Cărți de duzină vs. cărți unice
Ce face o carte să fie “de duzină”? Dar unică?
Uneori mă deranjează când aud oameni spunând despre niște cărți pe care eu le consideram ca făcând parte din a doua categorie de mai sus, opusul. Cu alte cuvinte, aș vrea să dezbat puțin ce înseamnă una și cealaltă pentru mine.
O carte de duzină este una care împarte același subiect cu multe altele, și nu numai atât. Împarte deseori și același gen de poveste, bazat pe aceeași structură, poate aceeași miză chiar. Ideile mai multor cărți din acest gen sunt pur și simplu greu de separat, fiind foarte, foarte asemănătoare. Exemple concrete ar fi foarte mult dintre cărțile YA/Fantasy pe care le-am citit, dar nu chiar toate ci următoarele: seria Casa Nopții din care am citit primele șapte volume înainte să-mi dau seama că această serie e lipsită de orice profunzime dar mai ales de originalitate; probabil am continuat să o citesc căzând în capcana de a mă obișnui cu personajele și povestea și fiind curioasă în legătură cu firul narativ. Un alt exemplu este seria Altfel de îngeri din care am citit primele două volume sau chiar și Academia Vampirilor sau Georgina Kincaid (pe care le-am citit în întregime) sau trilogia Forțele Răului Absolut sau Blestemul focului (cel mai bun exemplu pe care-l știu pentru “carte de duzină”) sau Cele treisprezece motive. Nu doar că romanele de duzină nu au pic de originalitate și iau idei din stânga și din dreapta, neaducând nimic nou nici ca poveste dar mai ales, nici ca limbaj… acestora le mai lipsește și sensul, de cele mai multe ori. DA, poate exista realism în orice tip de literatură. Am făcut n-șpe mii de posturi în legătură cu ce înseamnă acest realism pentru mine, cheia spre orice lectură reușită – după părerea mea. Cărțile enumerate mai sus și multe altele au toate aceste caracteristici. Sunt doar catchy, ca o melodie de Inna. Sună bine pentru ureche o vreme, s-ar putea să te țină captiv între paginile lor dar de fapt, nu valorează absolut nimic. “O tânără timidă ajunge la o școală nouă și descoperă că are puteri magice”. Unde am mai auzit eu chestia asta? A, DA. PESTE TOT.
Trebuie menționat însă faptul că nu toate romanele proaste sunt neapărat și de duzină. Cine a spus că originalitatea nu poate fi și aplicată într-un mod greșit, neplăcut? Și de asemenea, nu toate romanele de duzină sunt proaste. Unele sunt entertaining, cum ar fi de exemplu trilogia The Selection de Kiera Cass. Dar asta nu înseamnă că au vreo valoare literară. Aceasta este definiția romanelor de duzină: fără valoare literară, fără să îmbunătățească în vreun fel viața cuiva (înafară de micul avantaj de a fi catchy, deseori), fără să aducă ceva nou pe piață, care să inspire pe cineva.
O carte care nu este de duzină sau care este, să spunem, unică, constă în… bineînțeles, opusul cărților de duzină, adică valoare literară, originalitate, importanță. Acum, despre această valoare literară atât de controversată nu pot decât să mă repet și să spun că ea înseamnă aducerea unui plus în viața cititorului, un adaos de informații utile în viața de zi cu zi, vreo revelație sau mai știu eu ce. Adică, în mod clar nu sunt doar pentru entertainment sau trecerea timpului și de obicei, sunt cărți care se citesc mai greu, căci limbajul trebuie aprofundat. De asemenea, stilul povestirii ascunde multe metafore, lucruri pe care trebuie să le înțelegi singur, pe când cărțile de duzină îți dau totul mură-n gură.
