Status Updates From Jurnal 2003 - 2009

"Dacă, după ce nu voi mai fi, oamenii vor zâmbi cu drag... va fi excepțional... Dar deja cer foarte mult!"

"Mă uit pe ecran și îi văd în gros-plan obrazul pe care l-am sărutat de atâtea ori, haina și cravata de-acasă. Îi simt parfumul... Cine să înțeleagă...? Nimeni. Cui să-i spui...? Nimănui."

"În rest, mi-e lehamite de o populație needucata care nu știe nici ea vorbească românește, dar se vrea europeană, care habar nu are de cultură, dar se vrea acceptată în Europa."

"A înflorit liliacul. Ce frumos și ce liniște să știu că, și când nu voi mai fi aici să-l văd, el tot va înflori!"

Mă doare România. Doare agresivitatea, răutatea, îmbâcseala, lipsa de educație, subcultură, mârlănia, mitocănia, suficiența. Doare - Doare - Doare."

"Când am îngropat-o pe mama, acum 3 luni, am ținut în mână micul sac de pânză cu oasele lui tata. Groparul stătea cu sacul mic, plin de oase, și l-a întins disperat din groapa să-l țină cineva [...] Bineînțeles că toți s-au speriat, nimeni nu a vrut să atingă sacul alb... Mie mi s-a părut normal ca eu să-l țin pe tata."

"Întotdeauna când am asistat la plecarea cuiva de pe acest pământ, am realizat un lucru: cel mai puternic din încăpere sau din casă este cel care pleacă. E singurul care are ceva important de făcut. [...] Moartea e ceva serios. [...] Restul... Cei ce asistă sunt pierduți, slabi, neputincioși."

"Ce mai încape în ultimul pat de spital din viața noastră în afară de viața ta, așa cum ai făcut-o tu să fie? Așa cum ai ales tu să fie. Nu, in ultimul pat de spital nu incap nici dușmanii, nici prietenii, nici iubirile tale, nici copiii tăi, nici premiile, nici articolele de ziar - ești numai tu cu tine. Atât."

"Cum se poate lupta cineva cu cancerul cinci ani. Cum poate o femeie superbă pierde pe rând, în cinci ani, un sân, parul, un braț, o claviculă, un omoplat și în final doi plămâni - cu zâmbetul pe buze. [...] Gata. Sunt un om căruia îi place viața, dar fără acestea toate e cam greu, n-are rost!"

"Nu înțeleg nimic, văd doar fețe de doctori grave. [...] Mama iese zâmbind: Ce? E grav? Nu zic nimic. Zâmbim amândouă, ne luam de mână și plecăm acasă. Știm amândouă: trebuie să i se taie mâna stângă."

"Plec de la farmacie cu medicamentul în buzunar, mulțumind lui Dumnezeu că am putut sa îl cumpăr, [...]. Nu mă pot abține să nu mă gândesc la toți oamenii bolnavi sau bătrâni care nu pot beneficia de un drept al lor, dreptul de a trăi."

"Am fost la prietenul meu Sfântul Anton. L-am găsit așteptându-mă, zâmbind. Am stat de vorbă puțin. Știu că știe tot despre mine și mi se pare indecent să-i aduc aminte tot timpul de ce aș avea nevoie. [...] Am prieteni peste tot, in orice biserică, fie ortodoxă, fie catolică."

"Cu cât înaintez în vârstă, mi se pare că viața e îngrozitor de scurtă."