Mara Quotes

“Nu-i nimic mai iute decat gandul,iar vorba poarta gandul dintr-un om in altul.”
― Ioan Slavici, Mara

“Norocul nu umblă tîrîș, ci zboară pe aripi iuți și-ți iese, cînd îi vine rîndul, fără de veste-n cale: degeaba îl cauți, cînd nu-l găsești, degeaba fugi, cînd el aleargă după tine; norocul tău e numai al tău și chiar dacă nu l-ai cunoaște tu pe el, te cunoaște el pe tine și nu te părăsește.
Te miră însă, de unde iese, și de aceea stai mereu gata ca să-l apuci precum rîndunica prinde musca din zbor.”
― Ioan Slavici, Mara

“- Liniștiți-vă, că o să scăpați voi toți de mine, grăi Persida cuprinsă de o durere atoatecovîrșitoare. E înspăimîntător gîndul vieții petrecute în lumea aceasta, și fiecare clipă de mulțumire e numai un repaos trecător după un lung șir de grele suferințe. Cuprinsă de o grea boală sufletească, în care am căzut din clipa zemislirii mele, eu alerg chinuită prin lume, mă muncesc însămi pe mine, și cînd țip, cînd răcnesc de durere, oamenii, semenii mei, nu-și dau seamă că tot ca mine sufăr și ei și nu împărtășeșc durerea mea, ci se depărtează cu dispreț de mine. Știu - urmă ea cu vioiciune - că o nenorocire e pentru noi amîndoi că ne-am văzut și ne vedem, dar sufletul mi se umple de o nespusă dulceață cînd privesc în ochii lui, fie ei chiar încruntați, și mă cutremur cînd mîna lui mă atinge. Nu eu din mine însămi voiesc, nici nu voința lui mă siluiește, ci o soartă neînduplecată ne ține sub stăpînirea ei, și nu putem altfel decît cum putem. Îmi arde pămîntul sub picioare cînd stau astfel, pe ascuns venită, cu dînsul, și totuși viață pentru mine sunt numai clipele petrecute cu dînsul; de aici înainte totul e zbuciumare, neliniște mistuitoare, dorință fierbinte. Nemaiputînd să mai port rușinea pe care eu însămi mi-o fac, nu-mi mai rămîne decît să fug din lume, fie în mormînt, fie în tăinicia unei mănăstiri. Trică dragă, fratele meu cel dulce, nu mă osîndi, ci mîngîie pe mama noastră cea bună și plîngi și tu dimpreună cu noi!”
― Ioan Slavici, Mara

“Datoria să ți-o plătești la timp, căci are și ea rostul ei și nu stă, dac-o lași nebăgată în seamă, în amorțire, ci mișcă și crește de n-o mai poți stăpîni în cele din urmă.”
― Ioan Slavici, Mara

“Omul vede cu ochii, aude cu urechile, dă cu socoteală și te scoate în cele din urmă cum ești, orișicît de mult te-ai sili să-i pari altfel.”
― Ioan Slavici, Mara

“N-avea să-ți deie nici o silință: Persidei îi era destul să-l vadă mereu voios și să-și aducă aminte în ce stare l-a găsit, pentru ca să simtă că ea l-a scăpat, l-a ridicat, i-a luminat viața, și să se uite la el parcă ea l-ar fi făcut. Al ei era întreg acest om minunat și nimeni afară de dînsa nu mai avea nici un drept asupra lui.”
― Ioan Slavici, Mara

“De! pe om n-ai să-l judeci mai-nainte de a te fi uitat bine în ochii lui.”
― Ioan Slavici, Mara

“Nu că era nenorocită, ci că era o nenorocire pentru alții - asta o muncea pe dînsa, cînd își dedea seamă, cum s-a pomenit deodată între doi oameni, care ar trece voioși prin lume, dacă ea nu le-ar fi ieșit în cale.”
― Ioan Slavici, Mara

“S-a dus cu toate aceste și după-amiazăzi la Lipova, s-a dus cum merge omul osîndit să-și ia pedeapsa, dar s-a dus rîzînd fiindcă era crescută de maica Aegidia, care mereu îi zicea: „Să rîzi cînd îți vine să plîngi, și să plîngi numai cînd vezi pe alții plîngînd.”
― Ioan Slavici, Mara

“Îi era frică Persidei de oameni. Vedea, ba simțea oarecum chiar și pe nevăzute, că toți se uită cu ochii bine deschiși la dînsa, că toți o judecă, și inima i se încleșta, ca și cînd tot în fața măcelăriei lui Hubăr s-ar afla. Îi era rușine, ca și cînd toți ar putea să afle din fața ei cele petrecute, se temea de ceva neștiut și nu știa cum să calce, cum să-și țină trupul, cum să-și poarte capul și ce să facă cu mîinile ei.”
― Ioan Slavici, Mara