O carte care nu este de duzină poate fi și foarte populară (cum ar fi, să zicem, Sub aceeași stea, care are o oarecare profunzime) căci nu toți consumatorii de lectură sunt orbi, spiritual firește. Aș mai vrea să menționez, de asemenea, că nu doar cărțile YA/Fantasy pot fi considerate de duzină ci, în mod special, cărțile de self-help sau cele non-fictive, care se îndreaptă tot spre acest departament într-o oarecare măsură (nu mă pot pronunța fiindcă nu am citit așa ceva dar îmi vine în minte numele Mihaelei Rădulescu). Mi-e groază când mă gândesc că romanele pentru copii, în mare parte, sunt mai originale decât cele pentru adolescenți. Adică un adolescent e mai naiv decât un copil, în ochii autorilor de peste ocean? În fine, nu vreau să generalizez, e doar o observație personală.
Revenind la subiect, probabil că o mare parte dintre autorii contemporani se duc în prima categorie deoarece scrisul (și mai ales, publicatul) e o activitate foarte ușor de desfășurat în zilele noastre spre diferență de vremea în care trăia Charles Dickens, să zicem. Publicitatea joacă și ea un rol imens. Pentru mine, un roman care nu e de duzină poate fi orice carte care nu e YA/Fantasy (nu știu, poate că s-au epuizat subiectele de scris, poate că pur și simplu e greu să nu te lași influențat de cititorii care cumpără orbește orice carte/serie datorită copertelor strălucitoare și a descrierii captivante); am spus că mai pot fi și cărți din alte genuri care să fie de duzină dar totuși insist că în genul YA/Fantasy, acestea predomină.
Mergând și mai departe, o carte care nu e de duzină iese în evidență prin multe alte feluri, decât coperta și descrierea. De cele mai multe ori, în legătură cu cărțile care merită citite, apar multe dispute și cititorii se împart în două tabere. Eu pot să deosebesc foarte ușor o carte pe care o consider valoroasă și opusul acesteia, dacă doar îmi arunc ochii atât peste descriere și opinia publică, cât și printre paginile sale. Poate sună puțin superficial, dar niciodată nu m-am înșelat în privința unei cărți. Am încercat totuși să pun în cuvinte criteriile după care mă iau când fac această deosebire. Vreau doar să atrag atenția asupra faptului că dacă mai multe cărți contemporane vorbesc despre sex și droguri, asta nu înseamnă că sunt de duzină. Asta nu spune de fapt nimic despre poveste sau stilul autorului și avem parte de foarte multe stiluri de scriere și amprente personale în zilele noastre.
Trebuie să recunosc că și eu citesc uneori romane de duzină, din dorința de a citi ceva ușor, distractiv și drăgălaș. Niciodată când chiar vreau să mă pierd într-o lectură. Eu cred că trebuie să existe un echilibru între cele două categorii, dacă nu chiar, cel al cărților cu adevărat valoroase să predomine.
Aceasta este opinia mea. Dacă voi aveți definiții diferite pentru cele două categorii, vă invit să vi le exprimați într-un comentariu :)
newest »
Cineva a zis odata ca valoarea unui obiect e data de importanta lui pentru un individ. Poate o carte "unica" pentru tine nu valoreaza 1 ban pt...altcineva. Hai sa lasam invataturile pt cartile de specialitate si sa nu le tot cautam in cele destinate entertainment-ului. Scopul lor e sa te faca sa mai uiti de viata ta cotidiana iar daca pt cateva ore reusesc, atunci cu siguranta merita citite si apreciate. :)
Tocmai asta spuneam, ca nu e asa. Vorbeam la general in articol dar totusi cred ca e important ca un cititor sa vada diferenta dintre cele doua categorii chiar daca i-a placut sau nu o anumita carte. Cum adica sa lasam invataturile pentru cartile de specialitate? Asta a fost scopul initial al cartilor, sa duca mai departe cunostintele acumulate de autor.
Mai, eu nu stiu vreun autor care sa fi fost zugravit pe biserica, de sfant intelept ce era, asa ca prefer sa invat din manuale.
