Styxul lui Ahile

Nu noi sîntem creaţia zeilor, ci zeii sînt creaţia noastră. […] I-am născut, murind noi. I-am născocit pentru a le da ceea ce nouă ne-a fost refuzat. N-am de ce să-i implor şi să le cer îndurare cîtă vreme ei se hrănesc continuu din moartea noastră. Ospeţele Olimpului se ţin peste oase albite de soare şi de ploi. Fiecare moarte a hrănit liniştea zeilor. Ei ne datorează totul, deoarece nemurirea lor se bizuie pe moartea noastră. Ei nu sînt începutul, ci urmarea venirii noastre pe lume. Sînt un suspin, privirea întoarsă spre moartea care va lovi stîncile de pe ţărm şi după ce noi n-o vom mai vedea. Zeii trebuie să ne fie recunoscători că există. Nemurirea noastră sau nefiinţa noastră i-ar omorî pe ei. (Mitologii Subiective)

Unii l-ar putea acuza pe Maestru de eretism, eu cred că, chiar dacă a trecut prin asta, aşa ca mulţi dintre oamenii ce sîntem, a depăşit şi a înţeles mult mai mult. Nu degeaba şi-a intitulat cuvintele din cea carte, Mitologii Subiective….

Dar veţi vedea. Cînd vor obosi statuile, vor obosi şi zeii… (Mitologii Subiective)

Dar îmi par mai mult…  cuvintele sale, mai degrabă obiective… Atît de clare! Un simţ al desfăşurării evenimentelor, al perceperii povestirilor acelor antici, mai acut, mai cert şi mai inteligent, puţini au aflat deja.

Călcîiul vulnerabil i-a dat lui Ahile şi o posibilitate de a-şi explica trufia. (Mitologii Subiective)

Dar ştia Ahile?

Ahile e un zeu cu o rană omenească Prin contactul cu apa Styxului, el a fost înveşmîntat la naştere cu o armură nevăzută. Apa morţii l-a tămăduit de frica morţii, cu excepţia călcîiului rămas temător şi fragil. Fără această rană însă nimbul său ar păli. Pe cine ar mai impresiona un Ahile total invulnerabil? Rana sa e cea care îl apropie de noi şi îi acordă dreptul la glorie. […](Mitologii Subiective)

Dar ştia Ahile?

Un Ahile imun la orice pericol nu şi-ar justifica nici curajul. Ar fi, sub zidurile Troiei, o simplă maşină de luptă care nu riscă nimic. Riscul său e acest călcîi care constituie şi umanitatea lui, pentru că, în clipa morţii, orgoliul său nemăsurat poate să fie încă o dată sfidător. Acum, la adresa zeilor care l-au părăsit şi cărora ar fi în stare să le arunce în faţă vorbele cele mai grele… (Mitologii Subiective)

Dar ştia Ahile?

Am căutat încolo şi încoace, acolo şi aici, am întrebat pictori şi scriitori, actori, şi nici măcar Pindar nu mi-a răspuns sigur, toţi… Nu ştiu, chiar nu ştiu de Achile ştia despre călcîiul său, poate doar Thétis, dar ea nu mai vorbeşte acum, căci secretul e dezvăluit deja, iar fiul ei plecat…

Doar Styxul bănuie şi luptă şi se zbate pentru a rupe malurile cu furie neputincioasă …

În valurile lui s-a cufundat călcîiul săgetat de Paris, şi doar Apollo ştie de ce…

Ahile se întreabă încă…

de Mirella