După ani și ani

 - Nu, nu i s-a făcut autopsie! N-au considerat-o o moarte suspectă! Era înregistrată cu o boală de inimă, iar cel care a văzut... care a constatat decesul, medic sau ce-o fi fost, a decis că aceea a fost cauza. Inima!

Tot timpul m-a privit în ochi. Chiar și în timp ce bea din pahar. Nu mi-amintesc cum am ajuns acolo, în cârciuma aia, aflată într-un cartier în care nu mai călcasem până atunci. O dugheană înjghebată între două case de la începutul secolului trecut, cu patru-cinci mese. Podeaua de scândură scârțâia la fiecare pas, iar godinul din colț degaja mai degrabă fum decât căldură.   

N-aș putea spune nici de ce m-am așezat la masa lui. Nu lipseau locurile libere la acea oră, la care oamenii de obicei muncesc. Avea ochii tulburi, tenul pământiu și părul în dezordine. A început să vorbească fără nici o introducere. De parcă m-ar fi așteptat. De parcă ne-am fi cunoscut.  

Primise un telefon la serviciu, de la o vecină. 

- Vino repede acasă, Damiane! A murit Marioara!