“explodează în mine avântule
odată iubire haină
croială neterminată de-mi vrei supliciul ți-oi da otrava
de-ți dau deliciul să-mi iei
epava pe pieptul țărânii-ntr-o iarnă fatală
să te știe doar câinii plagă
capitală răsare pe mare o floare albastră
Eminescu a râs de patima noastră cu lacrimi apuse
îmi iartă un gând (te văd fără chip)
doar c-un gust de vânt cu ochii-n soare mă cauți flămând
nu cred că învingi
m-am visat râzând
duel”
―
Mihai Cotea,
Fosfene dintr-o altă viață
