Traian T. Coșovei, 28.11.1954 - 1.01.2014. Un portret îndrăgostit de Mircea Cărtărescu

[Ion Stratan - Florin Iaru - Traian T. Coșovei - Mircea Cărtărescu. Foto: Tudor Jebeleanu] 


[excerpte din Jurnalul lui M.C.]

„7 sept. [1994]. 1,2,3, sau... a lui Coșovei. O, basm frumos...”

„30 dec. [2002]. „Traian e un personaj și trebuia să ajungă într-o carte (ai senzația că e același înăuntru și-n afara cărții Ștefaniei, perfect identic cu el însuși). Dar eu nu sunt nimic. Sunt o bucată decupată din peisaj. Traian trăiește, cu toate stereotipurile lui de insectă sau de Pierrot. E el însuși, e altfel decât oricine altcineva. Închis în clipă ca-ntr-o boabă de elektron, dar viu. Ca Omul de Tinichea poate, dar la fel de curat interior. Despre mine nu se poate și nu se va putea spune nimic. Traian își plimbă pe ici-colo propria lui legendă ca pe un afiș publicitar, e omul-sandvici al propriei lui vieți, dar afișele mele sunt goale. [...] Mi-a lăsat gura apă, ca bețivului care n-are voie să bea, după nebuniile lui Traian. Aș fi vrut să am eu closetul lui cu telecomandă, să fi pus eu, într-o noapte de chef orb, ceasul meu de aur în jurul peștelui împuțit. [...] Numai să trăiesc, să ființez cu adevărat, să fiu cineva, fără efort, așa cum Traian, cum e el, a fost întotdeauna. Dar nu poți avea totul nici măcar când ești făcut să nu ai nimic. Pe el îl știe afurisitul lui de cartier, lucru mai minunat decât să te știe Europa”.    

„29 dec. [2010]. Aerostate plângând a lui don Traian. [...] Cartea lui Traian m-a emoționat adânc, ca tot ce ține de omul ăsta pe care, în îndepărtata noastră tinerețe, l-am iubit ca pe nimeni altul. În fiecare dimineață mă trezeam cu bucuria gândului că aveam să ne vedem, să batem iar orașul împreună, să croim iar la planuri literare din cuțite și pahară.”