Libanul şi mâncarea

În timp ce ţările din jurul Libanului au parte de nisipuri peste nisipuri –şi petrol berechet –, Libanul are apă, are fructe, are legume… şi o bucătărieuimitoare.

Vorbeam cu Marcel cât eram pe acolo – de mâncare sigur vafi nevoie mereu, aşa că oamenii aceştia nu vor muri de foame.

Mai este însă un aspect – Libanul era şi când l-amvizitat noi, în noiembrie-decembrie 2023, înfiorător de scump. Din cauzainflaţiei, puteai plăti un preţ dimineaţa pentru ceva, iar seara se puteaschimba – aşa ne spuneau localnicii. Cam ca la noi în ’90.

Cu toate acestea, fiecare masă a meritat! Ştiu să gătească,bucătăria le este proaspătă şi savuroasă, iar ei se pricep să păstrezeechilibrul între gusturi.

Cu ce mâncăruri emblematice am rămas în suflet?

  Zaatar –amestecul de fructe uscate, condimente şi ierburi – se cam presară peste orice;continuu să îl mănânc cu ulei de măsline, aşa cum am fost învăţată să o fac.

  Mango –printre cele mai bune gustate de noi în lume… şi foarte dulci!

   

  În locul de lângă Cascada Jezzine unde-am mâncat nişte baghete fantastice cuusturoi am încercat şi fatayer foarte bun! Cultura mediteraneeană de mezzeîţi dă posibilitatea să încerci mai multe feluri la o masă. Iar aceste pâiniciumplute cu spanac sunt memorabile!

  Din Saida am plecat nu numai cu amintireacelui mai şocant (ca diferenţă culturală) loc din călătoria în Liban [piaţaoraşului], ci şi cu a unuia dintre cele mai bune rulouri cu falafel gustatevreodată, mai apoi cu prima întâlnire cu maamoul mad bi ashta, pe care ococ cu mare drag de atunci înainte.

  Printre cele mai delicioase îngheţate servitevreodată a fost în Liban… nu o dată! Însă de mult prea puţine ori… la câtde bune au fost! Nu m-am gândit că o îngheţată de avocado poate fi atât deplină ori una de cocos atât de bogată în gust. Pe de altă parte, surprinzătoareau fost şi aromele clasice de căpşune şi caise, care de mult îmi pierduserăsimpatia. Ei bine, mi-au recâştigat-o. Se poate şi aşa, în varianta „totulnatural”. Cel mai mult îmi voi aminti îngheţata de trandafir şi ashta,arhiprezenta cremă libaneză, cufundată în fistic. Dar ca cireaşă pe tort, sau,mai bine zis, măslină, a venit o îngheţată de labneh [iaurtul foartegras, potrivit chiar şi când luăm masa în oraş!]  – sărată, fistichie şi de neuitat.

  Vinetele murate, cu tot cu salatele  acompaniatoare. Mi-a părut de fiecare dată unpic rău că nu am putut mânca tot!

  Salata cu mango şi căpşune de la restaurantulhawaiian din Byblos – aici am încercat ceva nou, nu ne-a părut rău şi ne-amfăcut şi doi prieteni.

  Limonadele şi sucurile – poate nu atât demulte faţă de alte locuri din regiune, care nu au nici pe departe aceeaşicantitate şi varietate de fructe, însă aduse la un nivel de artă!

  Am pomenit de avocado mai sus. Rar mi-a fostdat să mănânc avocado mai mari şi mai cărnoşi. Sunt şi foarte versatili caingredient.

  Ca să închei cu ceva de-a dreptul deosebit,într-un loc cochet din Beirut am servit limonade de mango cu espresso. Dacă văsună interesant, au fost! :-)

 

Mâncarea în Liban seaseamănă cu ţara: pleci din locul tău natal ştiind că este spectaculoasă.Ajungi la faţa locului şi îţi dai seama că şi este. Poate că nu estespectaculosul în forma aşteptată de tine, însă îţi intră pentru totdeauna însuflet. ♥