On taking things for granted…

Am învățat în ultima vreme că oamenii au moduri foarte diferite de a iubi.

Unii îți cumpără ceai de piersici.

Alții rămân în umbră și totuși te citesc.

Se gândesc la tine dar nu îți spun prea multe. Poate le e teamă.

Unii se mint că te iubesc, dar altfel nu te-ar răni.

Alții te iubesc pe viață, nu mai e alegerea lor dacă o fac sau nu. Sunteți soulmates.

Pe unii îi iubești înapoi. Pe alții îi ignori și vrei să îi uiți și cu sentimentele unora nu vrei să te joci dar tot nu le poți întoarce. Unii dintre ei îți fac inima să o ia la goană, chiar dacă nu v-ați văzut de mult timp și credeai că te-ai maturizat și ești femme fatale. Nu poți trece peste starea pe care ți-o oferă și nici nu vrei să scapi de ei, at least for a while. Pe alții îi iubești pentru că e imposibil să nu o faci, mai ales când ei sunt atât de ușor de iubit. La alții știi că te vei întoarce mereu, cu sau fără sex, cu sau fără romantism… O iubire platonică și veșnică însă statutul lor îl depășește cu mult pe cel de “prieten”.

Îmi place când oamenilor le e teamă de mine, de reacțiile mele, când se gândesc de două ori înainte să îmi vorbească. Urăsc însă când ei au așteptări de la mine, mai mari decât ceea ce mi-au oferit ei. Eu nu mă port cu mănuși cu nimeni însă am observat că oamenilor le e greu să fie sinceri cu ei înșiși și apoi cu persoana de care le e frică să o piardă. Mă irită acest lucru căci nu găsesc nimic mai puțin atrăgător decât lipsa de individualitate pură, atunci când nimic nu te oprește să fii ceea ce ești și să spui ceea ce gândești cu adevărat. E cel mai mare turn off.

Mereu mi-am dorit să am mulți oameni care să mă iubească și pe care să îi iubesc. În moduri diferite, cu intensități diferite, pentru motive diferite. Dragoste de calitate în toate cazurile și preferabil reciprocă, clar nu pun mai mare accent pe cantitate însă pur și simplu ador oamenii. Îmi place când ei mă iubesc și mă lasă să îi iubesc înapoi. Mi se pare distractiv cum pe parcurs ce cresc realizez că mi-e tot mai ușor să iubesc pe cineva, în loc să fie mai greu. Că e mai ușor să nu fiu rănită de oameni, că e mai ușor să găsesc oamenii potriviți. Poate e doar norocul.

Ceea ce vreau să spun cu această postare e faptul că în orice formă ar veni ea, dragostea trebuie prețuită. Nu devii slab atunci când iubești, dar cu siguranță îi oferi celeilalte persoane o ocazie să pătrundă în adâncul tău și să te răscoale pe interior. Îmi place să le dau oamenilor ocazii. Momentan mi se pare că am timpul necesar să fac asta.

Îmi pare rău că mulți nu înțeleg cât de complex este însă acest sentiment, cât de mulți oameni, poate o infinitate, poți iubi simultan și că asta nu afectează cu nimic persoanele vizate. Că ești the only one pentru partea din mine pe care am simțit să ți-o ofer. Că nu sunt pregătită să am încă un adevărat the only one, că ăsta e cadoul suprem pe care e posibil să nu-l ofer niciodată nimănui… Mereu am fost așa. Nu e o ofensă faptul că nu îți pot oferi mai mult decât primești, am ajuns într-un stadiu în care mintea și trupul meu sunt în armonie și nu pot face nimic, nici dacă vreau, dacă asta e pur și simplu ceva ce nu simt. Instinctul a fost mereu lucrul pe care l-am adorat cel mai tare la mine.

Cu cât iubești mai mult pe cineva cu atât realizezi mai tare cât și în ce fel i-ai iubit pe cei dinainte. Ai un grad de comparație. Înțelegi cum ți-ai utilizat sentimentele și de ce ai ajuns să treci prin diferite situațiii. Eu una înțeleg de asemenea că dragostea e o chestie fragilă, mai ales la început, când nu a trecut încă prin cele mai grele încercări ale ei. Sunt oameni pe care îi vei iubi fără să le mai vorbești vreodată. Uneori dragostea e nemuritoare; sufletul tău e o grădină și poți planta toate florile care îți plac acolo. Nu se ia impozit pe teren. Nu îmbătrânești mai repede dacă plantezi mai multe flori, chiar dacă unele s-ar putea să se ofilească și să nu reziste sau altele să moară și să reînflorească în fiecare primăvară, fără să-ți dai seama. S-ar putea să nici nu ai o floare favorită la început… de ce să nu te bucuri de toată grădina?

Eu cred că e bine să experimentezi. Cred în continuare că poți ajunge să iubești pe oricine, chiar dacă nu e “genul” tău, chiar dacă ați trecut prin situații teribile împreună și nu credeai că mai poate fi ceva reparat. Mă uimește pe zi ce trece capacitatea sufletului de a uita lucruri, de a reînnoi sentimente și de a mă ține în viață sub cea mai frumoasă formă posibilă. Sunt foarte împlinită din punctul ăsta de vedere în ultima perioadă, chestie care mă surprinde căci mi se pare că am așteptat o perioadă foarte lungă de timp până să mă simt așa ca acum. Am așteptat 17 ani jumate mai exact. Mai e puțin și fac 18. Îmi iubesc viața. Iubesc înapoi toți oamenii care mă iubesc dar asta nu înseamnă că nu mă voi purta cu ei exact așa cum merită, pe măsura gesturilor lor. Mulți nu se pricep așa bine la cuvinte dar știu sigur că atunci când un om vrea să exprime ce simte, o face până și prin cele mai insesizabile lucruri. Sunt mereu atentă dar nu-mi fac iluzii. Realitatea e în continuare mai frumoasă decât orice mi-aș fi putut imagina. Mă bucur că am ales să trăiesc și că am făcut-o în acest fel până acum. I will never take anything for granted pentru că tot ce am acum a fost obținut prin lupte și renunțări, chiar și sânge, lacrimi, nopți nedormite și poate ani de nefericire și întrebări fără răspuns. Sunt mai mult ca sigură că viața mea de acum înainte va fi și mai grozavă decât e acum. I will make it happen. Love is by my side.