Portret de actor

Nicodim Ungureanu în repetițiile de la Coada.Nicodim Ungureanu este Fleming. Flemig este un personaj din Coada, spectacolul de la Teatrul Bulandra pe care îl vom lansa oficial în septembrie. Fleming este prost. O spune chiar și el într-o replică memorabilă: - Tu crezi că sunt atât de prost încât să nu-mi dau seama cât de prost sunt? Faptul că este prost nu rămîne izolat. Prostia îl face suspicios și îl lipsește total de umor ceea ce îl face comic. Fleming este ciuca bătăilor celor care stau la coadă ca să prindă locul întâi. Nimeni nu le-a spus că locul întâi nu există. Dacă ar fi știut, n-ar mai fi existat acest text fabulos al lui Israel Horovitz care s-a memtamorfozat în povestea noastră de la Bulandra. Cine suntem noi? Noi suntem teatru. Observați vă rog că nu am accentuat. Am spus, noi suntem teatru, nu teatrul. Închid paranteza. 
Nicodim Ungureanu nu e prost. Slavă Domnului, ca să joci proști trebuie să fii deștept. Are un zâmbet fermecător combinat cu o căutătură melancolică care vine din fizionomia lui cu ochi înclinați usor către marginile de sus ale pomeților. Câteodată, mleancolia se transformă în tristețe, dar nu pentru mult timp. Nicodim poate interveni grosolan în propria fizinomie revelând adevărata lui natură: aceea de golan de port, fermecător și inteligent, șmecher și sensibil, un hamal care între două transporturi își acordă timp pentru contemplare.
Întotdeauna am crezut că meseriile cu flux de producție inconstant sunt ale celor înclinați spre filosofie. Un ospătar n-are timp să se decupleze. Nicodim Ungureanu observă lumea într-un stil propriu care conduce la concluzii brutale exprimate ca atare. Dacă rămâi la suprafața acestor manifestări grosolane riști să ratezi omul. Ceea ce ar fi păcat. Fotografia asta îl surprinde într-o pauză de repetiție. Mi-a plăcut zâmbetul și faptul că privirea nu vede obiectivul lăsându-l pe privitor să interpreteze. 
Ce am învățat de la Nicodim? Că niciodată nu e prea mult să mai faci o dată. L-am admirat sincer pentru entuziasmul și tenacitatea cu care la sfârșitul fiecărei repetiții de vreo cinci intense ore mă provoca la încă "una mică" cu scena noastră. Apoi, știe ceea ce noi numim în teatru "să încasezi". Fața ta să exprime ceea ce spui când nu spui. Reacția ta la partener. Tu, ca oglindă a vorbelor. Sau ca zid. Sau ca groapă. Se spune că teatrul e mai mult când asculți. Acolo nu poți minți. Nicodim ascultă bine în teatru chiar dacă ratează adesea misiunea asta în cotidian. Am învățat mult de la "ascultările" lui. Credeți-mă, vă veți bucura să-l vedeți la Bulandra, din septembrie. Pe unii i-am văzut râzând în hohote.