Status Updates From Viața pe un peron

Cine s-a ridicat împotriva tăcerii a riscat totdeauna să se facă tăcere în jurul lui. Oamenii îți iartă multe, dar nu-ți iartă când le arăți cu degetul lașitatea. Ei vor să pară nobili, chiar când nu fac nimic pentru asta sau mai ales când nu fac nimic.

Cunosteam slabiciunea unora pentru solutii simple. Si ce e mai simplu decat sa-l faci pe altul nebun cand logica lui te irita?

M-am încurcat totdeauna la ideea ca omul se viseaza nemuritor din egoism.Va dati seama ca pe un pamînt gemand de oameni nemuritori, prima grija a celor care traiesc ar fi sa nu mai permita nasterea altor oameni, sa-i ucida pe cei care ar veni pe lume.Nemurirea ar sfîrsi prin a ne face calai.Am avea un pamînt populat de calai nemuritori.Ceea ce n-a reusit moartea, sa faca din crima conditia vietii, ar reusi nemurirea

Metafizica singura, cînd nu e pusa în serviciul unei idei sîngeroase, nu ucide. Dumnezeu n-a devenit sîngeros decît în clipa cînd s-a găsit cineva care să ucidă în numele lui.

țipătul nu este un argument, este o izbucnire de disperare; dacă fiecare și-ar țipa disperările pe toate drumurile, nu s-ar mai putea trăi

Într-o zi, în mijlocul pieței am făcut această experiență. Era duminică dimineață și toată lumea se plimba. Deodată m-am oprit și am început să țip. Nimeni nu s-a apropiat de mine să întrebe ce vreau. Trecătorii au iuțit pașii și în câteva clipe în jurul meu era gol.

Am priceput că există atâta nedreptate pe lumea asta încât cineva însetat de dreptate va avea totdeauna ceva de făcut. Niciodată nu va ajunge la capătul pasiunii sale. Niciodată nu-și va epuiza șansele. Va eșua, dar o va putea lua de la capăt, chiar dacă nu va lăsa în urmă lui nici o dâra de dreptate, ci numai una de sânge.

Noi sîntem ca un cîntec, nu credeţi? Un cîntec nu se poate cînta niciodată de la sfîrşit spre început. Trebuie să-l cînţi totdeauna îndreptîndu-te spre sfîrşit. Pe parcurs, în timp ce cînţi încă şi muzica te îmbată, îţi dai seama că sfîrşitul se apropie , oricît l-ai amîna. Încerci să lungeşti puţin notele, dar asta nu dă cîntecul înapoi, nu reînvie ceea ce a murit din muzică între timp. Amîni doar sfîrşitul.

Cea mai greu de urmat e porunca a treia. Chiar imposibil. Cum sa evit amintirile care nu ma ajuta sa traiesc în prezent?
Cu ce ramîn daca alung amintirile? Nu ramîn cu nimic. Ramîn cu peretii scorojiti ai garii, cu ciorile, cu tufele de otetari care cresc lînga peron. Nu, domnilor, nu pot sa urmez aceasta porunca. În zadar mi-am dat-o. Trebuie sa-mi amintesc.

Poate ca omul s-a obisnuit sa i se porunceasca. El isi permite sa fie surd la rugaminti, dar devine atent cand i se porunceste. N-ati vazut ca si Dumnezeu a folosit aceeasi metoda?

Poate ca omul s-a obisnuit sa i se porunceasca. El isi permite sa fie surd la rugaminti, dar devine atent cand i se porunceste. N-ati vazut ca si Dumneze
u a folosit aceeasi
metoda?

Binecuvanteaza ocazia de a-ti apartine in intregime. Singuratatea e o tarfa care nu te invinuieste ca esti egoist.
Aminteste-ti ca paradisul a fost, aproape sigur, intr-o grota.

Nu pune in aceeasi oala si rugaciunea si pe Dumnezeu. Rugaciunea este uneori o forma de a spera a celui ce nu indrazneste sa spere singur. Daca gandul asta te ajuta, nu evita sa recunosti ca speri neavand altceva mai bun de facut sau chiar pentru a te feri de urmarile faptului ca nu faci nimic.

Repeta ca nu exista pustiu. Exista doar incapacitatea noastra de a umple golul in care traim.

Sa nu-ti amintesti, in schimb, orice. Nu sunt bune decat amintirile care te ajuta sa traiesti in prezent.
Sa nu uiti ca orice asteptare e provizorie, chiar daca dureaza toata viata.