De făcut pe lângă Moraviţa – în Caraş-Severin şi Timiş –

 Ştiu că au trecut aproape doi ani de când începeam această serie. Greulcel mai greu şi presiunea cea mai mare au fost în ultimele trei luni din 2021.

Am avut trei suflete care ne-au ţinut pe linia de plutire, cu ultimul venitscuturându-ne bine de tot şi obligându-ne să ne realiniem valorile.

Nesupunându-ne restricţiilor şi neacceptând serul-minune, am rămas înţară... nu că nu ar fi oricum destinaţia noastră favorită.

 

Sunt recunoscătoare că doar incredibil de puţini români au fost spălaţi pecreier de propaganda globală menită să ne divizeze. Candoarea acestui neam,prietenia lui şi felul său blajin de a fi ne-au făcut să fim bine primiţi înaproape toate locurile, chiar în ciuda dispoziţiilor instituţiilor vândute. (pentrucă, da!, fără „da”-ul nostru nu se întâmplă nimic)

Aşa că, fără să uităm, însă trecând peste momentele tensionate, iată celemai frumoase amintiri din jurul Moraviţei (unele poate un pic mai îndepărtate).

 

Cel mai şi cel mai mult ne-am dorit să ajungem în Parcul Naţional Cheile Nerei-Beuşniţa, în care ne mai încercaserămnorocul, dar nu fusese să fie din cauza aglomeraţiei.

Acum era atât de gol, că nici măcar nu am mai oprit la Podul Bei decâtpuţin, alegând să facem o bucată de traseu cu maşina (zilele-s scurte la finalde an şi ne doream să facem multe). Am rămas fascinaţi de aspectul de „păduredin poveste”, care nu s-a „înmuiat” nicicum pe drum. Lichenii, ferigile, Cascada La Văioaga, ce se aşazăminunat.

Era frig. Cu toate acestea, ne-am pornit la drum de unde începeaurestaurantele. În cazul în care îmi amintesc bine, am făcut cam 35 de minute ladus şi 20 de minute la întors. Ne-am minunat de frumuseţea turcoazului Ochiului Beiului şi l-amputut savura doar noi doi. Şi fulgii de nea, care se gândiseră să coboare înultima zi de toamnă şi să o facă prima de iarnă.

Când am vrut să o pornim însă mai departe, spre Cascada Beuşniţa, ne-am întâlnit cu alţi călători, care ne-au spuscă nu are apă.

Aşa de bine ne-au ospătat în aer liber oamenii minunaţi de la Păstrăv K la Bei! A fost ce a trebuitpe frigul acela, cu tot cu o păţanie frumoasă! ♥

Nu puteam să plecăm înainte de a parcurge tunelurile săpate în stâncă. La Tunele este un traseu tarespectaculos; pentru că se însera, am reuşit să parcurgem doar primele 5tuneluri, care sunt foarte apropiate. 

   

Lângă Podul Bei ni s-a umplut sufletul deîntâlnirea cu o vulpe haioasă pecare ni s-a tot părut că am zărit-o în respectiva zi.

Apusul roz a mai făcut ca ce văzuserăm la venit şi ne minunaserăm –crestele din zare încununate de zăpadă – să fie şi mai pline de magie.

 

Chiar dacă a însemnat drum întors de o oră de la graniţa cu Serbia, am vrutsă fim în Timişoara de 1 Decembrie. Am fost la Flacăra eternăde la Monumentul Eroilor Revoluției, neştiind unde se vorţine festivităţile de Ziua Naţională din cauze pur plandemice. Din păcate,lovitura de stat care a afectat atât de mulţi români, dând speranţe altora,mocneşte ca amintire în oraşul de lângă Bega. Oamenii mi-au părut absenţi,speriaţi, de abia vedeai persoane fără mască pe stradă...

Într-un final, am ajuns lângă râul pe care ne dăduserăm cu două zile înurmă. În Parcul Scudier, am ajutat şi noi la depunerea de coroane, apoi ne-amfăcut provizii la una din brutăriile Prospero(faină turta dulce!) şi ne-am văzut de drum.

 

Soarele ieşise deja din nori. Până am trecut pe lângă micuţul punct detrecere a frontierei în Serbia, pe lângă Nera unde culeseserăm mure cu tata în augustul trecut, părea că începea primăvara. Dar nu aşa sunt oare iernile pelângă Dunăre? J

Simţeam că renasc, acum de abia mă cuprindea festivul zilei. La Coronini, unde Dunărea are cea mai marelăţime, de zici că-i mare, nu fluviu, am zis să urcăm să vedem cum s-arestaurat Cetatea Ladislau. Domnulce o păzea ne-a gonit prieteneşte, spunându-ne că este monitorizat monumentulşi că până la finalizare nici pe prietenii lui nu îi poate chema să îl vadă.

Nu ne-am supărat. Am plecat mai departe. Uitasem să vă spun că Ostrovul Moldova Veche arăta magistralîn bătaia soarelui de decembrie. Iar Babacaiaşi Cetatea Golubăţ erau la locullor, după cum eram obişnuiţi.

 

O ultimă oprire am mai făcut înainte de apus. Am fost să căutăm Morile de apă de la Sicheviţa. Ocuriozitate, iar satu-i tare interesant! Doar că drumul spre mori nu era bine marcat,fiind şi înnămolit pe alocuri. Am primit ajutor din partea inimoşilor localnicicu a le localiza. ♥

 

Nici că ne-am fi putut dori un final mai frumos de zi de 1 Decembrie!

Decât ghidaţi de mărinimia noastră strămoşească!    

Va urma.