Luaţi briciul din mîna maimuţei!

Cred sincer că am norocul să mă fi născut într-un popor – e drept, bezmetic, peste care istoria a intrat uneori cu buldozerul – însă cu o admirabilă justificare estetică, continuu generator al unor poveşti spectaculoase, al unor oameni de poveste. În plus, mai cred că am norocul să trăiesc într-o vreme cînd din ce în ce mai mulţi români sînt preocupaţi dacă nu de etică, măcar de o oarecare normalitate. Dintre aceştia, mă bucur să fiu contemporan cu o seamă de concetăţeni din domeniul culturii care-mi par că au tot timpul busola la ei, că niciun magnetism creat artificial nu le poate afecta direcţia nordului. În primul rînd, lor le adresez aceste rînduri.

Cu toţii ştiţi prea bine cum cîte o maimuţă căzută accidental din arborele genealogic mimează mersul biped, normalitatea, pînă se caţără într-o funcţie publică. Apoi, după ce se învîrteşte de cîteva ori cu scaunul ergonomic din biroul luxos, o ia cu ameţeală şi se autoproclamă regele junglei. În scurt timp, orice umbră de pe perete, orice creangă care bate în fereastra încăperii i se pare un atentat la teritoriul ocupat. Şi, brusc, maimuţa îşi smulge hainele de pe ea, se loveşte cu pumnul în piept şi pune mîna pe brici. Sau încearcă să emită comunicate de presă mai tăioase ca briciul.

Cu toţii aţi văzut comunicate venite de la birourile de presă ale unor instituţii gen CNC, USR ori ICR, care, prin limbajul şi atitudinea lor retrograde, le fac pe cele ale BOR să pară parfum proaspăt de primăvară. Însă recentul comunicat de presă trimis de ICR-ul domnului Marga către „Observator cultural”, prin care este înfierat scriitorul Filip Florian, depăşeşte orice putere de imaginaţie: unul dintre cei mai apreciaţi/traduşi/vînduţi autori contemporani români – pentru cîteva opinii personale, evident neimplicate politic –  este catalogat persoană care „bate cîmpii”, „sub pretenţia goală a omului de litere”, „cu nivel jalnic de cultură”, „personaj vizibil de carton”. Şi chiar să fi fost Filip Florian un român oarecare, cînd o instituţie a statului reacţionează în termeni atît de tăioşi contra opiniei unui cetăţean al ţării, te ia cu gheaţă pe şira spinării.

Pe de-o parte mă simt tentat să fac un apel nu disperat (cu sau fără ICR, Filip Florian există), ci normal: cineva care poate – şi există mulţi oameni care au cel puţin forţa de a crea o asemenea presiune – să ia briciul din mîna maimuţei. Pe de alta, sînt liniştit: mai devreme sau mai tîrziu, în lupta cu obsesiile ei, maimuţa va sfîrşi prin a se automutila cu propriul brici.