Profil psihologic: Raskolnikov; Crimă şi pedeapsă – Feodor Dostoievski

Echilibrat şi cumpătat, Raskolnikov nu diferă mult de media populaţiei planetei. Cu propriile probleme de rezolvat şi nicidecum un ucigaş abil, eroul din ”Crimă şi pedeapsă” este împins la crimă de factori economici. Dorinţa lui de a ieşi din gaura neagră a datoriilor îl împinge să viseze tot mai mult la acel ”cum ar fi” care îl face în cele din urmă să o omoare pe bătrâna cămătăreasă şi pe sora acesteia. Studentul încearcă în fel şi chip să găsească justificări faptei iar acestea variază de la banala nevoie de bani la curăţarea pământului de prezenţa bătrânei acre. Concensul general este că femeia pe care Raskolnikov o omoară cu toporul este o fiinţă care face umbră planetei şi că omenirea ar fi mai câştigată fără ea. Cu aceste ruminaţii îşi face Raskolnikov curaj şi prin ele ia el decizia finală. Actul uciderii în sine, împins de fix aceste considerente, este îndeajuns de puternic âncât să-l facă pe Raskolnikov să uite temporar de scopul principal al crimei. Raskolnikov caută febril prin casă dar ia doar obiecte de valoare cu el, uitând de sua mare de bani a bătrânei, tulburat desgur şi de febrilitatea cu care a ucis-o. A doua victimă este sora bătrânei iar Raskolnikov o ucide ca să nu rămână martori ai infracţiunii. Regretul lui ulterior se trage mai mult din această a doua crimă.

Raskolnikov nu este ucigaşul cu sânge rece promovat de atâtea alte romane. Are conştiinţă şi este empatic. Îl ajută pe Marmeladov să urce beat scările spre casa lui, ba chiar şi lasă pe pervazul familiei acestuia bani, mişcat de trista poveste a fostului funcţionar. Ulterior, după ce a săvârşti crimele, pentru a-şi demonstra sieşi că este încă un om bun, Raskolnikov îl ajută pe un Marmeladov muribund să ajungă din nou în casă, liniştindu-i soţia, plătind poliţistul şi doctorul să aibă grijă de omul călcat de trăsură. O altă dovadă a empatiei lui Raskolnikov este cea relevată de scena din parc, când adolescenta băută este ajutată de Raskolnikov să ajungă acasă. Din nou – Raskolnikov renunţă la banii lui puţini pentru a ajuta pe cineva. Scena visului cu calul bătut ne arată ce fel de om este Raskolnikov în subconştient. Copilul din vis simte şi plânge când calul bătut de stăpân moare. Toate acestea sunt semne că Raskolnikov are conştiinţă şi că este capabil să discearnă binele de rău. În susţinerea acestor afirmaţii vin ruminaţiile lui de dinainte şi după crime, chinul psihic prin care trece pe parcursul romanului. Remuşcările pe care le resimte, felul haotic în care se comportă şi dorinţa lui continuă de a mărturisi faptele.

Raskolnikov gravitează între evitarea pedepsei şi nevoia de a-şi descărca sufletul. Îşi momeşte prietenii cu detalii ale crimei lui, învăluite sub pătura lui ”eu aşa aş fi procedat”. Le vorbeşte poliţiştilor şi vecinilor bătrânei în formule menite să-l dea de gol. Raskolnikov îşi doreşte la început cu ardoare să fie descoperit şi este conştient şi îngrozit de gravitatea faptelor lui. La răstimpuri reacţionează cu evitare, plănuind chiar să fugă în America pentru a scăpa de autorităţi, ba să scape de bijuteriile furate de la bătrână, ba să dispară, ba să se sinucidă pentru a nu ajunge pe mâna poliţiei. Tocmai acest dualism al lui Raskolnikov este cel care-i conferă natura sa umană.

Studentul, prin aceste repetate dovezi de empatie şi acte de bunătate dovedeşte că este departe de psihopatie şi sociopate. Raskolnikov este conştient de actele sale, cunoaşte legea, are morală, de unde şi chinul său. Este haotic doar sub impulsul nebuniei care îl cuprinde, sub presiunea angoasei şi a anxietăţii ori ca rezultat al impulsurilor puternice de moment. Acţiunile lui haotice sunt întrerupte de scurte momente de claritate, de căutarea plăcerii, momente în care Raskolnikov funcţionează normal şi îşi vede de micile probleme ale vieţii, încercând cumva să-şi după existenţa mai departe.

Zametov şi alţi prieteni de-ai lui Raskolnikov stau dovadă a lipsei de sociopatie din Raskolnikov. Este un om iubit de familie, respectat de prieteni, împresurat de oameni care ţin la caracterul său. La rândul lui, Raskolnikov ţine la semenii lui, îşi respectă mama şi iubeşte sora, făcându-şi griji cu privire la soarta lor. Putem spune chiar că este la răstimpuri un om altruist deoarece grija faţă de propria lui persoană este la răstimpuri întrecută de grija pe care o are faţă de alţii. Chiar şi faţă de străini (cazul unui Marmeladov muribund, de exemplu, ori al familiei acestuia).

Tocmai această faţetă umană a lui Raskolnikov îl face să-şi dorească să fie descoperit, să-şi dorească să mărturisească crimele. Nevoia de supravieţuire a studentului este la cote înainte înainte de crimă şi intră în declin după săvârşirea acestora, ajugând până la gândul de a-şi lua viaţa sărind de pe pod. Astfel, Raskolnikov se apropie de axa sinuciderii şi se îndepărtează de nevoia de supravieţuire, fluctuând constant între cele două.

Intelectul lui Raskolnikov este peste medie. Ne-o spune condiţia lui de student, oamenii cu care se asociază, detaliile plănuirii crimei. Modul în care rulează scenarii în minte, felul în care coase o buclă în care să agaţe toporul, gradul lui de inovaţie în situaţii de criză. Lipseşte gândirea dezorganizată prezentă în sociopatie dar din acţiunile sale şi luând în considerare factorul empatie, Raskolnikov nu poate fi considerat nici un psihopat.