“Mi-am dat seama, pentru întâia oară cu această claritate (claritatea aerului de ianuarie), că ceea ce rămâne nu sunt momentele extraordinare, nu sunt evenimentele, ci tocmai neîntâmplatul. Un timp eliberat de pretenția excepționalului. Amintiri din după-amiezi în care nu s-a petrecut nimic. Nimic în afară de viață, în toată plinătatea ei. Mirosul fin al fumului de lemne, picăturile, sentimentul singurătății, liniștea, scârțâitul zăpezii sub picioare, ușoara îngrijorare a înserării, lentă ți ireversibila.”
―
Gheorghi Gospodinov,
Физика на тъгата
