Dragă Sinucidere. 3

3.
Tati, prea mult mi-ai vorbit,ajunge, de acum o să-ți vorbesc eu.Nu-n vis, ci chiar pe bune.
Și ți-o spun neted din capul locului:oricât de mult iubesc sinuciderea ta,nu mă voi sinucide.
Oricât de tehnicoloră e moartea,oricât de frumoși am arăta amândoiîn filmul cu sinuciderile noastre regizat
de însuși ăla, oricâtă poezie pură e-n manualele de suicidologie –nu mă voi sinucide.
Mi-am tăiat și eu brațele cu lama,am pe ele mai multe cicatrice decât poze cu noi doi, sau numai cu tine.
Am băut alcool metilic cu cana,sperând îngrozit să mor direct,să nu mă trezesc a doua zi orb.
Crezi că eu nu știu cât de dulce se adâncește lama în carnea antebrațului, coborând tot mai mult
în făgașele mustoase de sânge prin care va trece împroșcând totul carul cu roți aurite al lui Dumnezeu?
Crezi că nu văd cum cicatricele se fac luminoase ca niște copii răsfățațiatunci când mă gândesc la tine?
Am invidiat, invidiez încă până la leșinmorții atât de cufundați în liniștea lor că-s niște trandafiri mirosindu-se pe ei înșiși.
Însă, tati, trandafirii-s fără de ce,ei înfloresc așa cum oamenii se sinucid.N-au altă soluție. Cum nici eu n-am:             După ce ți-am tăiat frânghia din jurul gâtului,tu n-aveai de dat ochii decât cu mine.Eu am de dat ochii cu Sebastian.
Iar acum, singur printre trandafirii tăi,tu n-ai de dat ochii decât cu Dumnezeu.Pe când eu am de dat ochii cu Sebastian.
Așa că înțelege și iartă, tati – nu mă voi sinucide.(Și abia asta-i, de fapt, o sinucidere.)