Stefan > Stefan's Quotes

“„Regină este cea mai mobila piesă. Se poate mişca în orice direcţie cu oricâte căsuţe. Poate ataca din orice poziţie. Si totuşi, importanţa ei pentru planurile Regelui o face o piesă sensibilă. Cine e regina aici?” Constantin şi-a permis să zâmbească cât Patisson îşi menţinea spatele spre el şi atenţia direcţionată spre alte personaje. El ştia cine era regina în acest joc. „Ea va decide soarta regelui.”
― Sylvie Danielle Matias, Sah Mat

“Stă în legea Universului şi în vastitatea lui ca odată cu apariţia unei Mari Forţe să se nască o alta care să o poată echilibra.”
― Sylvie Danielle Matias, Regatul Măştilor

“There was no hope of survival, anymore. I felt abandoned and betrayed. I never imagined such a terrible death and I was so conscious that it was happening now.”
― Sylvie Danielle Matias, The Shadows of Auldham

“Am călătorit un pic mai aproape de suflul otrăvit al bestiei. De data aceasta zgomotul bolborosit al lavei chiar suna ca respirația unui Dragon adormit. Atât de aproape de sursă din care palpita acea prezență de mit, dragonul de foc, și forța lui... am simțit o fluturare în stomac. Pielea care ar fi trebuit să-mi ardă în proximitatea focului care clocotea la picioarele mele, era stimulată ca la o mângâiere, urechile parcă se alungiseră de la gâdilatul morocănos al muntelui, iar ochii străluceau fără lacrimi în lumina focului. Nimic din această imagine de groază nu mă rănea. Era ceva familiar aici, ca o voce de departe care mă chema să mă alătur.”
― Sylvie Danielle Matias, Regatul Cicatrizaților

“El aluneca, pentru fiecare zi care trecea, departe de mine; dar, funia care îl ancora încă în viaţa mea, o ţineam strânsă cu putere. Am strâns pumnul şi mai tare, lacrimi udându-mi genele. „Nu pot...nu încă!”
― Sylvie Danielle Matias, Sah Mat

“Mă simţeam mică, infimă, un fir de nisip pe o plajă uriaşă, arsă de soare, invizibilă în bătaia vântului. Am iubit soarele dar l-am privit de jos, am dorit cerul şi totuşi am rămas prinsă pe pământ, am crezut că pot să zbor şi am căzut mai jos, şi mai jos.
Am căzut în genunchi, simţind tare podeaua dură. Nu puteam vorbi, nici plânge, am rămas privind podeauna într-o plecăciune în faţa unui zeu. Ce eram eu ca să-i cer lui un favor? „Nimic!”, a fost răspunsul.”
― Sylvie Danielle Matias, Sah Mat

“Inima mea recunoştea limbajul despărţirii, iar mintea mea nu putea înţelege de ce toţi cei la care ţineam şi de care mă agăţam, credeau că mă pot proteja, rănindu-mă?”
― Sylvie Danielle Matias, Sah Mat

“Împărăţia UităTot nu mai văzuse soarele de secole. Cerul părea să fie permanent acoperit de o perdea neagră de nori, ca un cavou deja scufundat în noaptea morţii. Singura diferenţă dintre noapte şi zi era că norii deveneau gri şi întunericul se mai dilua, semn că undeva în spatele lor soarele încă mai răsărea.”
― Sylvie Danielle Matias, Regatul Măştilor

“Tinerețea nu are leac decât acela venit cu timpul și greșelile făcute.”
― Sylvie Danielle Matias, Regatul Cicatrizaților

“- Nu te teme, fiule. Nu este nimic mai periculos acolo decât este aici. Dacă sfârşitul tău te aşteaptă cumva la una dintre cotituri, află că acelaşi sfârşit te pândeşte şi aici. Nu este chip să evadăm din această cuşcă pe care singuri ne-am construit-o împrejur. Dar am încredere că soarta ta nu va fi să sfârşeşti repede, ci să aduci cu tine o altă viaţă pentru aceşti nenorociţi care trăiesc în întuneric.”
― Sylvie Danielle Matias, Regatul Măştilor

