de tristețe. Nu știu bine ce hotărâre aș lua , oricum ți-aș păstra totdeauna devotamentul meu. Tu spui însă că mă iubești! Dar de ce nu spui asta ca mine, de ce sufletul tău nu e așa de neted ca al meu? Nu pot să-mi închipui dragostea, decât sfârșind cu căsătoria. Sunt de acord că trebuie să aștept, dar de ce nu-mi vorbești de viitor, de ce nu mă faci părtaș la proiectele tale? De ce taci, pentru Dumnezeu, de ce nu-mi spui limpede cum vezi lucrurile, de ce nu spui nimănui nimic? Nu-mi trebuie de la tine decât un cuvânt, și aștept oricât, și mă port oricum vrei tu.
- Și ce cuvânt e acela?
- Un cuvânt limpede, care să-mi dea certitudinea că mă iubești sau nu.”
― George Călinescu, Enigma Otiliei

“În capitală, lupta e mare, geniu să fii și e greu să pătrunzi. E mai bine, cum spune înțelepciunea populară, să fii capul cozii, decât coada capului. Da, decât el nu înțelegea să-și facă meseria superficial, ca orice român. Superficialitatea e o boală națională, de aceea nu progresăm.”
― George Călinescu, Enigma Otiliei

“Félix dévala l'escalier comme un fou, entra dans toutes les pièces et découvrit Marina à la cuisine.
–Où est mademoiselle Otilia ? lui demanda-t-il.
–Comment, vous ne savez pas ? Elle est partie au petit matin, en voiture, avec ses valises et tout, Dieu sait où.
Félix resta longtemps dans un état de prostration totale. Puis, se remettant un peu, il sentit le besoin de courir, erra à travers les rues, poussa jusqu'à la Chaussée [Kisseleff], et se décida finalement à aller chez Pascalopol. Il y appris que celui-ci était parti pour Paris avec « mademoiselle ». Deux semaines plus tard, il recevait une carte postale illustrée où il lut ces lignes :
« Celui qui a pu faire preuve d'une telle maîtrise de soi est également capable de vaincre un amour qui n'est pas fait pour son grand avenir.
Otilia»
Félix ne devait plus jamais revoir Otilia.
(extrait du dernier chapitre)”
― George Călinescu, Enigma Otiliei