William Faulkner – Copacul dorințelor.The Wishing Tree | Recenzie

Am fost foarte încântată să descopăr singura carte pentru copii scrisă de William Faulkner, autorul romanului Zgomotul și furia din care am parcurs o bună parte acum ceva timp. Copacul dorințelor nu a fost nici pe departe o lectură la fel de criptică.

IntroducereDespre ce este vorbaCe mi-a plăcutConcluzieIntroducere

Povestea seamănă destul de mult cu Alice în Țara Minunilor, basm ce a avut un puternic impact asupra inconștientului colectiv, din câte se pare, și a inspirat mulți alți scriitori de-a lungul timpului. Având la bază lectura Interpretarea basmelor, scrisă de Marie-Louise von Franz, încerc tot timpul să mă raportez la perspectiva psihanalitică pentru a căpăta la rândul meu o perspectivă cât mai largă asupra basmului pe care îl citesc.

Copacul dorințelor are toate elementele specifice unui basm: numere magice, o deosebire clară între lumea reală și lumea imaginară, obiecte sau ființe cu puteri magice și o anume ciclicitate. Dacă ne oprim doar la asemănarea poveștii cu opera lui Lewis Caroll, referința care probabil i-ar veni cel mai la îndemână unui cititor, basmul lui Faulkner nu ar avea reverberație; cu toate acestea, am identificat câteva elemente personale, care fac din scurta lui poveste ceva deosebit.

Despre ce este vorba

În dimineața zilei de naștere a lui Dulcie, fetița se trezește cu un băiat straniu lângă patul ei, un fel de spiriduș care o îndeamnă să pornească împreună într-o aventură. Împreună cu frații ei, dădaca pe nume Alice și un vecin, grupul pleacă în căutarea copacului dorințelor. În poveste apare un du-te-vino constant, personaje apar și dispar în funcție de context, iar într-un final lucrurile sunt și, în același timp, nu sunt ceea ce păreau a fi.

Ce mi-a plăcut

Recent, am mai citit singura carte cu povești pentru copii a Sylviei Plath și Noaptea pe plajă scrisă de Elena Ferrante. Deși ambele volume sunt net superioare acestuia în ceea ce privește originalitatea ideilor și ilustrațiile, Copacul dorințelor a avut câteva dialoguri care m-au făcut să râd în hohote. În mod deosebit, Alice, însoțitoarea copiilor, a avut câteva replici neobișnuit de acide pentru o poveste pentru cei mici. De asemenea, nu voi uita schimbul de replici dintre două personaje masculine: “- Și eu am participat la un război/ – Care dintre ele?/ – Nu mai știu” (parafrazare).

Copacul dorințelor este, bineînțeles, un copac care îți poate îndeplini toate dorințele. Cine nu și-ar dori dorințe nelimitate? Cu toate acestea, vedem și care sunt urmările utilizării iresponsabile a acestei superputeri, iar finalul vine, în mod obligatoriu pentru orice basm, cu o învățătură pe care nu trebuie să o uităm.

Poate cel mai important lucru pe care l-am sesizat odată cu lecturarea acestei scurte povești este durerea resimțită la trecerea dintr-un plan în altul; întocmai ca în Alice în Țara Minunilor, protagonista ajunge într-un moment în care planurile realității par a se suprapune, iar ea rămâne blocată. Acest sentiment l-am retrăit de multe ori în viața mea și nu am învățat cum să mă consolez încă. Faptul că am rămas cu această temă de gândire reprezintă un atu al poveștii lui Faulkner.

Concluzie

Volumul de la editura Arthur este bilingv, în engleză și în română. Am mai aruncat câte un ochi și la varianta originală, însă traducerea este foarte bine făcută și am preferat să citesc în limba nativă. Copacul dorințelor nu este o capodoperă literară și nu diferă foarte tare de alte povești pentru copii pe care le-am parcurs. Cu toate acestea, completează destul de bine tabloul pentru fanii lui Faulkner, care pot vedea astfel și această latură a artei sale.

Articolul William Faulkner – Copacul dorințelor.The Wishing Tree | Recenzie apare prima dată în Cristina Boncea .