“Un om de rând s-ar simți nemuritor dacă și-ar permite o oră, într-o zi ploioasă, să se uite afară și să încerce să numere picăturile căzute pe frunze, să asculte șoaptele naturii, cum aceasta îi zice să nu se teamă, că totul este în grija ei.”
― Sylvie Danielle Matias, Regressus

“Când nu mai există speranță, mintea își construiește propriile strategii.”
― Sylvie Danielle Matias, Regressus

“Pain and suffering are always inevitable for a large intelligence and a deep heart. The really great men must, I think, have great sadness on earth.”
― Fyodor Dostoevsky, Crime and Punishment

“Îmi voi urma întotdeauna conştiinţă, ceea ce ar trebui să facem cu toţii. Voi decide cu ce sunt dispus să-mi trăiesc veşnicia.”
― Sylvie Danielle Matias, Sah Mat

“Este prima dată când inima mea se frânge. Mă simt neajutorată dacă nu accept adevărul. E ciudat cum în dragoste timpul pare să fie veşnic şi este trist cum momentele dispar într-un fir subţire de aer.”
― Sylvie Danielle Matias, Sah Mat

“„Timpul se îndoaie pentru cel care nu se pleacă în faţa lui şi ştie să-l domine ca pe un cal sălbatic”,”
― Sylvie Danielle Matias, Sah Mat

“Pentru prima dată, coborând scările, mult înainte de a vedea chipurile celor care aşteptau în salonul principal, am perceput capcana. Am simţit-o cum se strânge ca un lanţ de foc împrejurul gâtului meu, sufocându-mă. Un singur cuvânt mi-a venit în minte cum mi se întâmplă de multe ori să definesc un eveniment sau un lucru care se întâmplă cu un singur termen.
„Trădare!”
― Sylvie Danielle Matias, Sah Mat

“Am păşit în afara porţilor acestui templu, mormântul meu de secole.”
― Sylvie Danielle Matias, Sah Mat

“Mişcarea palmei lui care a desprins pumnalul din teaca lui de aur a fost atât de lentă că păream amândoi suspendaţi în timp. I-am auzit tăişul atingând teacă. Am perceput în partea de jos strălucirea lamei, iar scrisul arab încrestat pe mijlocul ei s-a transformat brusc în mintea mea în litere cunoscute care s-au aşezat în ordine pentru ca eu să le pot citi:
PROFEŢIA STRĂPUNGE MINTEA, PUMNALUL INIMA.”
― Sylvie Danielle Matias, Sah Mat

“Am avut un moment de negare, de refuz, dar întreaga mea fiinţă ţipa să-l recunosc pe cel care îmi furase liniştea, îmi dăduse peste cap viaţa, îmi dăruise nemurirea, mă abandonase pentru a se întoarce mereu la mine. Cel care fusese mereu alături de mine dar în acelaşi timp păstrând distanţa. Îl recunoşteam prin fiecare celulă a fiinţei mele, corpul cu fiecare por al pielii mele dorea să accepte că era el, mereu şi pentru totdeauna. Lacrimi fierbinţi au început să mi se prelingă pe obraz. Le simţeam pe buze, sărate.”
― Sylvie Danielle Matias, Regressus

“Un lucru era sigur în Univers: totul se schimbă, nimic nu se pierde, totul este într-o transformare constantă şi paradoxal nu există eternitate; nici chiar pentru zei. În simplitatea legilor universale, timpul zeilor se măsoară prin alte unităţi. Cumva, în adâncul inimii mele, ştiam că eternitatea mea nu era la fel ca cea a Universului şi continuam să fiu un simplu muritor în comparaţie cu bătrânul şi veşnic tânărul Univers.”
― Sylvie Danielle Matias, Regressus

