Sign in with Facebook
Poezii Quotes
Poezii
by
Marin Sorescu289 ratings, 4.38 average rating, 9 reviews
Poezii Quotes
Showing 1-8 of 8
“Doctore, simt ceva mortal
Aici în regiunea fiinţei mele,
Mă dor toate organele,
Ziua mă doare soarele,
Iar noaptea luna şi stelele.
Mi s-a pus un junghi în norul de pe cer
Pe care până atunci nici nu-l observasem
Şi mă trezesc în fiecare dimineaţă
Cu o senzaţie de iarnă.
Degeaba am luat tot felul de medicamente,
Am urât şi am iubit, am învăţat să citesc
Şi chiar am citit nişte cărţi,
Am vorbit cu oamenii şi m-am gândit,
Am fost bun şi am fost frumos...
Toate acestea n-au avut nici un efect, doctore
Şi-am cheltuit pe ele o groază de ani.
Cred că m-am îmbolnăvit de moarte
Într-o zi
Când m-am născut.”
― Poezii
Aici în regiunea fiinţei mele,
Mă dor toate organele,
Ziua mă doare soarele,
Iar noaptea luna şi stelele.
Mi s-a pus un junghi în norul de pe cer
Pe care până atunci nici nu-l observasem
Şi mă trezesc în fiecare dimineaţă
Cu o senzaţie de iarnă.
Degeaba am luat tot felul de medicamente,
Am urât şi am iubit, am învăţat să citesc
Şi chiar am citit nişte cărţi,
Am vorbit cu oamenii şi m-am gândit,
Am fost bun şi am fost frumos...
Toate acestea n-au avut nici un efect, doctore
Şi-am cheltuit pe ele o groază de ani.
Cred că m-am îmbolnăvit de moarte
Într-o zi
Când m-am născut.”
― Poezii
“Scara la cer
Un fir de paianjen
Atârna de tavan.
Exact deasupra patului meu.
În fiecare zi observ
Cum se lasa tot mai jos.
Mi se trimite si
Scara la cer - zic,
Mi se arunca de sus.
Desi am slabit îngrozitor de mult
Sunt doar fantoma celui ce am fost
Ma gândesc ca trupul meu
Este totusi prea greu
Pentru scara asta delicata.
- Suflete, ia-o tu înainte.
Pâs! Pâs!”
― Poezii
Un fir de paianjen
Atârna de tavan.
Exact deasupra patului meu.
În fiecare zi observ
Cum se lasa tot mai jos.
Mi se trimite si
Scara la cer - zic,
Mi se arunca de sus.
Desi am slabit îngrozitor de mult
Sunt doar fantoma celui ce am fost
Ma gândesc ca trupul meu
Este totusi prea greu
Pentru scara asta delicata.
- Suflete, ia-o tu înainte.
Pâs! Pâs!”
― Poezii
“Trebuiau să poarte un nume
Eminescu n-a existat.
A existat numai o tara frumoasa
La o margine de mare
Unde valurile fac noduri albe.
Ca o barba nepieptanata de crai.
Si niste ape ca niste copaci curgatori
În care luna îsi avea cuibar rotit.
Si, mai ales, au existat niste oameni simpli
Pe care-i chema : Mircea cel Batrîn,
Stefan cel Mare,
Sau mai simplu : ciobani si plugari,
Carora le placea să spuna
Seara în jurul focului poezii -
"Miorita" si "Luceafarul" si "Scrisoarea a III-a".
Dar fiindca auzeau mereu
Latrînd la stîna lor cîinii,
Plecau să se bata cu tatarii
Si cu avarii si cu hunii si cu lesii
Si cu turcii.
În timpul care le ramînea liber
Între doua primejdii,
Acesti oameni faceau din fluierele lor
Jgheaburi
Pentru lacrimile pietrelor înduiosate,
De curgeau doinele la vale
Pe toti muntii Moldovei si ai Munteniei
Si ai Tarii Bîrsei si ai Tariii Vrancei
Si ai altor tari românesti.
Au mai existat si niste codri adînci
Si un tînar care vorbea cu ei,
Întrebîndu-i ce se tot leagana fără vînt ?
Acest tînar cu ochi mari,
Cît istoria noastra,
Trecea batut de gînduri
Din cartea cirilica în cartea vietii,
Tot numarînd plopii luminii, ai dreptatii,
ai iubirii,
Care îi ieseau mereu fără sot.
Au mai existat si niste tei,
Si cei doi îndragostiti
Care stiau să le troieneasca toata floarea
Într-un sarut.
Si niste pasari ori niste nouri
Care tot colindau pe deasupra lor
Ca lungi si miscatoare sesuri.
Si pentru ca toate acestea
Trebuiau să poarte un nume,
Un singur nume,
Li s-a spus
Eminescu.”
― Poezii
Eminescu n-a existat.
A existat numai o tara frumoasa
La o margine de mare
Unde valurile fac noduri albe.
Ca o barba nepieptanata de crai.
Si niste ape ca niste copaci curgatori
În care luna îsi avea cuibar rotit.
Si, mai ales, au existat niste oameni simpli
Pe care-i chema : Mircea cel Batrîn,
Stefan cel Mare,
Sau mai simplu : ciobani si plugari,
Carora le placea să spuna
Seara în jurul focului poezii -
"Miorita" si "Luceafarul" si "Scrisoarea a III-a".
Dar fiindca auzeau mereu
Latrînd la stîna lor cîinii,
Plecau să se bata cu tatarii
Si cu avarii si cu hunii si cu lesii
Si cu turcii.
