Lectura și viața socială

Credits to V.D.

Nu știu ce înțeleg non-pasionații de cărți atunci când dau de un booklover… poate îl confundă cu un fel de fangirl și uneori, nu sunt prea departe de adevăr. Cărțile nu sunt o pasiune ca oricare alta sau cel puțin, eu nu cred că ar trebui să fie așa. Să citești ar trebui să fie un must pe întreaga durată a vieții.

Niciunul din prietenii mei cititori nu e genul de persoană care stă în casă și citește tot timpul. Majoritatea îmbină foarte bine petrecerile și o carte bună. Nu se exclud reciproc, mereu am încercat să dovedesc asta. Mereu am pus cărțile pe primul loc când a venit vorba de școală… Profesoara mea de română din generală m-a întrebat cum reușesc să îmbin utilul cu plăcutul, cum pot avea note bune la școală și să citesc mult în același timp. I-am spus că nu îmi fac niciodată temele și notele mele sunt strict pentru că sunt atentă în clasă. La fel e și acum. Nu mi-am mai făcut temele acasă din clasa a III-a. Dar acum cititul nu vine pe primul loc comparativ cu distracția. Nu aș refuza niciodată o ieșire în centrul vechi pe motiv că vreau să citesc. Citesc mult în weekend-uri și ies mult în timpul săptămânii iar lucrurile astea se împacă foarte bine. Nu înțeleg de ce unii oameni au mentalitatea – mai bine stai acasă să citești decât să ieși în club. Am fost judecată de pe ambele părți, ba că nu stau decât cu nasul în cărți, ba că ar trebui să nu mai ies atât de des în oraș. Citesc în medie 4-5 cărți pe lună, în jur de 50 de cărți pe an, e o constantă ce a rămas așa din 2010. Și am petrecut mult, mai ales după ce am intrat la liceu. Da, au fost perioade, luni de zile, în care n-am citit mare lucru, dar mereu revin la cărți.

La început eram uimită de acest lucru, și eu credeam că poate fi doar o fază, dar acum m-am convins. Uneori îmi permit să iau pauze mai lungi de la citit fără să am prea mari mustrări de conștiință. Înainte îmi era teamă că nu voi mai citi niciodată dar acum știu că nu e deloc așa, asta e diferența.

Motivele pentru care uneori renunț la citit? Viața socială, îmi place să mă afund în ea, în compania altor oameni, cum am făcut în iulie și august anul ăsta. Și plus, un fel de oboseală, o monotonie. Acum am revenit la treabă…

Vreau să subliniez doar faptul că e total decizia mea, că viața socială nu e niciodată un factor negativ, că e ok să lași o carte jos din mână pentru a petrece o noapte cu prietenii în oraș. Că poți fi un cititor la fel de pasionat și făcând în paralel lucruri fun în viața reală. Sunt mulți oameni care nu văd acest lucru și mă revoltă. Voi ce credeți? Și hai să nu creăm stereotipuri. O tipă care dansează pe o masă într-un club poate la fel de bine să fie mai inteligentă, să fie mai citită, decât o altă tipă care stă liniștită și își vede de treaba ei. Cum judecați voi alți cititori, există vreo definiție anume?