O întîmplare ireală

În scurt timp o să-mi apară romanul Trimisul nostru special într-o nouă ediţie, în colecţia Top 10+ de la Polirom. Îl recitesc ca să mai pescuiesc felurite greşeli. Şi dau peste o scenă pe care mulţi mi-au reproşat-o ca fiind cam trasă de păr. Numai că eu mă folosisem de o poveste 100% reală, cu martor, din categoria întîmplărilor pe care numai viaţa ţi le poate oferi, lăsînd mută imaginaţia:

În studenţie, aveam o prietenă care lucra la un cabinet de homeopatie. Spre sfîrşitul programului de lucru, m-am dus să ne întîlnim acolo. Apăruse ceva în ultima clipă, nu mai ţin minte ce anume. Cert e că trebuia să mai aştept vreo juma de oră într-un soi de secretariat, unde mai era, după cum mi-am închipuit, fetiţa medicului. Cînd am rămas singuri, a făcut vreo cîţiva paşi nehotărîţi prin încăpere şi s-a aşezat după birou, fără să mă bage în seamă. Scria-desena ceva pe o foaie de hîrtie, părînd extrem de concentrată. Pe de o parte, mi s-a părut foarte drăguţ ca fetiţa să aibă propriul hălăţel alb, ca de medic, pe de alta, nu m-am putut abţine să nu mă gîndesc cum o manipulează taică-su, încă de la o vîrstă fragedă, să ajungă ca şi el. De plictiseală, am încercat să înnod un fir de discuţie. Am întrebat-o dacă şi-a făcut temele pe a doua zi. Nu mi-a răspuns, şi-a băgat faţa şi mai mult în foia de hîrtie. M-am dus şi i-am strecurat alături de mînă o bomboană pe care o aveam în buzunar. Nici nu s-a uitat. Am întrebat-o care-s desenele ei animate favorite. M-a ignorat ca şi cum nu existam. Treaba ei, mi-am zis. Mie-mi plac copiii şi, dacă ar fi fost mai comunicativă, probabil că aş fi apucat-o cu palmele de subsuoară şi aş fi ridicat-o cu capul pînă în tavan, cum am eu obiceiul să fac cu toţi ţîncii. N-am insistat, spre marele meu noroc.

Pe stradă, după ce-am ieşit, am aflat că fetiţa era, de fapt, o soră medicală de vreo 24 de ani. Pe scurt, o femeie pitic.