În timpul care le ramînea liber
Între doua primejdii,
Acesti oameni faceau din fluierele lor
Jgheaburi
Pentru lacrimile pietrelor înduiosate,
De curgeau doinele la vale
Pe toti muntii Moldovei si ai Munteniei
Si ai Tarii Bîrsei si ai Tariii Vrancei
Si ai altor tari românesti.
Au mai existat si niste codri adînci
Si un tînar care vorbea cu ei,
Întrebîndu-i ce se tot leagana fără vînt ?
Acest tînar cu ochi mari,
Cît istoria noastra,
Trecea batut de gînduri
Din cartea cirilica în cartea vietii,
Tot numarînd plopii luminii, ai dreptatii,
ai iubirii,
Care îi ieseau mereu fără sot.
Au mai existat si niste tei,
Si cei doi îndragostiti
Care stiau să le troieneasca toata floarea
Într-un sarut.
Si niste pasari ori niste nouri
Care tot colindau pe deasupra lor
Ca lungi si miscatoare sesuri.
Si pentru ca toate acestea
Trebuiau să poarte un nume,
Un singur nume,
Li s-a spus
Eminescu.”
― Poezii
“Am zărit lumină pe pământ,
Şi m-am născut şi eu
Să văd ce mai faceţi.
Sănătoşi? Voinici?
Cu fericirea cum staţi?
Mulţumesc, nu-mi răspundeţi.
N-am timp de răspusuri,
Abia dacă am timp să pun întrebări.
Dar îmi place aici
E cald, e frumos
Şi atâta lumină încât
Creşte iarba.
Iar fata aceea, iată,
Se uită la mine cu sufletul...
Nu, dragă, nu te deranja să mă iubeşti.
O cafea neagră voi bea, totuşi,
Din mâna ta.
Îmi place că tu ştii s-o faci.
Amară.”
― Poezii
Şi m-am născut şi eu
Să văd ce mai faceţi.
Sănătoşi? Voinici?
Cu fericirea cum staţi?
Mulţumesc, nu-mi răspundeţi.
N-am timp de răspusuri,
Abia dacă am timp să pun întrebări.
Dar îmi place aici
E cald, e frumos
Şi atâta lumină încât
Creşte iarba.
Iar fata aceea, iată,
Se uită la mine cu sufletul...
Nu, dragă, nu te deranja să mă iubeşti.
O cafea neagră voi bea, totuşi,
Din mâna ta.
Îmi place că tu ştii s-o faci.
Amară.”
― Poezii
“Cei mai dezinvolţi – actorii!
Cu mânecile suflecate
Cum ştiu ei să ne trăiască!
N-am văzut niciodată un sărut mai perfect
Ca al actorilor în actul trei,
Când încep sentimentele să se clarifice.
Moartea lor pe scenă e atât de naturală,
Încât, pe lângă perfecţiunea ei,
Cei de prin cimitire,
Morţii adevăraţi,
Morţi tragic, odată pentru totdeauna,
Parcă mişcă!
Iar noi, cei ţepeni într-o singură viaţă!
Nici măcar pe-asta n-o ştim trăi.
Vorbim anapoda sau tăcem ani în şir,
Penibil şi inestetic
Şi nu ştim unde dracu’ să ne ţinem mâinile.”
― Poezii
Cu mânecile suflecate
Cum ştiu ei să ne trăiască!
N-am văzut niciodată un sărut mai perfect
Ca al actorilor în actul trei,
Când încep sentimentele să se clarifice.
Moartea lor pe scenă e atât de naturală,
Încât, pe lângă perfecţiunea ei,
Cei de prin cimitire,
Morţii adevăraţi,
Morţi tragic, odată pentru totdeauna,
Parcă mişcă!
Iar noi, cei ţepeni într-o singură viaţă!
Nici măcar pe-asta n-o ştim trăi.
Vorbim anapoda sau tăcem ani în şir,
Penibil şi inestetic
Şi nu ştim unde dracu’ să ne ţinem mâinile.”
― Poezii
“Am închis citatul
De câte ori închid citatul,
Simt în mine
Nu ştiu ce secretă jubilaţie
De poliţist:
L-am închis şi pe-ăsta,
Mama lui de porc!”
― Poezii
De câte ori închid citatul,
Simt în mine
Nu ştiu ce secretă jubilaţie
De poliţist:
L-am închis şi pe-ăsta,
Mama lui de porc!”
― Poezii
“Am zărit lumină pe pământ,
Şi m-am născut şi eu
Să văd ce mai faceţi.
Sănătoşi? Voinici?
Cu fericirea cum staţi?
Mulţumesc, nu-mi răspundeţi.
N-am timp de răspunsuri,
Abia dacă am timp să pun întrebări.
Dar îmi place aici
E cald, e frumos
Şi atâta lumină încât
Creşte iarba.
Iar fata aceea, iată,
Se uită la mine cu sufletul...
Nu, dragă, nu te deranja să mă iubeşti.
O cafea neagră voi bea, totuşi,
Din mâna ta.
Îmi place că tu ştii s-o faci.
Amară.”
― Poezii
Şi m-am născut şi eu
Să văd ce mai faceţi.
Sănătoşi? Voinici?
Cu fericirea cum staţi?
Mulţumesc, nu-mi răspundeţi.
N-am timp de răspunsuri,
Abia dacă am timp să pun întrebări.
Dar îmi place aici
E cald, e frumos
Şi atâta lumină încât
Creşte iarba.
Iar fata aceea, iată,
Se uită la mine cu sufletul...
Nu, dragă, nu te deranja să mă iubeşti.
O cafea neagră voi bea, totuşi,
Din mâna ta.
Îmi place că tu ştii s-o faci.
Amară.”
― Poezii
