(Alte) locuri de încercat în București

Unde probabil că „de încercat” poate fi lejer înlocuit cu „de gustat”/de exersat propria personalitate/de testat/de iubit/ de explorat/de pus pe listă.

Mie îmi place orașul vara. Nu mi se pare lenevos în ADN-ul lui fanariot, nici toropit la modul minulescian, ci scăldat într-o creativitate care vorbește, până la urmă, despre o realitate social economică pe care o traversăm cu toții: concediile se consumă în tranșe mai scurte, arareori succesive, așa că stăm mai mult prin oraș. Iar în oraș, pe căldură și nu numai, weekend-ul te cheamă cu brațe seducător demonice, ca o Kali dezbrăcată de Bollywood, dacă ai noroc (sau dacă știi unde să mergi). Câteodată, când rămân cu ochii lipiți de câte o ușă de pe Lascăr Catargiu sau când plec la vânătoare de dragoni prin București (favoritul meu e țintuit în armura lui de fier pe Aviatorilor), îmi dau seama că orașul ăsta, decrepit, duhnitor și doldora de contraste, e, totuși, teribil de frumos… Sigur, în hidoșenia lui baudleriană. Plus că are câteva locuri care, pentru mine, cel puțin, fac parte din șarmul local la care mă întorc cât de des se poate.

Cam pe-aici îmi place cum se vede/ simte/ trăiește Bucureștiul:

DeSoi, Piața Sfântul Ștefan nr.8. E chiar lângă 20 grams, despre care am mai scris. Nu se fac rezervări, au o masă lungă, care-mi amintește de Le Pain Quotidien (concept cu care eu m-am întâlnit prima oară la Bruxelles, cândva, prin Evul meu Mediu timpuriu) și am stat nu o dată la coadă, afară, la modul cât se poate de civilizat, ca să onorăm o tradiție – e unul din locurile noastre favorite de brunch. Mie, personal, îmi place „Omleta simplă și nu prea”, dar ceilalți membri ai familiei pariază pe „Vine vara” și pe „Waffles and then some”. Cafeaua e ca pentru sufletul meu negru, serviciul firesc și elegant, fără geană de faux pas.

2. Zilele astea trebuie să merg să văd vitrina lui Vlad, la Cărturești &Friends. Pentru că vitrina asta spune mereu o poveste (ca și locul, de altfel) și am aflat (de la Vlad, evident) că povestea din iulie e cu Kafka, lucru cumva perfect justificat – Kafka s-a născut pe 3 iulie 1883. De-atunci ne-a metamorfozat pe toți și continuă să ne facă să ne simțim gândaci de bucătărie sau inculpați în procese care sfârșesc prin a ne claustra definitiv în propriile coșmaruri. Noroc că vitrina și librăria unde vrăjitorește Vlad Niculescu sunt spațiu de visare, de conexiune literară, de intertext vizual care te invită să te plimbi (prin lume și prin capul tău) în deplină libertate umană.

3. Mai nou am un păcat… colecționist, în lipsa altui termen – târgul de weekend de la MȚR, Șoseaua Kiseleff 3. Nu e păcatul meu (nici original, nici originar), în sensul că am fost dusă acolo și, odată ajunsă, am dat de… porțelan, corali, paftale, ii adevărate (cu o lucrătură poezie care-mi amintește de străbunica mea și de cum urzea ea la război), lampadare, figurine de argint, fildeș și alabastru, tot soiul de pietre semiprețioase cu și fără monturi, ceainice, platouri, broșe cu camee… ați prins ideea. E peștera lui Ali Baba acolo. De cei 40 nu zic nimic, că nu știu.

Foto: Edz Norton pentru Unsplash

4. Un loc unde aștept să ajung, pentru că ne-am întâlnit doar la Mezanin Market până acum, e showroom-ul Veron, proaspăt reinventat, inclusiv în sensul unei adrese fixe. Am rochii superbe de la ei, în care mi-am făcut amintiri frumoase, care sunt impecabil croite, din materiale pe care-ți face plăcere să le scoți în lume. Mereu îmi spun că am prea mulți cercei, prea multe cărți, prea multe cești, prea multe rochii și mereu cad în păcatul lor. Poate că nici măcar nu e atât de rău. Ca s-o parafrazăm (adică s-o parafrazez, că sunt numai eu aici) pe Carrie Bradshaw (cea din anii 2000, de la începuturi), măcar de-aș ajunge the old woman who lived in her shoes. Sau, pe principiul unui meme care ne place Mariei și mie (ei îi place pentru că i se pare că mă reprezintă pe mine): Money comes and goes. Mine just… goes. I mean, where does it go? Is it coming back? Revenind la rochii, de la Veron am trei și nu-mi pare rău de niciuna, dimpotrivă, sper să tot am unde și când să le port, pentru că le simt parte din pielea mea publică. Adică îmi place un pic mai mult de mine în ele

Poză cu Marius, dintr-o
zi foarte fericită, la Zitrone, un alt loc despre care tebuie să scriu :-). Purtam rochia asta frumoasă, care acum mă așteaptă cuminte pe umeraș.

5. Dacă vreți să mâncați ceva bun într-un loc eminamente frumos, care arată ca și cum Mediterana ți s-a revărsat în farfurie și bucătăria olandeză se întinde fermecător de tentacular pe pereți, recomandarea mea e Sardin, Bulevardul Mircea Vodă 39H. Personal, votez cu gamberi A.O.P și cu affogato, dar sunt multe variante delicioase de explorat în meniu, iar locul e superb și, în același timp, lipsit de fițe și zorzoane, de tot repertoriul obositor al comercialului exacerbat.

Notă (mă rog, revenire asupra notei): nu am niciun Geschäft cu nimeni. Orașul ăsta are (și) locuri absolut fermecătoare. Îmi place să le povestesc.