Claudia Golea – Vară în Siam | Recenzie literară

vară în siam claudia golea

A venit momentul să citesc și ceea ce cred că este ultima carte autobiografică scrisă de Claudia, autoarea mea preferată. Desigur, am adorat Vară în Siam, precum și cărțile despre celelalte locuri îndepărtate unde a locuit autoarea. Singurul lucru de care îmi pare rău este că nu știu dacă voi mai citi vreodată ceva nou scris de ea…

Despre ce este vorba în Vară în Siam?Concluzie despre Vară în SiamDespre ce este vorba în Vară în Siam?

În acest volum, Claudia ne povestește despre cum și-a petrecut vara în Siam, adică Thailanda. Ajunsă acolo pentru un job, ea se împrietenește cu diverși localnici și colegi de muncă și are parte de tot felul de experiențe: cu bărbați, cu o femeie, cu droguri pe care nu le încercase înainte, la București.

Deși Vară în Siam începe tot cu un oribil episod din Spitalul 9 din București, Claudia reușește încă o dată să revină la ea însăși, împlinindu-și destinul alături de oameni la fel de dezinhibați, lucru ce îi îndreaptă definitiv pașii înspre budism. În Bangkok își face o nouă prietenă maimuță, precum în French Coca-Cola, descoperă cluburile pline de transsexuali și reprezentații cu adevărat sexuale, ganja adevărată, mâncarea locală și tradițiile thailandeze precum Songkranul. Vizitează temple, merge la plajă și se bucură de atmosfera veselă din jur.

Pe scurt, descoperim și noi detalii interesante despre locurile magice din Bangkok și împrejurimi, căpătăm gustul petrecerilor thailandeze și trăim laolaltă cu Claudia această perpetuă explorare și fascinație față de viață și lume. Vară în Siam nu este o carte pentru toată lumea, ci doar pentru fanii gândurilor autentice și ai experiențelor povestite fără perdea.

Concluzie despre Vară în Siam

Nu sunt multe de spus despre această carte de nici 200 de pagini, simt că am acoperit totul în cele de mai sus, dar și în restul recenziilor scrise pentru cărțile Claudiei. Această autoare este specială pentru mine și îi savurez fiecare cuvânt. Cred că rareori în viață se întâmplă ca unui scriitor să-i fie dăruit un talent atât de pur de a putea transmite trăiri la prima mână, de a te aduce în forul lui interior.

Toate cărțile Claudiei Golea merită citite, iar aceasta nu face deloc excepție. Fie că e autobiografie sau auto-ficțiune, ea ne oferă mereu povești întregi, cu început și sfârșit, perfect lucrate – cum numai universul știe să le creeze. Prin urmare, recomand Vară în Siam tuturor cititorilor care știu să aprecieze o operă desăvârșită atunci când iau contact cu ea.

Claudia Golea - Vară în Siam | Recenzie literară

Articolul Claudia Golea – Vară în Siam | Recenzie literară apare prima dată în Cristina Boncea .

 •  0 comments  •  flag
Share on Twitter
Published on April 18, 2024 11:32
No comments have been added yet.