Spectacol ratat

Ger cumplit. Îmi scot mănușile, îmi tremură mâinile. Mă opresc pe stradă să scriu un sms. După câteva cuvinte, observ că cineva se holbează de peste umăr direct în ecranul mobilului meu. Mă întorc cu o expresie gen: „What the fuck, man?”.

— Mergeți la spectacol? mă întreabă ăla.

— Nu, îi răspund oarecum răstit.

— Dar este spectacol?

— Unde să fie?

Îmi arată cu mâna spre Casa de Cultură a Studenților.

— Habar n-am.

— Înseamnă că nu este spectacol.

— O fi, verifică, dar eu nu știu, nu mă interesează.

— Înseamnă că m-au păcălit ăia de la bibliotecă.

Plec, terminând de scris sms-ul din mers. Ăla, observ, după mine. Mă plimb în cerc printre mașinile parcate. Ăla, pas cu pas, în urma mea. Mă întorc spre el nervos.

— Să știți că este spectacol, îmi taie el vorba din gură. Văd ușa deschisă.

În fața Casei de Cultură a Studenților e pustiu.