Daţi-ne, bă, lumină!

Nouă ne place lumina, ne minunăm şi ne bucurăm de ea ca proştii, încă de cînd străbunii noştri au căzut din copac, au pierdut coada, au învăţat mersul biped şi-au halit prima carne pe grătar în jurul focului, la peşteră. Suportăm multă lumină, niciodată nu ne e de-ajuns. De Sărbători, vrem multă, multă, atît de multă încît să ne orbească.

Daţi-ne, bă, lumină! Bateţi-vă, bă, care dintre voi e în stare să aprindă mai puternic întunericul, să ne dea mai multă lumină: milioane de leduri chinezeşti, zeci de mii de kilometri de fire, maţe electrice împrăştiate prin tot oraşul, sute de ore cu focuri de artificii care să ne spargă urechile şi să ne lăcrimeze ochii.

Vrem mai multă lumină. Vrem brazi, Moş Crăciuni, crăciuniţe, magi, oiţe, măgăruşi, Iisuşi în copaie şi Maici ale Domnului din plastic. Dar să fie bine luminaţi. În totate culorile. Să aibă leduri. Să clipească. Vrem să ne facem poze cu celularul la luminile voastre. Vrem să strigăm „uau” la becuri cînd ieşim de la serviciu, cînd ne plimbăm de mînă, cînd mergem ori venim de la mall, cînd aşteptăm ultimul tramvai. Vrem să ne ridicăm copiii îţi braţe, să le spunem: „Ce-i acolo, tati? Beculeţul? Da, tati, beculeţul! Uite beculeţul. Zi şi tu: be-cu-le-ţul”. Iar copiii să rîdă la el, apoi la noi, să arate cu degetul şi să îngaime: „Be-cu-le-su! Be-cu-le-su!”.

Vrem să scoatem capul de pe geamul maşinii şi să urlăm „Iuhuuuu”, cu gura căscată la instalaţii. Vrem jocuri de laser să lumineze bezna precum săbiile Jedi. Vrem să ne sărutăm apăsat, ca pentru totdeauna, să ne pipăim cu mănuşile pe mînă, prin geacă şi pulover, sub brăduţii voştri sclipitori. Vrem amintiri pe viaţă, epice, de sub ghirlandele voastre, de sub văpaia artificiilor voastre.

Vrem o poză luminoasă pentru Facebook cu copilul Iisus şi cu Maica Domnului din faţa Primăriei. Vrem să ne-aducem părinţii bătrîni de la ţară, să le arătăm poleiala din copaci, covorul de leduri care ne acoperă cînd mergem pe stradă şi să-i întrebăm: „Aţi văzut vreodată ceva mai frumos?” Vrem să ieşim la balcoane şi să-i strigăm pe cei dragi: „Veniţi repede-repede la artificii”. Vrem să ne-adunăm muşuroi în centru sub luminile voastre, să desfacem şampanie, să ne îmbrăţişăm şi să ne pupăm cu mulţimea ca şi cum ne-am iubi.

Vrem să ne îmbătăm cu lumină şi-apoi să ne distrăm de toţi banii. Pentru că vin Sărbătorile şi vrem să uităm. Orice. Totul.

Cumpăraţi-ne, bă, lumină, multă lumină. Dar să fie artificială, că aia naturală nu ne place, nu ne minunează, nu ne bucură, nu ne face să vă votăm. Daţi-ne, bă, leduri, beculeţe, maţe electrice, brazi, Moş Crăciuni, crăciuniţe, magi, oiţe, măgăruşi, Iisuşi în copaie şi Maici ale Domnului din plastic, ghirlande şi artificii – niciodată nu sînt de-ajuns –, pentru că aşa vrem noi, pentru că nouă ne place lumina şi ne bucurăm de ea ca proştii. Daţi-ne multă lumină, pînă cade curentul din instalaţii, pînă se sting ultima scînteie, ultimul fir de fum alb, ultimul ecou de artificii, iar în urmă rămîne neantul.