ITP

Sînt la volan şi văd un banner: ITP LA CEL MAI REDUS PREŢ. Îmi dau seama că am fix două ore jumătate libere, ca să-mi rezolv problema inspecţiei tehnice periodice a maşinii mele, care urma să-mi expire într-o săptămînă. Hai, să aflu măcar care-i treaba, îmi zic. S-o iau din timp, să n-am surprize. Găsesc imediat staţia ITP. Intru într-o curte străjuită de trei cîini boschetari. Opresc lîngă o hală uriaşă în care se fac inspecţiile. Cobor precaut, însă cîinii sînt mai prietenoşi decît mă temeam. 

– Ce faceţi, măi frumoşilor? îi întreb, ca să mă conving că pot purta o conversaţie civilizată cu ei.
Ei îmi fac semn că se poate, dînd voios din coadă. În jur, nici ţipenie de om. Strig:
– Bună dimineaţa!

Îmi răspunde ecoul din hală. Înaintez de lungul liniei de inspecţie şi, chiar în capăt, pe un gemuleţ, îl văd pe dom’ inginer, moţăind cu o ţigară în colţul gurii. Abia cînd ciocănesc la uşă şi intru, tresare şi mă întreabă:
– În ce problemă?
„Ghici?”, îmi vine să-i răspund. Ce altceva puteam căuta într-o staţie ITP decît să-mi fac ITP-ul? Dar mă abţin şi-i rezolv dilema. 
– E nevoie de o programare sau se poate acum? îmi exprim eu curiozitatea.
– S-ar putea şi acum, dar nu vreţi să veniţi mai după amiază? 
– Aş cam vrea acum, că am vreo două ore libere. Dar ce, durează mult?
– Nu. Douj’ de minute, dar e mai complicat acu’, dimineaţa. Tre’ să aveţi noroc, să se deschidă fişa de la RAR… Poate să dureze şi o juma de oră… Apoi, e posibil să mai apară omu’ de la RAR, îmi face el cu ochiul.

Nu înţeleg nimic. Îmi asum riscurile aşteptării, insist să fac ITP-ul acum. Am timp, chiar şi dacă se deschide greu fişa de la RAR. Dom’ inginer dă din mînă a lehamite, se duce la calculator, iar fişa se deschide într-un minut. Îmi spune că am mare noroc. Apoi iese şi-mi inspectează din ochi maşina. 
– Sigur vreţi acum şi nu după amiază? Sigur nu aveţi probleme la ea? Că eu, dacă o bag pe linie, nu vă mai pot face nimic. Vine şi omu’ de la RAR… Uite-l, mi-l arată într-o direcţie imaginară, vine şi chiar nu mai pot face nimic-nimic. 
– Maşina mea e practic nouă. Hai să-ncepem.
– Aşa spuneţi toţi, dă el din mînă a lehamite, din nou. Eu v-am zis!

Pun maşina pe linie şi începe inspecţia. Dom’ inginer desface capota, bagă capul în motorul meu cu ţigara în gură şi verifică minuţios felurite piese, felurite serii ale lor. Pufneşte a necaz. Se bagă sub maşină cu o lanternă, verifică mult şi bine şi iar pufneşte a necaz.
– Merge strună, îmi spune el, dezamăgit, din tunelul de sub maşină.
Între timp, îi apare un ajutor care-mi testează noxele de la ţeava de eşapament. Spune şi el, cumva tot înciudat parcă, întorcînd cuţitul în rană:
– Dom’ inginer, asta-i maşină bună.

Verifică roţile, echilibrul, frîna. Totul fără cusur. Trec la lumini. Nici aici vreo problemă, doar că „faza scurtă bate cu vreo doi milimetri mai jos”, dar dom’ inginer îmi face cu ochiul că lasă asta de la el. Trec de toate testele şi îmi semideschide uşa spre libertate. Îl urmez în cămăruţa lui. Primesc un bon de 100 de lei pe care trebuie să-l plătesc într-o laterală. Plătesc, mă întorc cu chitanţa, gata să-mi iau zborul. Îl găsesc pe dom’ inginer radiind de fericire:

– Ce v-am spus eu, dom’le? Eu v-am întrebat de la început dacă maşina e în regulă… Ia urcaţi la volan.
Urc, fără să înţeleg de ce. Mă pune să apăs pe frînă.
– Ei, aţi văzut?!

Nu văd nimic. Îmi explică el victorios că unul dintre cele 9 beculeţe din spate, care se aprind ca bradul de Crăciun cînd apăs pe frînă, nu merge. Îi scăpase iniţial asta. Îl întreb dacă nu putem înlocui becul, plătesc cît face şi cu asta basta. El îmi şopteşte că nici vorbă, trebuie să merg într-un service autorizat şi să-mi fac programare pentru a doua zi. Dar să mai aştept „oleacă”, să mai vedem. Cît aştept fără să ştiu ce, în două minute, mă duc şi cumpăr un beculeţ de la o benzinărie alăturată, care costă un leu. După jumătate de oră, cu gesturi tainice, să fim atenţi, dom’ inginer îmi înlocuieşte beculeţul cam în 30 de secunde şi-mi mai dă un bon de 50 de lei, spunîndu-mi cît de norocos sînt, că a plecat omu’ de la RAR. Acum, numai să am noroc să nu se închidă fişa de la RAR, că trebuie să luăm totul de la capăt, a doua zi, cu programare. 

Plătesc bonul, mă întorc şi îl găsesc pe dom inginer şi mai fericit, cu extinctorul de la maşină în mînă. N-are ce să fie. Ştiu că l-am cumpărat anul trecut şi că are garanţie trei ani (verificasem recent). Numai că dom’ inginer mă pune să mă uit la data expirării. E cam ştersă.
– Nu se vede bine. Demonstraţi-mi că aveţi un extinctor valabil. 

Îi arăt unde scrie limpede că-i valabil trei ani şi încerc să-l conving că şi pe locul înscris cu tuş şters se întrevede un 2016. Nu-l conving, el nu vede aşa ceva. Să-mi cumpăr eu un extinctor autorizat şi să vin mîine după amiază, la programare, dar să fiu sigur că maşina mea n-are probleme.

Cedez nervos, îi strecor în mînă 50 de lei, iar el vede brusc data înscrisă cu tuş şters. Îmi închide fişa, îmi pune ştampila izbăvitoare pe certificat, îmi spune cît de norocos am fost, apoi, la ieşire, îmi dă o carte de vizită:
– Dacă mai aveţi prieteni cu probleme la maşină, să vină la mine. Dar să dea un telefon înainte, să nu vină dimineaţa, cînd poate să apară omu’ de la RAR. 

Bag viteză. Deja îmi expiraseră cele două ore jumătate libere. 

din http://suplimentuldecultura.ro/index/continutArticolNrIdent/Rubrici/9305