Despre trista soartă a mediilor desktop din Linux
Ţin minte perioada câd m-am apucat de Linux. Cred că era prin 1999. La vremea respectivă nu prea aveai deunde alege în materie de distribuţii. Era RedHat Linux, era Slackware. Ulterior Mandrake şi SUSE. Aveai de ales între un KDE 2.x care – ciudat cum arăta şi pixelat – era funcţional şi logic structurat. GNOME era aproape inutilizabil la vremea aceea. Mulţi foloseau managere de ferestre. FWM şi IceWM şi ceva ce aducea a NextStep al cărui nume îmi scapă pe moment. Le încercam pe toate.
Apoi au apărut distribuţii ca ciupercile după ploaie. A fost un boom pe la începutul anilor 2000 şi au intervenit Lycos, Xandros, Lindows şi alte câteva distro-uri user-friendly. Ulterior, pe când lucram ca redactor-şef adjunct la MyCOMPUTER le-am făcut review la toate. Renunţasem deja de ani de zile la Windows pentru că nu mai avea nimic intresant de oferit. Acelaşi XP, aceleaşi interfeţe. Doar userland-ul era atrăgător la staţiile Windows în ceea ce mă privea.
Am folosit Fedora de la primele versiuni. Am rămas la Slackware timp de doi ani minunaţi. Până în ziua de azi a fost cea mai frumoasă experienţă Linux a mea. În Slack mergeau toate brici. Mergeau rapid, aşa cum trebuie. Aveai de lucru cu el dar odată pus în picioare aveai o staţie care rivaliza la viteză cu BeOS. Ulterior am dat de Slax şi VectorLinux şi-a fost şi mai bine.
Ţin minte că eram un KDE guy. Apăruse seria 3.x iar KDE 3.4 a fost o modificare superbă. Totul mergea bine, arăta beton. I-am făcut o recenzie glorioasă în revistă. Alterativ foloseam Fluxbox, aşa – de joacă. Apoi a apărut Ubuntu şi-am trecut pe el. Ubuntu se mişca excelent, toate mergeau din prima, avea comunitate, avea hype. Era bazat pe GNOME 2.x aşa că m-am obişnuit cu GNOME, chit că tot KDE îmi făcea cu ochiul.
Şi-apoi, acum câţiva ani, s-a stricat tot. A apărut Unity care e ceva monstruos de prost gândit. Apoi cei din KDE au declarat că fac modificări substanţiale la QT şi a apărut KDE 4.x care era ceva absolut tâmpit conceput. Niciun sens, nicio logică. Au lăsat intuitivitatea în favoarea a ceva nou cu care au forţat userii să se obişnuiască. A trecut exclusiv la GNOME 2.x. L-au stricat şi pe ăla cu GNOME 3.x care imita KDE-ul nou: widget-uri, ceasuri colorate, bitmap-uri suprapuse. Era ceva oribil.
Detest la ce s-a ajuns cu trendul în piaţa asta liberă a interfeţelor grafice. GNOME-ul din ziua de azi îmi aduce aminte de cât de aiurit era Enlightment acum vreo 15 ani. Arăta bine şi futurist dar era atât de neproductiv şi de tâmpit conceput că nu-l folosea multă lume. Unity – la fel. KDE – la fel. Versiunile astea noi îmi aduc aminte de cât de entuziasmat eram de Looking Glass al celor de la Sun când apăruse şi-l compilam prin Debian, de m-am chinuit două zile să fac rost de toate dependinţele. Şi după ce m-am jucat cu ferestrele 3D vreo două ore şi-am pus filme să ruleze în real-time pe ele m-am plictisit şi m-am întors la Fluxbox. Cam aşa poate fi sumarizată experienţa mea cu GOME-ul ăsta nou: o curiozitate care se cere satisfăcută dar care dispare repede şi se transformă în dezamăgire.
Am un laptop cu GNOME 2.x pe el. Rulează un Ubuntu 11.04, vechi de patru ani şi jumătate. Nu renuţ la el pentru că MATE nu-mi place şi nu-mi oferă feeling-ul ăla de GNOME adevărat. Am şi un CentOS 7 cu GNOME mai acătării, dar îl folosesc rar. Nu mă pot obişnui cu el. După ce n-o să mai rezista cu Ubuntu ăsta vechi pe netbook cel mai probabil trec pe unul mai nou şi îi trântesc un Fluxbox configurat cum trebuie. GNOME şi KDE astea noi oricum ar rula sacadat pe placa mea grafică Intel.
Şi mi-e dor de anii 2000.