Un cititor ar trebui sa aiba incredere in propriile instincte si sa-si satisfaca propriile placeri literare. Daca pe cineva il coafeaza benzile desenate cu Garfield si le considera al mai tare shit de la rahatul cu perje incoace, PERFECT! Fiecare sa se simta bine si cu totii sa ne simtem bine in grup, zic! :)
Nu intelegi ideea. Eu sunt de acord cu acest lucru, ca anumite carti pur si simplu fac placere cititorului si nu trebuie sa judecam lecturile nimanui insa eu spuneam ca aceste carti, din care nu se pot deduce lucruri utile pentru societate, se numesc "de duzina". Am specificat ca nu e o problema ca aceste carti sa fie citite insa nu acesta este rolul adevarat al literaturii si AR FI BINE (deci e un sfat, nu o regula) ca un cititor sa se indrepte si spre cele din genul util.
Sunt eu mai 'miserupist' de felul meu dar inteleg la care usa bati. Ce ma pisca pe mine e gandacul impartitor, ala de imparte cartile in 2 categorii: bibelouri de biblioteca si material inflamabil pt iernile geroase. Ce daca din benzile desenate cu Garfield(gen!) nu putem deduce cum a fost creat universul? Hai sa deducem ca unele pisici is lenese, majoritatea is obeze si zilele de luni nu plac nimanui, om sau animal. Pe romaneste: hai sa acumulam din orice cate ceva pana ni se umple bagajul #1, inainte sa trecem la al 2-lea. Ar cam fi bine(sfat, nu regula) si ca fiecare sa faca ce vrea el mai mult, fara sa se intereseze de parerile, sugestiile si ingrijorarile celor din jur. In fond, unii au doar o viata. Sa si-o petreaca cum vor, zic! ;)
Cred a Adrian se referea la faptul ca daca vrei sa inveti/aprofundezi un anumit lucru, te duci la cartile de specialitate, la cele de nonfictiune. Cartile de duzina (urat cuvant, in viziunea mea) sunt menite a te relaxa. Si, daca se mai intampla sa inveti ceva din ele (chestii minore), foarte bine. La fel e si in cazul clasicilor. Dar, sincer, daca ajung seara acasa, obosit dupa o zi de munca, prefer un autor de duzina, care sa ma relaxeze si sa nu imi ceara prea multe, sa nu vrea sa imi pun mintea la contributie. Vreau sa fie ca un film simplu, ca un serial de comedie.In ceea ce ii priveste pe clasici, cred ca lucrurile sunt putin diferite. Nu poti citi un Kafka sau un Dostoievski la culcare, nu ai pricepe nimic. Si ca tot veni vorba de autorii astia, zi-mi si mie, printr-o comparatie, ce invataturi poti trage dintr-un roman de Dickens si NU poti trage din seria Harry Potter, de pilda, care, stim cu totii, tot in categoria "duzinelor" e varata.
Ca sa nu mai vorbim de faptul ca multi autori clasici scriau romane-mamut fiindca erau platiti la numarul de pagini. Si uneori se vede in descrierile si dialogurile stufoase si inutile. Si, culmea, imi plac si romanele clasice, si cele de duzina, si YA-urile, si alea pentru copii, si cele detectiviste (care, again, sunt de duzina...). Cred ca fiecare ar trebui sa citeasca ce doreste, cand si cum doreste, fara sa fie stigmatizat. 12 ani de zile, la scoala, suntem obligati sa citim ce vor altii. Haideti sa ne bucura de lecturile de duzina, fara sa aruncam cu pietre in ele cand ne "maturizam" (din toate punctele de vedere) - pentru ca asta e un alt lucru pe care il urasc: de ce sa te apuci sa razi de TINE privind in urma la cartile/serile/autorii care iti placeau? Sunt etape si etape in viata unui om, e normal ca gusturile sa ni se schimbe, dar nu cred ca e necesar (asa cum am vazur in ultima vreme pe goodreads) sa te intorci si sa dai un rating prost unei carti care acum cativa ani ti-a placut...
MULTUMESC, Shauki, ca ai tradus( :D :D :D ) ce am vrut eu sa zic!
