“... acolo unde nu există aparat de stat și supramuncă, nu există nici model-Muncă. Există doar o variație continuă a acțiunii libere, trecând de la cuvânt la acțiune, de la o acțiune la alta, de la acțiune la cântec, de la cântec la cuvânt, de la cuvânt la întreprindere, într-un ciudat cromatism, cu momente de vârf sau de efort pe care observatorul extern nu poate decât să le ‘traducă’ în termeni de muncă, izbucnind intens și rar. E adevărat că întotdeauna s-a spus despre negri: ‘Nu muncesc, nu știu ce înseamnă munca.’ ... La fel de adevărat este că și indienii nici măcar nu înțelegeau despre ce este vorba, fiind total incapabili de vreun fel de organizare a muncii, chiar și sclavagistă: americanii nu vor fi importat atâția negri decât pentru că nu se puteau folosi de indieni, care preferau mai degrabă să moară. Anumiți etnologi remarcabili au pus o întrebare esențială. Au știut să întoarcă problema: societățile primitive nu sunt niște societăți de penurie sau de subzistență, dat fiindcă nu cunosc munca, ci, dimpotrivă, niște societăți ale acțiunii libere și ale spațiului neted, care nu au nicio nevoie de un factor-muncă , tot așa cum nici nu constituie stocuri. Aceste societăți nu sunt niște societăți ale lenei, chiar dacă diferența lor față de muncă poate să se exprime sub forma unui ‘drept la lene’. Și nu sunt niște societăți fără legi, chiar dacă diferența lor față de lege poate să se exprime sub aparența unei ‘anarhii’. Ele au mai curând legea nomos-ului, care reglează o variație continuă a activității, cu propria ei rigoare și propria ei cruzime (a te debarasa de ceea ce nu poți să transporți – batrâni sau copii...). (Gilles Deleuze et Félix Guattari)”