“Mi-a luat faţa în palmele lui cu atâta gingăşie că am tresărit. Avea mâinile calde şi fine. Chipul atât de chipeş al lui Ştefan era la doar un deget distanţă de faţa mea. Mă privea cu ochii lui albaştri atât de intens, parcă încerca să-i folosească ca mijloc de comunicare în locul vorbelor. Între noi vorbele erau vulgare, murdare; noi ne înţelegeam suflet la suflet, respiraţie în respiraţie, cu privirile încătuşate. Buzele frumos conturate nu s-au mişcat ca să-mi vorbească, dar privirea lui mă întreba, mereu aceeaşi întrebare: „Cine sunt eu?”
― Sylvie Danielle Matias, Regressus

“…Doctorul mă avertizase că odată ce îmi voi folosi puterile dobândite împotriva oamenilor, nu mai există cale de întoarcere. Ori îi cucereşti, ori îi omori, pentru că umanitatea nu tolerează lucrurile pe care nu le înţelege. Şi atunci devin distrugători şi răi”
― Sylvie Danielle Matias, Regressus

“credeai că şcoala îţi poate da răspunsuri? Nu, viaţa îţi dă răspunsuri. Şcoala este ca să te înveţe să citeşti şi să scrii, restul este umplutură”
― Sylvie Danielle Matias, Regressus

“...înalt, cu umerii laţi, părul lung şi cârlionţat, revărsat în bucle bogate peste umeri, culoarea morcovului şi a focului, sprâncene stufoase roşiatice, o barbă ruginie, pomeţii puternici la fel ca şi maxilarul. Era un bărbat călit în lupte şi războaie, o prezenţă regească. Respira forţă şi autoritate prin fiecare por al corpului lui brăzdat de cicatrici. Purta haine din piei de animale, iar pe umeri o blană groasă. Braţele groase erau descoperite, iar la încheieturi avea nişte brăţări late de metal pe care le folosea drept scut, după zgârieturile adânci imprimate în ele. Pieptul masiv era acoperit de o platoşă din piele tăbăcită, la fel de brăzdată de lovituri menite să-i ia viaţa. Picioarele musculoase îi erau goale sub materialul gros similar cu „kilt”-ul scoţian. O parte din acest material îi era trecut peste spate şi prins peste umărul drept cu o broşă uriaşă reprezentând capul unui cerb cu soarele răsărindu-i printre coarnele îmbârligate.”
― Sylvie Danielle Matias, Regressus

“- Nu e aşa greu să renunţi la un Imperiu de nisip! Poate a venit timpul ca Alexandru să cucerească un imperiu mult mai mare.”
― Sylvie Danielle Matias, Regressus

“Mi-am zis atunci că nu este posibil pentru un spirit să devină atât de negru. Dar pentru Alexandru era posibil pentru că trăise o viaţă de războaie şi crime, ca apoi o alta de spirit în umbra unei alte vieţi, ca din nou să se întoarcă la o viaţă goală, fără iubire şi fericire. Viaţa lui a fost un şir infinit de singurătate şi disperare. Un suflet măreţ într-o lume mică şi meschină, unde nu a putut străluci. Când lumina nu poate lumina în întuneric, se transformă în umbră.”
― Sylvie Danielle Matias, Regressus

“băiatul acesta cu părul bălai şi ochii mari şi albaştri, cu pomeţii dolofani şi rozalii, cu cei câţiva pistrui mici pe năsuc şi cu pielea perfectă ca de porţelan, era magic. Cel mai frumos suflu din Univers. Stelele se învârteau pe cer deasupra creştetului lui, Soarele răsărea pe genele lui, iar păsările cântau acum doar pentru el.”
― Sylvie Danielle Matias, Regressus

“Îmi doream să mă înec în privirea lui și să mor acolo.”
― Sylvie Danielle Matias, Imortalitatea Zeilor

“Am crezut că înțelesesem și învățasem să controlez legile dure ale vieții, dar chiar dacă reușești să le eviți o perioadă, viața îți întoarce cartea cea mare și te bate cu propriile arme. Nu există Zeu care să controleze legile Vieții. Viața în sine este o eternitate aparte, independentă, atotputernică, care toate le vede și le schimbă. Nu există stabilitate, siguranță, predictibilitate în viață. Odată învățată o lege, viața o schimbă, iar cine nu se supune, pierde.”
― Sylvie Danielle Matias, Regressus